Recent, o analiză realizată de patronatul Piarom a dezvăluit o serie de date îngrijorătoare, care, într-un mediu politic ocupat cu marcarea de teritorii şi cu populisme ieftine, au trecut - cum altfel?- neobservate.
Le repet: anul trecut a crescut numărul salariaţilor cu nivelele de instruire 1 (studii generale, plus 8,5%, 750.000 de contracte de muncă) şi 3 (studii medii şi postliceale, plus 12%, în prezent peste 510.000 de contracte) şi a scăzut cu mai mult de 11%, la circa 950.000 de salariaţi, numărul celor cu studii superioare.
Ce meserii am "câştigat"? Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi (Ă 48.603), vânzători (Ă 26.198) şi şoferi, sau pompos spus, conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile (Ă 22.294).
Ce am pierdut? Ingineri şi cercetători (- 25.992), medici (- 8.371) şi manageri, sau conducători în domeniul administrativ şi comercial (- 8.110).
Creşterea numărului de IT-işti, cu 13.171 este de remarcat şi lăudat, dar este doar o picătură de apă care încearcă să stingă incendiul. Voi reveni.
Ce au mai descoperit patronii? Un truism, adică lipsa de corelare dintre învăţământ şi nevoile de pe piaţa muncii, acesta fiind un fapt atât de repetat şi răsrepetat încât pare că a devenit normă. Aşa că şcolile profesionale vor oferi pieţei în acest an, drept principală calificare, aproape 5.000 de mecanici auto, pe o piaţă care nu prea are nevoie de ei, petru că avem un raport de 5,38 contracte de muncă/absolvent, numărul de absolvenţi fiind supradimensionat în raport cu nevoile reale.
În materie de salarizare tendinţa îngrijorătoare este creşterea salariaţilor plătiţi cu salariul minim pe economie, care au ajuns la 41,5% din totalul contractelor de muncă, la peste două milioane. Peste 90% din bodyguarzi, peste 76% dintre lucrătorii în industria textilă şi peste 74% din lucrătorii din restaurante sunt plătiţi cu salariul minim.
Alte dezechilibre regionale, cum este de exemplu distribuţia pe zone sau judeţe a IT-iştilor ţin de un anume rafinament al analizei, de care ne putem ocupa altă dată.
Să ne întoarcem la cei pe care i-am pierdut. Inginerii, medicii şi finanţiştii asigură acea infrastructură umană care ţine societatea în mişcare, sunt şi fundamentele şi acoperişul acesteia, plastic vorbind, o fac inovatoare, mai puţin coruptibilă, dispusă să se implice, într-o mare măsură, în problemele obştii. Lor nu trebuie să le spui ce să facă, pentru că ei ştiu deja, trebuie doar să le creezi un mediu prielnic şi să laşi lucrurile să meargă.
La capătul opus este imobilismul, supuşenia şi inerţia, stau masele manevrabile. Aici îşi fac loc politicieni corupţi şi funcţionari nepăsători, aici sunt puternice doar forţa brută şi vulgaritatea, aici munca înseamnă supravieţuire şi nu un mod de exprimare individuală menit să îmbogăţească insul şi societatea.
Nu cred că toate cele de mai sus sunt o consecinţă a sistemului de învăţământ, ba aş spune că avem de-a face cu o problemă ce ţine de ansamblul societăţii, de sistemele de valori şi de aşteptările personale. Dar şi sistemul de învăţământ are tarele lui, destule.
