O treime din miniştrii guvernului Cioloş provin din aparatul birocratic al Uniunii Europene, dar documentarea detaliată pe care o are de obicei actul administrativ de la Bruxelles – poate singura parte bună a unei instituţii deseori acuzate de birocraţie, inerţie şi lipsă de realism – deocamdată lipseşte în actul de guvernare executat local.
Astfel, turul ministerelor făcut recent de premierul Dacian Cioloş pentru a prelua într-un cadru „festiv“ priorităţile fiecărui membru al echipei sale în 2016 este mai mult o acţiune de imagine decât un act de stabilire a agendei reale.
În primul rând, în niciunul din documentele date publicităţii ca urmare a acestor vizite nu se vorbeşte despre starea reală a unui sector.
„Îmbunătăţirea capacităţii de coordonare, planificarea strategică şi gestionarea activităţii curente a sectorului de...“. Puteţi pune dvs. orice sector aici. Acest guvern, chemat „în delegaţie“ de la Bruxelles cu mari speranţe că poate însemna un pas înainte pentru România, pentru că nu se mai află sub influenţa directă a politicienilor, putea să facă cel mai simplu lucru în condiţiile în care nu are un mandat de 4 ani la dispoziţie: să radiografieze România. Să spună unde suntem astăzi. Să arate încotro merg resursele şi de există atâtea distorsiuni între banii despre care se ştie că sunt alocaţi şi rezultatele obţinute.
„Aplicarea eficientă a politicii agricole comune şi a politicii comune a pescuitului“,“dezvoltarea unui sistem performant de irigaţii“...
De la un fost comisar european de profil, care a supervizat politicile agricole comunitare de la Calais până la Sulina şi de la Palermo până la Helsinki, s-ar fi aşteptat pretenţii mai mari pentru un plan de priorităţi în agricultura românească, măcar şi pentru un an.
Sărăcia de concepte, de idei şi de conectare la realitatea din business trădează. Ministerele sunt pline de funcţionari, cum sunt cei de la Agricultură, care, ameţiţi între măsurile 121 şi 154, nici nu mai văd că, în pofida celor 10 miliarde de euro atraşi de România de la UE între 2007 şi 2013 în agricultură, numărul de bovine a scăzut cu 27%, iar numărul de porcine cu 8% în perioadă.
La Ministerul Transporturilor, niciun cuvânt despre anomalia finanţărilor de sute de milioane de euro pentru drumuri spre nicăieri, cum a fost cazul Transalpina, şi lipsa de bani pentru centura Bucureştiului, oraş care generează 25% din PIB-ul ţării.
În energie, nimeni nu întreabă de ce astăzi România, cu rezerve de gaz şi petrol care o situează pe primele patru locuri în UE, are un preţ mai mare la motorină decât Austria şi doar 40% din locuinţe conectate la un sistem centralizat de încălzire sau la o centrală cu gaz.
Ca orice birocraţi, funcţionarii aterizaţi de la Bruxelles pentru conducerea administraţiei româneşti au expresii favorite care, odată spuse, ar trebui să facă lumină. Noua mantră este „guvernanţa corporativă“. O veţi auzi foarte des. Statul mai controlează astăzi însă doar 5% din cifra de afaceri totală a întreprinderilor din România, de circa 250 miliarde euro pe an. Restul este împărţit în mod egal între multinaţionale şi capitalul privat românesc.
„Le-am spus celor de la Complexul Energetic Hunedoara să aibă grijă că altfel vor intra în faliment“, spune noul ministru al energiei, de parcă nu guvernul este cel care pierde. Cine sunt aceşti „ei“ care trebuie să aibă grijă? La urmă, când se va ajunge la importuri de energie, problema va reveni la „noi“.
Sunt bune conceptele şi principiile, dar dacă în numele lor ajungi să nu mai ai producţie de tractoare sau de camioane sau să devii din exportator de electricitate importator sau să rămâi în sectorul financiar - bănci şi asigurări - doar cu autorităţile de reglementare, începi să-ţi pui întrebări.
Astăzi, după cum se vede în cazul asigurători vs transportatori sau al tensiunilor din industria bancară, apar tot mai multe situaţii în care economia românească devine teritoriul unor dispute controlate de centre de putere care nu mai au legătură cu administraţia românească, dar se descarcă din punctul de vedere al responsabilităţii tot spre guvern sau diverse autorităţi de reglementare.
România îşi pierde oamenii în străinătate, tinerii nu au încredere să-şi construiască un viitor local, iar guvernul „în delegaţie“ este o mărturie a fugii de realitatea locală şi a refugierii în structuri mai solide, cât mai aproape de „centru“. Dar periferia are viaţa ei. Aşa cum e ea, urâtă, săracă şi pe penultimul loc în UE la salarii, infrastructură, educaţie sau sănătate.
Evaluaţi realitatea şi strigaţi ce mizerie aţi găsit în actul de guvernare politicianist, nu acoperiţi cu lozinci birocratice şi planuri lipsite de realitate administrarea dezastruoasă a resurselor publice de până acum.
