După 1990, România a avut cinci modele de creştere economică. Unele au fost din strategie proprie, altele au venit din import. Din 2016 până în 2020, pentru a recupera decalajul nu faţă de Europa Occidentală, ci faţă de Polonia şi Ungaria, cei care vor conduce România trebuie să aibă în vedere un nou model de creştere economică.
Manuel Costescu, un bancher român de la Londra, unde lucra pentru JP Morgan, cea mai mare bancă americană, a pus pe masă un nou model. Economia României trebuie să fie ca un Duster, o maşină corectă, prin ceea ce oferă şi care are un raport calitate – preţ competitiv, 13 – 14 mii de euro. În spatele acestei maşini, la Automobile Dacia, sunt salarii medii de 3.500 lei net (cu tot cu bonusuri şi ore suplimentare, adică 700 de euro). Salariul mediu în economie este de 2.000 de lei (450 euro), cu un salariu minim de 1.250 lei - 950 lei net, adică 210 euro. În Polonia salariul mediu se învârte între 800 – 850 euro, în timp ce în Ungaria este de 600 – 650 euro.
Înainte să vedem pe ce s-ar baza noul model de creştere economică, haideţi să dăm puţin timpul înapoi, să vedem cum a evoluat economia până acum.
În perioada 1990 – 1997, creşterea economică s-a bazat pe:
- Marile întreprinderi de stat care şi-au bazat producţia pe stocuri, mai mult decât pe competitivitatea produselor, adică întreprinderile lucrau, dar preţul era prea mare pentru piaţă;
- Vânzarea primelor fabrici sau active către antreprenorii locali din inflaţie şi din devalorizarea monedei naţionale, care au ajutat bugetul de stat şi companiile să trăiască şi să se dezvolte în detrimentul angajaţilor;
- Din primii bani de la FMI şi Banca Mondială;
- Primele încercări de restructurare;
În perioada 1998 – 2004, creşterea economică a venit din:
- Primele investiţii străine;
- Privatizarea băncilor şi a companiilor de stat;
- Deschiderea pieţei bancare pentru grupurile financiare străine;
- Creşterea creditării către companiile private;
- Investiţiile statului în infrastructură, din creşterea pieţei de construcţii – programul ANL;
- Încercarea de stabilizare a cursului valutar şi a inflaţiei care a stopat pierderile puterii de cumpărare a populaţiei din acceptarea intrării în NATO şi în Uniunea Europeană.
În perioada 2005 – 2008, creşterea economică s-a bazat pe:
- Scăderea inpozitului pe profit şi a impozitului pe venit la 16% (cota unică) – accelerarea privatizării;
- Investiţii străine;
- Banii românilor care munceau în străinătate;
- Creditarea persoanelor fizice şi a companiilor mici şi mijlocii;
- Real estate, pe baza creditelor acordate de bănci (piaţa de birouri şi achiziţiile făcute de persoanele fizice);
- Creditele de consum;
- Majorările salariale rapide;
- Scăderea cursului de la 4,2 lei la 3,2 lei/ euro;
- Angajările la stat (200.000 oameni);
- Lucrări de infrastructură (mai ales la nivelul primăriilor şi consiliilor judeţene, acolo unde se aruncau cu banii);
- Creşterea exporturilor;
- Insolvenţe şi creditele neperformante din sistemul bancar.
În perioada 2009 – 2012, creşterea economică s-a tranformat într-o scădere economică din cauza crizei şi a greşelilor făcute în perioada de boom – dezmăţul creditării bancare şi al angajărilor la stat. Totuşi, economia a avut câteva motoare care au ţinut-o pe linia de plutire:
-Banii de la FMI şi Banca Mondială – 20 mld. euro, care au stabilizat cursul, au salvat sistemul bancar şi au plătit pensiile şi salariile la stat;
- Creşterea exporturilor, care a adus la creşterea industriei: confruntate cu criza, marile firme occidentale au încercat să găsească pieţe mai ieftine care să le facă produsele de care aveau nevoie la maşinile lor pentru a ţine preţul competitiv;
- Eolienele (investiţiile au depăşit aproape 2 mld. euro, dar facturile la energia electrică ale românilor au crescut);
- Programul „Prima Casă”, care a stopat scăderea preţurilor la apartamente şi a creat o nouă cerere de case, care dispăruse în criză din IT&C, sectorul care a adus cea mai fulminantă creştere şi pe baza modelului introdus de guvernul Năstate în 2002, prin care statul subvenţionează o parte din salariile softiştilor;
- Banii trimişi de românii plecaţi la muncă;
- Fondurile europene;
- Agrobusiness.
În perioada 2012- 2016 economia a trăit din:
- Creşterea accelerată a salariului minim pe economie de la 700 de lei la 1. 250 de lei brut (950 lei net)
- Majorările de salarii la stat, după tăierea cu 25% din 2010
- Scăderea TVA
- IT&C (ponderea acestui sector a ajuns la 7% din PIB, la acelaşi nivel cu agricultura
- Scăderea dobânzilor atât la euro, cât mai ales la lei (indicele Robor a scăzut de la 6% la 0,7%)
- Fondurile europene
- Relansarea construcţiilor rezidenţiale
- Revenirea construcţiilor de birouri şi a centrelor logistice
- Agrobusiness (un sector care a ajuns la 20 mld. euro pe an)
- Scăderea preţurilor la materiile prime
- Consum
Urmează perioada 2017 – 2020: Pe ce se bazează economia?
România şi-a epuizat gloanţele de stimulare a creşterii economice prin măsuri fiscale – scăderea TVA şi monetare – şi scăderea dobânzilor. Cine va prelua puterea după alegerile de la finalul lui 2016 trebuie să muncească mai mult pentru a menţine creşterea economică, chiar şi cu 3% pe an, cât ar fi potenţialul României în condiţiile actuale.
Pentru a ajunge la o creştere economică de 5% pe an care ar permite majorări salariale mai susţinute economia are nevoie de un nou model.
- Multinaţionalele care au deja investiţii aici să treacă de la producţia low cost la o producţie cu o valoare adăugată mai mare, inclusiv prin cercetare – dezvoltare la nivel local. Acest lucru ar permite salarii mai mari;
- Creşterea pe modelul IT-ului a industriei de cercetare – dezvoltare, unde s-au redus taxele pe forţa de muncă;
- Din infrastructură bazată pe investiţiile statului – sector care dă de lucru firmelor locale;
- Din lansarea unui nou program de construcţii rezidenţial derulat de stat pe modelul ANL de acum 15 ani;
- Pe fonduri europene (România a câştigat ceva experienţă între timp);
- Din IT&C, care să permită crearea în ţară a unor produse de soft cu valoare adăugată mai mare (o parte din cei care au acumulat experienţă în multinaţionale vor să îşi deschidă ei companii proprii şi să facă produse);
- Din agribusiness (comasarea pământurilor şi investiţiile în echipamente vor aduce o productivitate mai mare);
- Din servicii care pot să susţină piaţa internă;
- Din creşterea exporturilor pe structura actuală, dar şi deschiderea unor noi pieţe (aşa cum a deschis Dusterul);
- Prin menţinerea dobânzilor scăzute la lei (poate Roborul nu poate rămâne la 0,8%, dar poate să se menţină la o medie de 2% pe o perioadă mai lungă de timp);
- Pe scăderea taxelor pe muncă;
- Creşterea ajutoarelor de stat în sectoarele care oferă salarii mai mari decât media pe economie.
Obiectivul Guvernului şi a celor care au puterea ar trebui să fie ca în 2020 salariul mediu net să fie de 3.500 lei net (700 euro), cu un salariu minim de 2.000 lei (450 euro). Pentru a ajunge aici, obiectivul ar fi ca economia să treacă de la un nivel low cost la un model cu un salariu mai mare şi cu servicii oferite care au în spate o valoare adăugată mai mare.
Ca exemplu, centrele de call center ar trebui să se transforme în centre BPO (Business Processing Outsourcing). În Bucureşti şi Cluj are loc această tranformare.
La noile paliere de venituri în România, poate 100.000 de români vor dori să se întoarcă în ţară, fie salariaţi, fie să-şi înceapă o afacere. Manuel Costescu spune că sunt români care s-ar întoarce în ţară acceptând salarii mai mici, dar care le-ar permite, la preţurile de aici, să rămână la final de lună cu mai mulţi bani.
Un salariu în România de 2.000 de euro net pe lună ar fi mai bun decât unul de 3.000 euro la Londra.
Din 1998 până acum toate guvernele au încurajat investiţiile străine pe modelul „Forţă de muncă calificată, la preţul cel mai mic”. Noul model trebuie să fie „Forţă de muncă calificată la preţul cel mai competitiv”, aşa cum este Dusterul.
Mai mult decât atât, optica Guvernului trebuie să se schimbe pentru a favoriza forţa de muncă, exact pe modelul favorizării investiţiilor. Iar un obiectiv trebuie să fie continuarea creşeterii salariului minim, pentru a forţa companiile să creeze intern mai multă valoare adăugată în produse şi servicii pentru a putea plăti noile salarii.
Între 2008 şi 2016 salariul minim pe economie a crescut de la 540 de lei la 1.250 lei brut, un plus de 130%, fără ca firmele să dispară. Fiecare a găsit intern soluţii de a susţine acest lucru. În aceeaşi perioadă, salariul mediu pe economie a crescut de la 1.282 la 2.000 lei net, adică un plus de 50%. Este posibil ca în următorii ani, şi pe baza experienţei acumulate pe companii salariile să crească la 2.000 lei minim şi 3.500 de lei mediu. Dar pentru asta, economia trebuie să se schimbe puţin de la low cost la mediu cost.
