Rodica Lupu de la Loop Operations, consultant pentru Fonduri Europene, a spus cu frustrare la ZF Live că pe piaţă sunt multe idei de afaceri, sunt proiecte, sunt bani, dar nu are cine să le execute, nu există leadership, nu există oameni care să conducă, nu există responsabilitate pentru muncă.
Şi ea se confruntă cu această problemă, având în vedere că firma pe care o conduce şi unde este acţionar are idei, are proiecte şi ar vrea să treacă de la stadiul de consultant la cel de antreprenor.
Problema ei este şi problema business-ului românesc. Cei care au făcut primii afaceri în România nu au cui să le predea companiile, pentru administrarea zilnică şi, mai mult decât atât, chiar dacă au noi idei, nu au oameni pe care să îi angajeze şi să îi pună la conducere, ca să execute strategia.
Multinaţionalele, având o experienţă de decenii în business, au grijă să crească intern executivi, să-i rotească în companie, să-i trimită la cursuri, astfel încât la un moment dat să poată să preia managementul.
Multinaţionalele au grijă de talente, companiile româneşti, antreprenoriale, mai puţin. Mai mult decât atât, cei care au lucrat în multinaţionale nu prea vor să se ducă în companii antreprenoriale, unde există o altă mentalitate, un alt mod de a face business, o altă viteză şi unde lipsa de cash este pe primul loc şi de aceea cel mai mult timp se consumă pentru a găsi bani pentru salarii şi pentru a plăti taxele la stat.
Corporatiştii preferă să înceapă afacerile lor decât să lucreze pentru altcineva.
De mai bine de cinci ani, România trăieşte din IT, un sector care va depăşi în scurt timp şi agricultura şi construcţiile. Dar problema în industria IT nu este cea a talentelor, ci cea a talentelor de leadership, de a conduce oameni, de a administra companii, de a ridica afaceri.
Talentul IT-iştilor români este de a executa ideile altora. Din acest motiv, IT-iştii sunt solitari, trăiesc în lumea lor şi nu-i interesează mai mult decât „time sheet-ul” şi pachetul de fitness.
Talentul IT-iştilor nu poate fi transferat în alte sectoare, pentru că nu ştiu să facă altceva.
Din 2000 încoace, România a trăit din experienţa celor care au lucrat pe vremea comunismului şi ştiau să conducă, din antreprenorii anilor ’90, din afacerile pe care le-au creat ei, din multinaţionalele care au făcut investiţii sau au cumpărat companii, aducând „know-how”, inclusiv de management.
Dar acest bazin s-a epuizat natural, a secat, nu s-a pus nimic în loc, iar acum când există bani, începând de la miliardele fondurilor europene până la banii care stau degeaba în bănci nu există cu cine să faci proiecte. Când antreprenorii se duc la bancă pentru un proiect nou, bancherii întreabă prima data cine se va ocupa de noul business, pentru că nu mai acceptă ca antreprenorul să facă tot, din motive de risc. Dacă echipa de management convinge, atunci antreprenorul are şansa să ia creditul.
Generaţiile care vin din spate şi care ar trebui să ia frâiele afacerilor au alte preocupări, nu vor să îşi dea sufletul la birou, vor un echilibru între job şi viaţa personală, sunt mai puţin luptători şi determinaţi să fie primii, să câştige teren, iar la prima execuţie a bugetului, la prima ratare de target a vânzărilor clachează şi nu ştiu ce să facă.
Mai mult decât atât, sunt mai slab pregătiţi din punct de vedere tehnic, pentru că au mai puţină curiozitate de a afla cum se face un lucru. Dar cea mai importantă slăbiciune este legată de lipsa dorinţei de a conduce oameni, de a fi în frunte, în special în momentele de criză. Şi cum crizele economice sunt din ce în ce mai dese pentru că cifrele nu mai cresc ca înainte, într-o piaţă unii pot fi pe plus, iar alţii pe minus, presiunea este prea mare pentru a o suporta şi a o administra ca lideri.
Până în criză, bugetele se făceau lună de lună, exista avantajul inflaţiei sau al cursului de schimb, toată lumea era pe plus. Nu mai este aşa, există o presiune fantastică pe costuri şi preţuri şi nu mai poţi să ai creşteri de vânzări prin scumpirea produselor sau a serviciilor. Profitul şi marja se obţine mai mult prin organizare internă, prin administrarea afacerii şi mai puţin prin creşterea vânzărilor cu „double digits”.
Românii care au plecat să muncească în afară, ar putea constitui o soluţie, dar ei se întorc mai degrabă să îşi facă mica lor afacere decât să mai lucreze pentru cineva.
Acest deficit de manageri, de directori, de leadership, este de abia la început în România, iar criza de a avea bani, de a avea proiecte, dar nu ai cu cine să le execuţi se va extinde.
