Opinie

Ionuţ Scripcaru, consultant IT: “Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face”

29 ian 2016 Autor: Ionuţ Scripcaru

Ne-am setat un obiectiv pe termen mediu sau lung. Ştim ce trebuie să facem pentru a-l atinge. Ştim că recompensă este pe măsură efortului depus. Simplă vizualizare a recompensei, oricare ar fi ea: un job bine plătit, o promovare sau greutatea ideală, nu ajunge însă pentru a ne găsi motivaţia şi a trece la treaba. Constantin Brâncuşi a remarcat şi a rezumat cel mai bine acest lucru atunci când ne-a spus: “Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.”

Şi într-adevăr este greu, însă de unde vine partea dificilă ? Ce ne opreşte să ne ducem planul la bun sfârşit, mai ales când este evident că beneficiile au potenţialul de ne schimbă viaţă în bine ? Nu e că şi cum obstacolele sunt de natură fizică şi doar o parte dintre noi este înzestrată natural cu abilităţile necesare pentru a le depăşi. Nu, obstacolele sunt doar în mintea noastră, în felul în care mintea noastră funcţionează şi în prejudecăţile pe care ni le-am creat şi care au căpătat statutul fals de axiome.

Aceste prejudecăţi nu sunt chiar secrete, ele fac obiectul multor studii de specialitate, şi este evident că le suntem supuşi având în vedere că multe dintre ele stau chiar la baza marketingului, o disciplină a cărei scop este de a infulenta deciziile noastre în achiziţiile de produse şi servicii. Clar, funcţioneză. Dacă tot sunt folosite cu succes "împotriva" noastră am fi prea ignoranţi să nu le folosim şi în avantajul nostru. Lista este lungă însă aş vrea să ne concentrăm pe acele prejudecăţi care ne influenţează cel mai mult în dezvoltarea personală şi implicit a carierei, să înţelegem ce modele de comportament generează, iar apoi să identificăm ce trebuie să facem pentru a scoate deciziile noastre de sub influenţă prejudecăţilor şi a le aduce în zona noastră raţională, conştientă. Să le analizăm pe rând:

Suntem supuşi nevoii de recompensă imediată. Este poate cel mai evident dintre toate şi se referă la ideea că oamenii vor rezultate imediate, fără să fie dispuşi să aştepte deloc. Este exploatat cu succes atât de industria creditelor, cât şi de cea a produselor care promit rezultate spectaculoase fără un minim de efort. Tot din acest motiv mulţi oameni speră să obţină un job pe baza potenţialului şi nu a cunoştinţelor, să primească recompensă înaintea pregătirii. Speră să meargă la un interviu şi să li se spună: "uite salariul pe care ţi-l doreşti, şi te pregăteşti tu ulterior". Nu se va întâmplă deoarece la fel ca şi candidatul, angajatorul e şi el om supus aceluiaş bias al recompensei imediate: se aşteaptă să obţină profit de pe urma angajatului din secundă doi. Având în vedere că decizia îi aparţine, angajatorul va alege candidatul care va deveni productiv în cel mai scurt timp sau mai simplu spus candidatul cel mai pregătit la momentul respectiv. Şi aici este discutabil dacă pe termen lung alegerea făcută după acest criteriu e cea mai potrivită. Odată ce conştientizăm că această prejudecată afectează candidaţii şi angajatorii în acceaşi măsură ne va fi mai uşor să renunţăm la speranţa că vom găsi o scurtătură şi să luăm decizia raţională de a ne pregăti anterior pentru a ne creşte şansele de reuşită. Tentaţia recompensei imediate face dificil să ne menţinem motivaţi într-o activitate de lungă durata ale cărei beneficii se observă în timp, însă este esenţial să conştientizăm că exact acest tip de activităţi ne aduc cele mai mari beneficii, ne definesc caracterul şi implicit viitorul.

Avem o aversiune faţă de nou şi necunoscut. De câte ori alegem un produs despre care nu ştim nimic ? De prea puţine ori cât să conteze, şi aşa a apărut marketingul. Natură noastră umană ne face să evităm necunoscutul şi să alegem instinctiv familiarul pentru sentimentul de siguranţă şi confort pe care ni-l conferă. Acest lucru derivă dintr-un instinct primar de supravieţuire(întunericul poate camufla pericole) însă acum trăim vremuri complexe în care influenţa acestor instincte nu ne conduce mereu către o decizie raţională. În dezvoltarea noastră personală trebuie să acţionăm contrar acestui instinct: trebuie să fim mereu deschişi la nou deoarece de acolo vine creşterea. Fără să conştientizăm acest lucru, într-o discuţie/întâlnire vom fi mult mai atenţi la lucrurile pe care le ştim comparativ cu informaţiile noi discutate, vom alege să ne implicăm în proiectele în care avem deja experienţă comparativ cu proiectele care ne-ar aduce experienţe noi şi nu în ultimul rând ne limităm lista noastră de opţiuni în carieră doar la acele domenii despre care avem o idee ce înseamnă (principala cauza pentru deficitul actual despecialişti din domeniul IT).

Externalizăm responsabilitatea unui eşec şi ne atribuim meritele unui succes. Imaginea noastră şi proiecţia acestei imagini în comunitate constituie un lucru foarte important pentru noi, şi depunem eforturi substanţiale pentru a nu o afecta în mod negativ. Aşa se explică faptul că în situaţia în care un proiect se află în impas, primul instinct al membrilor echipei este să clarifice că vină nu le aparţine iar în cazul unui succes persone fără o contribuţie reală insistă să apară în prima linie. O atitudine câştigătoare la prima vedere, însă faptul că nu ne asumăm propriile greşeli constituie cea mai mare piedică în dezvoltarea noastră personală deoarece exact din aceste situaţii avem cel mai mult de învăţat. Din punct de vedere al dezvoltării personale, un succes este o confirmare a lucrurilor pe care le deja le ştim iar un eşec este o oportunitate de a învaţă lucruri noi într-un domeniu în care clar suntem deficitari. Atitudinea pe care o manifestăm atât în faţă succesului cât şi a eşecului denotă un lucru infinit mai important decât imaginea, şi anume caracterul nostru. Imaginea şi caracterul sunt două lucruri total diferite: instinctiv vom caută să ne protejăm imaginea însă caracterul cel care trebuie să ne dicteze deciziile şi să stea mereu în centrul acţiunilor noastre.

Supraestimăm motivaţia şi subestimăm disciplina. Trăim cu impresia că motivaţia este singurul şi cel mai important lucru care se află între unde suntem acum şi unde am vrea să fim. Credem că dacă am reuşi să ne găsim motivaţia, această va deveni o stare permanentă şi restul lucrurilor vor veni de la sine. Din acest motiv o căutăm peste tot: citim cărţi şi citate motivaţionale, neuităm la clipuri motivaţionale în speranţa că unul dintre ele va declanşa ceva în interiorul nostru care ne va transformă instant în persoană în care am vrea să fim. Totul se bazează pe falsa presupunere că pentru a face un lucru, sau a-l face foarte bine trebuie să ne aflăm într-o anumită stare. Probabil că este valabil pentru artişti, însă pentru restul oamenilor, mult mai importantă decât motivaţia în urmărirea scopurilor este disciplina. Disciplină ne ajută să facem conştient acele acţiuni care de conduc către atingerea scopului indiferent de starea în care ne aflăm sau de alţi factori externi, că să nu le spun scuze. Motivaţia este scânteia care porneşte motorul, însă disciplină este motorul în sine. Motivaţia vine şi pleacă însă disciplină se construieşte în timp şi devine parte a caracterului nostru pentru totdeuna.

Aceste schimbări aparent minore în modul nostru de gândire pot avea un impact major în viaţă noastră. Uşor de spus, greu de făcut deoarece trebuie să schimbăm exact acele lucruri pe care le facem în mod instinctiv şi care ne afectează în mod automat fiecare decizie pe care o luăm. Dacă reuşim să identificăm şi să înţelegem prejudecăţile cărora le suntem supuşi atunci vom putea să ne educăm pentru a ieşi din sfera lor de influenţă şi a lua mereu deciziile raţionale pentru viitorul nostru.

Ionuţ Scripcaru este consultant IT independent, specializat pe tehnologii Oracle

 

 
Cuvinte cheie:
depunere
, refuz
, mediu
, obiectiv
, motivatie
, pui
, consultant
, greutate
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide