Lumea afacerilor, politicieni şi economişti deopotrivă, au urmărit cu sufletul la gură procesul de restructurare a datoriei Greciei. Succesul declarat al operaţiunii lasă, aparent, victime pe teren: deţinătorii privaţi ai obligaţiunilor greceşti, obligaţi să renunţe, chipurile, la o parte semnificativă din ceea ce li se cuvenea (au acceptat ceea ce în limbajul financiar se denumeşte "haircuts"). Asta ar însemna o victorie a celor precum ministrul federal german de finanţe, Wolfgang Schäuble, care au pledat pentru împărţirea mai echitabilă a sarcinii rezultate din criza financiară, între creditorii privaţi iresponsabili şi guvernele nechibzuite.
Să fie oare aşa? Chestiunile tehnice care stau în spatele unor operaţiuni monetar - financiare de amploarea celor petrecute la restructurarea datoriei Greciei, sunt dificil de înţeles chiar pentru specialişti în economie şi finanţe. Dificultatea este amplificată de lipsa de transparenţă care încojoară operaţiunea. Publicului larg nu-i este explicat, pe înţelesul lui, ceea ce se întâmplă. Cine a avut curiozitatea să citească Declaraţia reuniunii la nivel înalt a zonei euro, din 26 octombrie 2011, nu s-a luminat prea mult în privinţa felului implicării sectorului privat (ISP). Astfel, în declaraţie se spune: "În acest scop, invităm Grecia, investitorii privaţi şi toate părţile interesate să creeze un schimb voluntar de obligaţiuni cu o rată nominală de actualizare de 50% din datoria noţională a Greciei deţinută de investitorii privaţi."
În primul rând, reducerea cu 50% a fost lăsată pe seama unor negocieri complicate, cu multe necunoscute, şi netransparente. În al doilea rând, reducerea datoriei în cadrul unui schimb de obligaţiuni (vechi cu noi) lasă o marjă semnificativă de interpretare, dat fiind că actualizarea necesară pentru realizarea calcului presupune ipoteze şi prognoze într-o lume stohastică. Acum, la finalul negocierii, este destul de clar că investitorii privaţi nu numai ca nu vor suferi pierderi, dar este probabil să beneficieze de câştiguri.
Aşadar, cine sunt actorii implicaţi şi care sunt consecinţele? Nouriel Roubini ridică puţin voalul în Financial Times din 7 martie 2012 şi demontează mitul pierderilor semnificative suferite, chipurile, de creditorii privaţi în restructurarea datoriei Greciei.
În realitate, creditorii privaţi au făcut o excelentă afacere reuşind transferarea celei mai mari părţi a pierderilor curente şi viitoare către creditorii oficiali (statele), în spatele cărora se află cetăţenii, plătitori de taxe. Concluzia lui Roubini este cât se poate de clară: "Realitatea este că cea mai mare parte a câştigurilor în vremurile bune - şi până la ISP - au fost privatizate în timp ce pierderile au fost acum socializate. Plătitorii de taxe ai creditorilor oficiali ai Greciei, nu posesorii privaţi de obligaţiuni, vor sfârşi prin a plăti majoritatea pierderilor provenind din insolvenţa trecută, prezentă şi viitoare a Greciei."
Aş adăuga că problemele Greciei, deşi reale şi profunde, nu reprezintă de fapt o provocare majoră autentică a zonei euro, în particular, şi a Uniunii Europene, în general. Avem de a face cu două crize ale zonei euro:
(1) Una fictivă, imaginată de think tank-urile de analiză strategică ale "rentierilor" şi
(2) Una reală, pe teren, care loveşte şi va lovi cetăţenii obişnuiţi, inclusiv IMM-urile.
Criza fictivă este o creaţie în cadrul paradigmei şocului . Astfel, şocul este utilizat pentru a impune o anumită opţiune politică, şocul putând fi natural sau artificial, creat în laborator, ca în cazul nostru.
Această criză fictivă a zonei euro este utilizată în dublu scop:
(1) Ca instrument pentru transferul uriaş de bani / resurse de la sectorul public către "rentieri", în special cei din lumea financiară, dar nu numai.
(2) Ca oportunitate de a consolida, în loc de a înlocui, modelul economic care a produs criza actuală: un "Washington consensus" reinventat, pe care Dani Rodrik, de la Universitatea Harvard, îl caracteriza cu trei cuvinte: stabilizare, liberalizare, privatizare. Nu vi se pare cunoscută melodia?
Acest model economic agravează continuu principalul deficit structural cu care se confruntă lumea: raportul inadecvat între ofertă şi cerere, adică între profituri şi salarii. Lucrătorii nu mai pot cumpăra ceea ce se produce. În numele competitivităţii, noţiune vag definită, se propun acum reforme structurale (toate pe partea de ofertă) menite să transfere în continuare resurse şi putere de la cetăţeni spre "rentieri", ultimii intitulaţi eufemistic "pieţe".
În timp ce mai toată lumea priveşte fascinată sau îngrijorată derularea pe ecranele HD ale manipulării sistemice globale derularea acestei ficţiuni, criza reală este practic ignorată. De exemplu, în UE, problema principală este definită de dezechilibrele interne Uniunii, puse în evidenţă de deficitele, pe de o parte, şi surplusurile, pe de altă parte, ale conturilor curente. Tabloul de bord cu indicatorii pentru identificarea dezechilibrelor macroeconomice şi procedura de dezechilibru excesiv, prevăzute în pachetul legislativ pentru guvernanţa economică în UE, cunoscut ca "pachetul celor 6", reprezintă o preocupare secundară, complet eclipsată de obsesia consolidării fiscale. Chiar dacă i s-ar oferi mai multă atenţie, procedura de dezechilibru excesiv ar fi un exerciţiu puternic subiectiv, sortit unor interpretări diverse. În plus, tot exerciţiul de prevenire şi corectare ale dezechilibrelor macroeconomice ar rămâne probabil constrâns conceptului de devaluare internă pentru ţările cu deficite de cont curent, lăsând fără corecţii ţările cu surplus de cont curent (abordare asimetrică a ajustării). La scară mai mare, dezechilibrele globale sunt şi ele în bună măsură ignorate, reuniunile G20 căpătând, nu fără temei, denumirea de "summit-uri pentru nimic".
Prin urmare, concluziile par a fi din ce în ce mai clare: "contul grecesc" este utilizat doar în calitate de cont de transfer al banilor dinspre state (a se citi cetăţeni) spre "rentieri", iar Grecia ca material didactic pentru restul Uniunii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
