Opinii

Hei Boss, ai văzut vreodată o prăbuşire mai măreaţă?

Hei Boss, ai văzut vreodată o prăbuşire mai măreaţă?

Autor: Iulian Anghel

03.07.2015, 17:25 30912

Grecia de azi nu este despre Alexis Zorba şi nici Nikos Kazantzakis nu este “despre Grecia”.

Oamenii cu umor fac, totuşi, în aceste zile o legătură între prăbuşirea Greciei şi prăbuşirea “telefericului” din romanul lui Nikos Kazantzakis „Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorba” (1947), tradusă la noi, şi la Univers şi la Humanitas, sub titlul „Alexis Zorba”, probabil sub imperiul formidabilului succes al filmului din 1964 al lui Mihalis Kakoyannis, „Zorba Grecul” cu Antony Quinn în rolul vieţii lui.

Cea mai frumoasă replică a filmului este, spune un amic, cea în care Zorba, la capătul catastrofei tuturor catastrofelor în care telefericul se prăbuşeşte şi, odată cu el toată investiţia, călugării fug care încotro răniţi şi betejiţi, icoana Maicii Precista este în mare pericol, oaia la proţap se face scrum, spune, către „american”: „Boss, ai văzut vreodată o prăbuşire mai măreaţă?”

Replica este adaptată pentru film, în romanul lui Kazantzakis* ea, nu mai puţin stupefiant, suna aşa: „Vai, vai, vai! jupâne, ai văzut ce scântei făcea dumnealui? (telefericul prăbuşindu-se – nota mea)”.

La aproape 70 de ani de la apariţia romanului lui Kazantzakis, un alt Alexis se pregăteşte să dărâme „telefericul”.

Dar, aşa cum am spus, Grecia de azi nu este despre Alexis Zorba şi nici Nikos Kazantzakis nu este “despre Grecia”.

Alexis Tsipras nu are nici o genă comună cu Alexis Zorba deşi rezultatul acţiunii lor s-a putea să fie, păstrând proporţiile dezastrelor, acelaşi:

„– I-ai văzut cum fugeau?

– Mai ales călugării!

– A doua oară… A treia oară a fost cel mai bine. N-a mai rămas nimic… Nimic!”

Avem mereu tendinţa, noi oamenii, să-i îndemnăm pe alţii la meditaţie şi am făcut un obicei din a face altora reproşuri: ”Nu au învăţat nimic din greşeli!”.

Doar că, alegând Syriza sau Zorii Aurii grecii nu au făcut decât să arate că au învăţat din greşeli.

Nu Syriza i-a adus pe greci în situaţia în care sunt, ci partidele tradiţionale PAKOS (stânga) şi Noua Democraţie (dreapta).

Cu ochii pe Grecia nu vedem mita pe faţă care se dă la noi în România, în acest moment.

România a trecut prin situaţia Greciei, la o scară de, hai să zicem, 1 la zece, în 2008 -2010. În 2008 când „economia duduia” la fel ca a grecilor acum 20 - 30 de ani, guvernul a cheltuit sume uriaşe. În 2008, la o creştere economică greu de imaginat acum, de 8,5%, în loc să fie pe excedent bugetul a fost pe un deficit de 5,6% din PIB: 25 de miliarde de lei, adică 7 miliarde de euro, într-un an cu o creştere economică record, la care se adaugă încă 2 miliarde de euro („venituri extraordinare” care nu se văd în deficit), banii din privatizarea BCR. Într-un an record, guvernul a cheltuit în jur de 10 miliarde de euro bani pe care nu-i avea. Nu a fost de ajuns, parlamentarii au votat într-o veselie majorări de salarii pentru anii ce vin. O frenezie a cheltuielilor nesăbuite nu doar în 2008, ci şi în 2009.

Ce a urmat ştim: prăbuşire, tăieri de salarii, majorări de taxe un an mai târziu şi următorii. O apocalipsă a grecilor, mai mică.

Este, în aceste zile, o aşa mândrie naţională la noi că nu suntem în situaţia grecilor.

Dar nebunii, singurii care nu dorm, pregătesc o alta.

Nu am auzit pe nimeni protestând împotriva reintroducerii pensiilor speciale decisă în Parlament în ultima zi din sesiunea din vară.

Impactul? Nu-l ştim. Ştim un singur lucru, din datele INS. Anul trecut, deficitul fondului de pensii a fost de 25%. Anul acesta, la patru luni, ca urmare a reducerii CAS, deficitul a ajuns la 36% (6,5 mld. lei), ceea ce va însemna pe tot anul 19 miliarde de lei, echivalentul a 2,7% din PIB.

Nu protestează nimeni şi e şi normal, într-un fel: daca vecinul ia o pensii cu două sute de lei mai mult, de ce să protestez eu, că doar suntem vecini buni.

E normal că nu protesteze nimeni când PNL propune dublarea alocaţiilor pentru copii, ceea ce înseamnă 2 mld. lei în plus de la buget, pentru că alocaţiile sunt de mizerie.

E normal să nu protesteze nimeni când se majorează salariile cadrelor nedidactice cum spune guvernul, pentru că au salarii foarte mici.

E normal să nu protesteze nimeni când se reduce TVA la alimente, pentru că avem preţuri ca în Vest, iar salarii de cinci ori mai mici.

E normal să nu protesteze nimeni când TVA revine de la un nivel imens de 24%, la 19%.

E normal să nu protesteze investitorii când li se reduce impozitul pe dividende la 5%, pentru că trebuie să incurajăm bursa.

Iar anularea accizei de şapte eurocenţi este de la sine înţeleasă, de vreme ce nu au făcut din ea niciun centimetru de autostradă, cum au promis!

Dar responsabilitatea unde e?

Problema reducerilor de taxe nu este dacă ele sunt bine de operat pentru că sunt excelente, dacă sunt posibile. Reducerile programate pentru anul viitor ce rezultă din noul cod fiscal şi din cele decise anul trecut şi la începutul acestui an sunt de cel puţin 28 de miliarde de lei (fără impactul pentru pensii pentru care nu există un calcul), adică 4% din PIB-ul estimat pentru 2015. La acestea trebuie adăugat deficitul deja asumat de 1,2% din PIB. O parte din sume vor fi compensate de încasări mai bune. Dar, în mare parte, vorbim bani ce trebuie împrumutaţi. Iar banii împrumutaţi trebuie rambursaţi, dacă nu azi, mâine, dacă nu de generaţia asta, de generaţia viitoare. Tinerii greci în rândul cărora şomajul este de 50% plătesc azi pentru ce nu au consumat.

De ce sunt aceşti oameni, care-şi spun oameni politici, atât de generoşi cu impozitele noastre într-o vreme, iar în alta nu sunt?

Ia amintiţi-vă perioada reducerii TVA la pâine, în 2013, toamna. Un an de zile nu s-a putut! Nu ştim, să vedem impactul! După asta, cererea de reducere similară, pentru carne. Nu ştim, să vedem impactul pe pâine! S-au mărit taxe ca să facem autostrăzi – miniciună gogonată.

Brusc, în iarna lui 2015, s-a putut nu doar pentru carne, ci pentru tot – guvernul şi PSD, pe muchie de cuţit după catastrofa din alegeri, arăta că este responsabil! Ca în vremea apusă a lui Băsescu. Un an a susţinut că nu se poate reveni la situaţia de dinainte de tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, iar când interesul electoral i-a cerut-o, cică nu este nicio problemă.

De ce a reintrodus Parlamentul pensiile speciale, într-un moment în care deficitul fondului de pensii a ajuns la o treime şi este acoperit din bugetul de stat, adică din TVA şi impozit pe salarii cu 4 miliarde de euro, anual – un sfert din suma totală pe care statul o plăteşte bugetarilor?

În primul rând ca parlamentarii să justifice că şi-au umflat lor pensiile cu până la 4.000 de lei pe lună de căciulă. În al doilea rând ca Oprea, care conduce un partid ce, în mod normal, nu are ce să caute pe scenă, să câştige voturi de la militari şi poliţişti apărătorii cu caschetă ai interesului lui naţional de partid.

De ce a introdus PNL amendamentul la reducerea TVA cu încă un procent? De ce a introdus şi amendamentul la dublarea alocaţiilor pentru copii? Simplu: ca să vadă poporul că luptă pentru el chiar şi din tranşee. Niciun calcul economic, niciun pic de bun-simţ, doar calcul politic în cazul tuturor.

Nu ne-a ajuns episodul 2008. Îl repetăm în 2015.

Nu s-a întâmplat altfel în Grecia. Nu-i mai înjuraţi pe greci.

Nefericirea lor de azi este că figura de mai sus s-a putut repeta pe distanţe lungi de 10 – 20 de ani, iar acum trebuie să plătească tot. Nimeni nu va spune în lumea asta că nu vrea majorare de salariu sau pensie specială. Şi, dacă va fi întrebat de unde vin banii, va spune că nu este treaba lui.

Dar vedeţi, cu faze de astea o iei în freză.

Câţi mai ştim ce a însemnat reforma Hartz în Germania, acum 10 ani? Reforma dură a pieţei muncii în mandatul cancelarului de stânga Gerhard Schroeder şi pusă pe hârtie de Peter Hartz, pe atunci director de personal al Volkswagen, este şansa Germaniei de astăzi. După reformă, din ce ştiu (e posibil să greşesc), germanii nu au văzut o majorare de salariu mai de doamne ajută vreme de 10 ani.

Nu dau idei nimănui, salariile în România sunt atât de jos, inclusiv în comparaţie cu cele ale grecilor, încât principalul ţel al oricărui politician responsabil ar trebui să fie acela de a crea condiţii ca ele să se tripleze în zece ani, dacă nu în cinci.

Dar nici salariile, nici pensiile nu pot fi majorate prin decizii parlamentare.

Schroeder care lucrează acum pentru Gazprom a pierdut alegerile din cauza reformelor impuse – dar aceasta înseamnă responsabilitate. Dacă Germania dictează azi în Europa este pentru că un cancelar de stânga a ştiut că social-democraţia nu înseamnă să dai pomană săracilor, ci să-i trimiţi la şcoală, să le dai şansa unui loc de muncă, chiar dacă cu bani mai puţini.

În rest, cum am spus, nicio legătură între realitate şi fabula literară, doar, poate, ceva, o vagă asemănare pentru cei care iubesc filmul între episodul fugii banilor din Grecia de azi şi finalul din “Zorba Grecul”:

„– I-ai văzut cum fugeau?

– Mai ales călugării!

– A doua oară… A treia oară a fost cel mai bine. N-a mai rămas nimic… Nimic!”

 

* Nikos Kazantzakis, „Alexis Zorba”, editura Univers 1987, pg. 297. Uimitor este la această traducere că nu menţionează traducătorul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO