Opinie Gabriel Biriş, avocat

Impozitul pe construcţii. Închidem ţara şi plecăm?

22 nov 2013 Autor: Gabriel Biris

Cine mă cunoaşte ştie că sunt de un optimism incurabil. Ştie, de asemenea, că niciodată nu mi-a trecut prin cap să plec din ţara mea. Când ceva nu mi-a convenit, am ieşit public şi am criticat constructiv, în speranţa că aşa o să determin schimbarea pe care cu toţii, cred, ne-o dorim. Acum, însă, încep să mă întreb dacă mai avem vreo şansă sau dacă nu cumva ţara mea a trecut de “the point of no return”…

Gândul acesta negru mi-a venit citind ultimul capitol din OUG 102/2013, publicată zilele trecute, cel prin care s-a introdus impozitul pe construcţii. Am auzit cu toţii că de la anul se vor impozita stâlpii, platformele betonate, piscinele, eolienele şi alte construcţii “speciale”. Nu este numai atât, din păcate! Să vedem, însă, despre ce vorbim.

Cine plăteşte? Toate persoanele juridice române sau străine care deţin construcţii în România, mai puţin instituţiile publice, institutele naţionale de cercetare şi ONG-urile. Deci, plătesc impozitul toate societăţile comerciale, de stat sau private, regiile autonome şi companiile naţionale.

La ce se plăteşte impozitul? La toate construcţiile din grupa 1 a Catalogului mijloacelor fixe aflate în patrimoniul (atenţie, nu în proprietatea!

Deci se includ aici construcţiile aflate în proprietate, luate în leasing, concesiune sau aflate în administrare…) persoanelor juridice menţionate anterior, mai puţin clădirile pentru care se datorează impozitul pe clădiri şi teraselor agricole, pomicole şi viticole. Rămân deci în baza impozabilă: construcţiile speciale de tipul celor menţionate mai sus, dar şi toată reţeaua naţională de drumuri şi autostrăzi, reţeaua de cale ferată, inclusiv liniile de tramvai, barajele hidrocentralelor, termocentralele, toate tunelele, inclusiv metroul din Bucureşti, toate canalele de irigaţii şi amenajările hidrotehnice, practic tot ce nu mişcă şi nu este teren liber de construcţii!

Cât va fi impozitul? Impozitul se va calcula prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor din patrimoniu (atenţie, valoarea trebuie reevaluată conform legii, pentru a reflecta valoarea corectă a patrimoniului).

Cât se va colecta? În buget au fost luate în considerare venituri suplimentare de 500 milioane de lei (deşi estimarea iniţială a fost de 2 miliarde, dar cei de la FMI nu au acceptat mai mult de atât, datorită slabei capacităţi de colectare).

Ce înteleg eu din asta? Că cei de la Finanţe nici măcar nu înţeleg ce anume au reglementat! Oamenii aceştia nu înteleg ce înseamnă “patrimoniu”, nu înţeleg diferenţa dintre “patrimoniu” şi “proprietate”. Dacă ar înţelege, ar şti că 500 de milioane de lei ar trebui să plătească doar CNADR şi doar pentru autostrăzile aflate în administrare. Suma probabil că s-ar cvintupla luând în considerare şi drumurile naţionale!!! Asta ca să ne referim doar la un tip de “construcţii”… Adăugăm şi calea ferată, barajele hidrocentralelor (cât costă nu ştiu nici ei, că doar nu au mai construit nimic de 25 de ani!), canalele de irigaţii, staţiile de pompare, iazurile, etc., etc. şi probabil că suma corectă nu este nici 500 de milioane, nici 2 miliarde de lei, ci mai degrabă se apropie de 50 de miliarde de lei.

Cine plăteşte? Ce taxe de drumuri vor trebui mărite pentru a plăti acest impozit? Cât va costa transportul pe calea ferată? Cât va costa energia produsă în România? Câţi dintre producători îşi vor muta fabricile în ţări cu guverne mai puţin iresponsabile?
Încercaţi să răspundeţi dumneavoastră la aceste întrebări şi veţi înţelege de ce mi-am pus întrebarea menţionată la începutul articolului. 

Anul acesta mi-am sărbătorit majoratul în profesie, dar în 18 ani de muncă nu am văzut niciodată atâta iresponsabilitate în procesul de reglementare fiscală. Consecinţele acestui impozit vor fi dramatice. Economia se va bloca pur şi simplu. Acest impozit nu trebuie să intre în vigoare!

 

 
Cuvinte cheie:
constructii
, impozit
, patrimoniu
, intelegere
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 4 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (4):
doru rudina - 27 noiembrie 2013, 07:46

Oameni buni si cei care mai aveti o farima de creer nu vedeti ca suntem o tara de bugetari a carui numar creste de la an la an si va creste in continuare un exemplu:daca tata este consilier sau intr-o functie de conducere isi angajeaza fii, fini nepoti etc, sa ajuns pina acolo in cit fiul trece pe numele nevesti ca sa nu fie potrivire de nume cu MAHARUL pai atunci au tot interesul sa puna impozit si pe mersul pe jos.Asi dori ca cineva care se pricepe sa inventarieze in fiecare judet acest fenomen + firmele trecute pe numele finilor nepotilor care de la 4 clase primare in 5-6 ani au diplome de masterat luate dupa cum se stie.va fi foarte greu sa dextructurezi asemenea clanuri.ne inbatam cu sloganul:LASA CA VIN ALEGERILE degeaba protagonisti au legaturi subterane si se sustin reciproc iar public se porcesc ca draci.Sa nu va puneti sperante ca cei care trebuie sa descilceasca aceste ite vor actiona=NUUU pentru ca le este foame si lor si ca acestia au soti, copii,nepoti care trebuie pusi si…

Cata - 24 noiembrie 2013, 00:21

Prienete Biris......in tari ca Germania.....Anglia.....Olanda....Belgia.... Spania sau Franta, exista si taxa de impozit pe bancile din parc. Este drept.....si conditiile de viata sint incomparabile.....dar este o decizie corecta fata de muncitori!!!! La salariile pe care le ofera patronii....si la cum ii sclaveste......nu ar strica o taxa si pe sculele cu care se lucreaza:::)))))))))) la cat mai multe taxe:::))))))))

K2 - 23 noiembrie 2013, 21:59

...D.le Biris .........daca macar 10 - 20% din "armata" care populeaza administratia finantelor publice din RO ar cunoaste si aplica prevederile Codului fiscal si Codului de procedura fiscala "ad literam" si sefii nu ar fi clienti policiti (indiferent de culoare) atunci lucrurile ar merge intr-o directie buna. ... Cand ai peste 100 de modificari ale celor doua acte normative, mai sus metionate, si .... cand nu ai o predictibilitate macar pentru "un cincinal" (incepe sa fie pretios acest cuvant), cand RO este campioana la pretul platit pentru constructia a 1 km de autostrada, a 1 km de drum deszapezit, cand se defriseaza padurile (fara numar, ... fara numar), cand guvernul nu poate mari alocatia copiilor cu rata inflatiei (JENANT) atunci, noi, muritorii de rand, ce sperante sa mai avem. Sperante pentru ce? Mai bine? ... Nu cred. Mai rau? ... cu siguranta. Au fost vandute bancile, ... sangele economiei. Care este rezultatul? Dobanzi duble, sau chiar triple fata…

Robert - 23 noiembrie 2013, 14:29

dragul meu Gabriel. chiar nu ai inteles ca Romania este tara tuturor incompetentilor care ocupa functii in sistem". proprietate, patrimoniu, plata, povara, pesches...toate incep cu P. e simplu deci. in loc sa relaxeze maxim totul si tot omul sa inceapa o afacere, in loc sa ii dea fara de la stat pe toti care au 100 ain sistem (e imoral ca unii sa iasa de la stat la pesnue iar altii sa trudeasca in privat toata viata) oamenii se chinuie sa iniventeze burorui pentru privati...ca doar nu o plati MAN, CNADRM Hidroelectrica sau Rapps ceva...? pai unede ne aflam....

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide