Opinii

Drepturile de proprietate intelectuală în contextul Brexit. Ce se schimbă pentru firmele care vor să-şi înregistreze mărcile în Marea Britanie

Drepturile de proprietate intelectuală în contextul...

Autor: Paul Cosmovici

20.09.2016, 19:23 784

Decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană va genera efecte asupra tuturor domeniilor care au legătură cu desfăşurarea activităţii comerciale în regiune. Unul dintre ele se referă la drepturile de proprietate intelectuală ale căror costuri vor creşte semnificativ. Românii care vor să îşi extindă afacerile şi în Marea Britanie vor fi nevoiţi să îndeplinească mai multe formalităţi decât până acum din cazua delimitării legislaţiei britanice de cea europeană. De asemenea, costurile cu înregistrarea mărcilor ar putea creşte cu până la 25%.

Este recomandat să gândim pe termen mediu şi lung

Până când vor fi îndeplinite formalităţile de ieşire oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană vor funcţiona în continuare Regulamentul UE privind mărcile comunitare (207/2009) şi Regulamentul privind designul industrial în interiorul comunităţii europene (EC 6/2002) împreună cu mai multe directive asociate domeniului precum Directiva mărcilor (EC 2015/2436) sau Directiva privind respectarea proprietăţii intelectuale în UE (EC 2004/48). Cu toate acestea suntem pe un teren gri în Marea Britanie, iar eu recomand oricui îşi propune de acum înainte să depună o marcă în această ţară să gândească pe termen mediu şi lung adică să ia deja în calcul posibilitatea depunerii unei mărci naţionale. După Brexit mărcile comunitare nu vor mai fi recunoscute şi pe teritoriul Marii Britanii ceea ce înseamnă că membri UE care vor dori să se extintă în această ţară vor fi nevoiţi să depună atât mărci naţionale, cât şi mărci comunitare.

Ce este marca naţională

Orice cuvânt, element grafic sau cifră, care este înregistrat la Oficiul Naţional pentru Proprietate Intelectuală din Marea Britanie se numeşte marcă naţională. Înregistrarea constă în depunerea unei cereri de înregistrare,  efectuarea examinării necesare de către oficiul respectiv,  care atestă că marca îndeplineşte prevederile legale de înregistrare, apoi admiterea de înregistrare a mărcii. Marca este publicată ulterior în buletinul oficial al Biroului pentru Proprietate Intelectuală şi este protejată doar în interiorul Marii Britanii. Marca naţională se poate depune în orice altă ţară din UE sau din lume care are un Oficiu Naţional de Proprietate Intelectuală.

 

Procedura de depunere a mărcii naţionale în Marea Britanie

Aşa cum spuneam mai sus, costurile de depunere a mărcilor în Marea Britanie vor creşte, iar cele mai mari cheltuieli vor fi resimţite de companiile cu multe tipuri de produse care trebuie înregistrate fiecare în parte, cum ar fi cele din domeniul farma sau din domeniul alimentar. În plus va fi nevoie de o mai bună cunoaştere şi supraveghere a pieţei locale având în vedere că mărcile locale nu vor mai fi protejate de legile europene. Astfel, un român care doreşte să îşi extindă afacerea în Anglia trebuie, în primul rând, să cunoască foarte bine legile naţionale şi să lucreze cu un avocat local care să faciliteze înregistrarea mărcii prin intermediul Oficiului de Proprietate Intelectuală (IPO) din Marea Britanie.

Pentru cei care doresc să evite colaborarea cu un avocat local există şi o procedură internaţională de înregistrare prin intermediul World Intellectual Property Organization (WIPO) care înregistrează marcă naţională în Marea Britanie tot prin intermediul IPO. Din punctul de vedere al costurilor această procedură poate fi mai avantajoasă decât colaborarea cu un avocat local numai în cazul în care alegem să înregistăm marca în cel puţin trei ţări, nu doar în Marea Britanie.

Cu privire la înregistrarea mărcii naţionale ne putem confrunta cu două tipuri de situaţii:

  • Să luăm exemplul unei companii româneşti din domeniul alimentar, care doreşte să înregistreze, mâine, marcă naţională în Marea Britanie. Dacă are deja marca înregistrată în România putem apela la procedura internaţională, prin intermediul WIPO, pentru a extinde marca în Marea Britanie, indiferent că această ţară se află acum în Uniunea Europeană, iar peste doi ani este posibil să nu mai fie;
  • Dacă aceeaşi companie nu are marca înregistrată în România, vom înregistra mai întâi marca pe plan local. Numai pe baza acestei proceduri vom putea după aceea să înregistăm marca în Marea Britanie, la nivel naţional, urmând aceeiaşi procedură ca cea descrisă mai sus.

După ce marca a fost înregistrată, în conformitate cu legislaţia UE, aceasta este valabilă 10 ani după care trebuie reînoită. După Brexit este posibil ca termenul de valabilitate să se modifice în conformitate cu noua legislaţie engleză în vigoare la momentul respectiv.

Ce se va întâmpla cu celelalte drepturi de proprietate intelectuală

Desenele sau modelele industriale beneficiază, asemenea mărcilor comunitare înregistrate până în acest moment, de legi unitare care sunt valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Un desen industrial se referă la aspectul exterior al unui produs sau la o parte din acesta care evidenţiază caracteristicile speciale ale acestuia referitor la linii, contur, culori, textură, materialul din care este făcut sau ornamentele aplicate pe produs. Condiţia de înregistrare a unui astfel de desen este caracterul de noutate a modelului industrial care reprezintă aceeaşi categorie de produse atât în România cât şi în afara ţării. Nu pot fi înregistrare desenele al căror aspect contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.

În Uniunea Europeană protejarea desenelor industriale este un procedeu simplu. De exemplu dacă o companie românească producătoare de pantofi creează o nouă linie şi doreşte să comercializeze aceste produse în Uniunea Europeană nu trebuie să înregistrestreze mai întâi în România desenele industriale pentru fiecare produs nou creat dacă nu doreşte să comercializeze aceste produse în România.  La nivel european are două posibilităţi: optează pentru model sau desen comunitar înregistrat sau neînregistrat. Diferenţa este că desenul comunitar înregistrat este valabil timp de 5 ani de la data depunerii şi poate fi reînoit la fiecare 5 ani până la maximum 25 de ani, în timp ce modelul comunitar neînregistrat este valabil 3 ani de la data la care a fost făcut public pe teritoriul Uniunii Europene şi după această perioadă nu mai poate fi protejat.

După finalizarea procedurilor de separare între Marea Britanie şi UE va apărea nevoia unor reglementări speciale care să asigure valabilitatea desenelor şi în spaţiul britanic.

Ce se va întâmpla cu drepturile de autor?  Acestea desemnează drepturile recunoscute creatorilor de opere literare, artistice sau ştiinţifice sau orice alte opere de creaţie intelectuală. În România autoritatea care reglementează drepturile de autor este Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Dacă un client deţine o operă literară pe care doreşte să o comercializeze în România poate depune la ORDA un formular de înregistrare împreună cu opera literară. Acest oficiu nu verifică dacă opera este plagiată sau dacă nu este originală, el doar ia act de existenţa ei. Există alte organe ale statului care se ocupă de aceste verificări în condiţiile în care este semnalat caracterul neautentic al operei. Drepturile de autor sunt valabile 70 de ani după moartea autorului şi, bineînţeles, pe toată durata vieţii acestuia.

În principiu, drepturile de autor sunt reglementate şi pe plan naţional, şi pe plan comunitar şi este posibil să nu fie afectate pe plan naţional. Fără îndoială, instanţele vor continua să se ghideze în continuare după Convenţia de la Berna şi Convenţia Universală privind drepturile de autor, însă rămâne de văzut în ce măsură noua legislaţie naţională va mai funcţiona în concordanţă cu normele europene. La nivel comunitar, pentru încălcarea drepturilor de autor, se ţine cont de normele care sunt în vigoare în ţara în care au fost încălcate drepturile.

Numele de domenii nu vor fi afectate de Brexit întrucât înregistrarea lor, în cea mai mare parte, nu este condiţionată de aparteneţa proprietarului lor la UE. Astfel orice companie britanică sau cetăţean care deţine domenii precum .com, .net, .co.uk sau .uk nu vor fi afectate de Brexit. Singurul domeniu care poate pune probleme este .eu pentru care înregistrarea este condiţionată de apartenenţa la UE sau la Zona Economică Europeană (European Economic Area – EEA).

Desprinderea Marii Britanii de blocul comunitar va avea efecte destul de importante asupra brevetelor deoarece este foarte posibil să existe o întârziere în ceea ce priveşte aplicarea Brevetului European cu Efect Unitar ale cărui prevederi trebuiau să intre în vigoare la începutul anului 2017. Odată cu ieşirea din Uniunea Europeană Marea Britanie nu va mai face parte din acest sistem pentru că aderarea la UE este obligatorie. Însă Marea Britanie va fi în continuare semnatară a Convenţiei pentru Eliberarea Brevetelor Europene ceea ce va face posibilă obţinerea de brevete pe teritoriul ţării conform condiţiilor stabilite de acest act legislativ.

Paul Cosmovici este un avocat român care deţine un birou specializat în dreptul de proprietate intelectuală la Geneva.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO