Opinii

Domnule, se mai întâmplă ceva bun în ţara asta? Da! Dar ce s-a mai întâmplat? Mi-a crescut rata la bancă, am plătit mai mult cu 200 de lei! Dar nu ţi-a spus nimeni că dobânzile vor creşte şi de ce? Nu, doar mă anunţă că a crescut rata

Domnule, se mai întâmplă ceva bun în ţara asta? Da!...

Autor: Cristian Hostiuc

03.06.2018, 21:20 8628

Nu toată lumea a auzit de creşterea inflaţiei (5,2% aprilie 2018, faţă de aprilie 2017), de creşterea importurilor sau a deficitului de cont curent, de scăderea creşterii economice sau de celebrul deficit bugetar de 3%.

Pentru că nu a crescut în ultimul timp cursul leu/euro, nu au fost semnale de alarmă.

Dar toată lumea cu credite la bancă în lei (66% din împrumuturile acordate au la bază leul) începe să vadă şi să simtă creşterea ROBOR, indicatorul de referinţă pentru creditele în lei.

Când au scăzut dobânzile, lumea era bucuroasă că dintr-o dată au venit nişte bani de undeva, fără să fie programaţi.

Cazul unei persoane fizice care a luat un credit Prima casă în 2014: a început cu o rată de plată de 1.470 de lei pe lună, după care a scăzut la 1.210 lei, unde a stat o bună perioadă de timp. Acum, rata a ajuns la 1.410 lei şi urmează de plată 1.480 de lei.

Nu toată lumea ştie cât este dobânda efectivă, adică ROBOR-ul şi cum evoluează el, ci toţi sunt atenţi la SMS-urile pe care le primesc de la bănci cu cât au de plătit.

Nu toată lumea ştie că ROBOR la trei luni, un indicator de referinţă, a fost joi, pe 31 mai, de 2,83% pe an şi nici că acum un an fusese la 0,86% sau că în 2016 a fost de 0,75% sau că în 2015 a fost de 1,27% sau că în 2014 a fost de 2,68% sau că în 2013 a fost de 4,15% sau că în 2012 a fost de 5,32%, că în 2011 a fost de 5,55%, că în 2010 a fost de 6,75%, că în 2009 a fost de 10,83% sau că în 2004 a fost de 22,38%. Dar atunci băncile îi îndemnau pe oameni să ia credite în euro sau în franci elveţieni pentru că dobânzile erau mult mai mici, de 4-6%.  

Asta îmi aminteşte de una dintre cele mai tari idei de marketing pentru achiziţia de electrocasnice pe credite de consum de acum 15 ani.

Cineva de la Flanco a avut ideea de a schimba oferta de achiziţie de televizoare prin intermediul creditelor de consum prin promovarea nu a dobânzii la credite, care era de 40% pe an, ceea ce îi alunga pe toţi clienţii, ci să promoveze valoarea nominală a unei rate, care era de 500.000 de lei în banii de atunci, pentru achiziţia unui televizor. Pentru că suma de 500.000 de lei putea fi plătită, vânzările au explodat peste noapte. Nu mai conta că această sumă însemna o dobândă de 60% pe an.

Dacă urmărim evoluţia ROBOR din ultimii ani, creşterea de la 0,75%-0,86% la 2,83% de acum nu reprezintă o problemă, mai ales pentru cei care au luat un credit la dobânzi mult mai ridicate.

Problema este că băncile şi Banca Naţională nu au explicat cu tărie că scăderea dobânzilor, de care a beneficiat toată lumea în ultimii 3-4 ani, a fost o situaţie excepţională cu care nu te întâlneşti de prea multe ori în viaţă. Şi care a avut cauze mai mult externe decât interne. Din punct de vedere intern, scăderea dobânzilor a lăsat o anumită sumă de bani în portofele, care a putut fi folosită pentru consum, accentuând şi mai mult creşterea economică rezultată din creşterea salariilor şi scăderea taxelor.

Când dădeau credite cu un ROBOR de 0,8% sau 1%, bineînţeles la care se adaugă marja, băncile nu au explicat foarte mult clienţilor că beneficiază de o situaţie excepţională şi că dobânzile vor creşte mai devreme sau mai târziu, ceea ce va implica plata unei rate mai mari. De aceea, lumea începe să pună întrebări acum.

BNR a dat de înţeles din 2017 că dobânzile vor creşte pentru că inflaţia va creşte (deflaţia din 2016-2017 fiind doar o situaţie excepţională), dar cred că şi pentru ei creşterea inflaţiei a fost atât de rapidă, încât i-a dat puţin mai mult peste cap, determinând o reacţie atât de brutală de majorare de trei ori a dobânzii de referinţă de la 1,75% la 2,5% în numai cinci luni.

Poate dacă atunci când dobânzile au scăzut clienţii persoane fizice erau sfătuţi (aşa cum au fost sfătuiţi de la ghişeul bancar să ia credite în franci elveţieni sau în euro, că-i dobânda mai mică decât la lei acum 10-15 ani) ca diferenţa să o folosească poate pentru reducerea soldului creditului (200 de lei pe lună în 2 ani de zile înseamnă 4.800 de lei), creşterea de acum, de fapt revenirea la dobânzile din 2014, nu era atât de alarmant percepută.

Poate dacă celor care au luat creditele când dobânzile la lei (ROBOR) erau la minime istorice li s-ar fi explicat de către bancheri şi prin poziţii publice mai clar exprimate de către BNR că dobânzile vor creşte cândva şi să fie atenţi cât pot să se împrumute şi cât pot să plătească dacă ROBOR-ul nu este de 1%, ci de 5%, de exemplu, creşterea de acum nu ar fi atât de alarmist percepută.

Pentru a scădea inflaţia de la 5% la 2,5%, plus minus 1%, cât este ţinta oficială, BNR a trecut la o politică de strângere a lichidităţilor şi, implicit, de dobânzi mai mari. În aceste condiţii, ROBOR-ul se îndreaptă spre 3%-3,5%, ceea ce va însemna “încă 100 de lei” în plus la rată.

În ţara asta se întâmplă şi lucruri bune din punct de vedere economic (chiar şi dobânzile de acum, raportate la cele de acum 10 sau 15 ani, încă sunt ireal de mici), dar lipsa de explicaţii şi de avertizări atunci când banii sunt plătiţi din propriul buzunar poate să însemne că în România nu se întâmplă nimic bun şi că mai bine este în afară. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO