În 1988 sau 1989 sau 1990, România a avut un PIB(valoarea adăugată într-un an) de 38-40 de miliarde de dolari, cu un salariu mediu net de 150 de dolari (3.300 de lei). În 1992, salariul mediu net a scăzut la 65 de dolari, la un PIB de 38 miliarde de dolari.
Chiria în Bucureşti era de 40-50 de dolari, pe lună pentru o garsonieră, iar un apartament cu 2 camere era undeva între 4.000-5.000 de dolari. Când m-am angajat, în toamna lui 1993, aveam un salariu net de aproximativ 90 de dolari.
În 2000, România avea un PIB de 40 de miliarde de dolari/euro, cu un salariu mediu net de 100 de dolari. O garsonieră în Mihai Bravu, Bucureşti, era undeva la 65 de dolari.
Între 2000 şi 2008, investiţiile în economie, atât ale multinaţionalelor, cât şi ale companiilor româneşti, au depăşit 130 de miliarde de euro, ele fiind aproximativ egale de fiecare parte.
În 2008, la un PIB de 140 de miliarde de euro (168 de miliarde de dolari), salariul mediu net a fost de 512 dolari(430 de euro). O garsonieră avea o chirie de 200-250 de euro, iar apartament cu 2 camere în Militari era tranzacţionat undevaîntre 70.000-90.000 de euro, dacă nu chiar spre 100.000 de euro la începutul anului.
În 2009, când a început criza, PIB-ul a scăzut la 118 miliarde de euro (140 de miliarde de dolari), cu un salariu mediu în România de 460 de dolari(380 de euro). Salariul minim era de 600 de lei brut (150 de euro). Preţul unui apartament de 2 camere a scăzut la 50.000 de euro, iar chiria a rămas între 200-250 de euro.
În 2012, PIB-ul a fost de 132 de miliarde de euro, cu un salariu mediu de 433 de dolari ( 360 de euro) şi un salariu minim brut de 700 de lei(160 de euro).
În 2016, PIB-ul a fost de 169-170 miliarde de euro(180 de miliarde de dolari), cu un salariu mediu de 2.200 de lei(580 de dolari/500 de euro) şi cu un salariu minim brut de 1.250 de lei (312 dolari/285 de euro). La 1.250 de lei brut, salariul net este de 950 de lei.
Pentru 2017 PIB-ul este estimat la 175 de miliarde de euro, cu un salariu mediu de 2.400 de lei(530 de euro) şi cu un salariu minim brut de 1.450 de lei(322 de euro brut), adică net 1.250 de lei( 285 de euro).
În primul deceniu după 1990, lipsa investiţiilor străine şi a celor româneşti, care depindeau de cele străine, au ţinut PIB-ul la 40 de miliarde de dolari, şi din acest motiv salariile erau undeva la 100 de dolari/euro. Să nu uităm acest lucru.
După 1998-2000, deschiderea economiei, schimbarea de generaţie(în anii ‘90 peste tot se striga: “Nu ne vindem ţara”) au dus la creşterea salariilor de aproape 5 ori într-un deceniu.
Este adevărat că şi chiriile, cel puţin cele din Bucureşti, au crescut de 5 ori, sau preţul apartamentelor a crescut de 10 ori şi chiar de 20 de ori, în perioada de boom 2007-2008.
După 2008, sectorul IT şi-a făcută simţită prezenţa în economie, graţie facilităţilor fiscale şi investiţiilor din perioada 2000-2004, urcând treptat până la o pondere de 6% din PIB, la egalitate cu sectorul construcţiilor. IT-ul a venit cu salarii duble sau chiar triple faţă de media din economie.
Întrebarea este dacă economia, în formula actuală, la extreme, mai poate face un salt care să susţină o creştere a salariilor de 50% în următorii 4 ani.
Pe hârtie, PIB-ul ar trebui să urce la 200-210 miliarde de euro în 2020, ceea ce ar trebui să aducă un salariu mediu de 600 de euro şi un salariu minim de 335 de euro.
Poate economia mai mult sau va fi mai puţin? Dacă ne uităm ce am semănat în ultimii 4 ani, probabil că economia nu poate susţine o creştere salarială medie mai mare de 600 de euro, poate nici chiar atât.
Investiţiile străine s-au plafonat între 3-4 miliarde de euro pe an( la jumătate faţă de 2007-2008), iar cele româneşti se fac la strictul necesar, pentru că nicio companie nu mai vrea să-şi irosească cash-ul dacă nu are de unde să-l aducă înapoi. Investiţiile statului sunt în scădere constantă, an de an, pentru a acomoda din punct de vedere al resurselor financiare, creşterile salariale din sectorul public, de peste 10% pe an.
Sectorul IT, care a susţinut creşterea salarială pe medie se aproprie de pragul de sus, dincolo de care România va deveni scumpă, iar companiile străine vor căuta alte zone pentru a face produse. Doar 10% din produsele de soft au valoare adăugată mai mare decât o factură orară, plătită de o companie străină.
În ciuda planurilor mari de pe hârtie, posibilitatea ca România să aibă salarii mai mari medii decât 600 de euro este extrem de redusă(dacă 100.000 de IT-işti iau 1.000 de euro net, atunci ceilalţi 4,6 milioane de salariaţi, din cei 4,7 milioane, vor lua pe medie 390 de euro, adică spre salariul minim pe economie).
Companiile româneşti, care fac 47% din 275 de miliarde de euro anual, cifra de afaceri a tuturor firmelor din România, nu prea au resurse care să susţină o creştere salarială mai mare de 20% în următorii 4 ani.
Companiile străine, multinaţionalele, poat aduce o creştere salarială mai mare dacă îşi cresc investiţiile, dacă majorează cererea şi implicit salariile pe piaţa muncii, aşa cum s-a întâmplat în perioada 2000-2008.
În 2017, angajaţii de la stat vor avea ultimul an de glorie în ceea ce priveşte creşterile salariale. Bugetul de stat nu va mai avea bani pentru alte majorări, iar acest lucru se va vedea din trimestrul al doilea.
Având în vedere acest lucru, în locul PSD-ului aş face un tur al multinaţionalelor şi le-aş întinde covorul roşu pentru a obţine măcar 100 de euro în plus la salariu în următorii 4 ani, pe medie. Nu cum au făcut la începutul anilor '90,când salariaţii au fost ţinuţi sub "low cost", iar în jurul lor a prosperat personal o întreagă generaţie de manageri sau oameni de afaceri racordaţi la partid.
Fondul suveran, de care toată lumea se agaţă pentru a aduce dezvoltarea şi bunăstarea în România, va aduce salarii mai mari pentru 100-200 de angajaţi, nu pentru 4,6 milioane.
