Opinii

Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei în România: Cu CETA, suntem cu toţii câştigători

Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei în România: Cu...

Autor: Kevin Hamilton

21.09.2017, 14:26 445

Încă de la sosirea mea ȋn România ȋn calitate de ambasador al Canadei, ȋn 2016, am fost impresionat în mod constant de profunzimea prieteniei şi conexiunii dintre Canada şi Romȃnia, precum şi de relaţia puternică şi constructivă dintre Canada şi Uniunea Europeană. Astăzi, 21 septembrie, această relaţie specială ajunge la un punct de cotitură aparte, prin intrarea ȋn vigoare şi aplicarea provizorie a Acordului Economic şi Comercial Atotcuprinzător ȋntre Canada şi Uniunea Europeană - cunoscut sub numele de CETA.

Încă din această dimineaţă, acordul progresiv de liber schimb a început deja să contribuie la creşterea comerţului bilateral, promovând noi oportunităţi economice şi consolidând relaţiile comerciale dintre ţările noastre. Începȃnd de azi, 98% dintre liniile tarifare existente ȋntre Canada şi UE vor fi scutite de taxe vamale.

O veste bună pentru consumatorii de pe ambele maluri ale Atlanticului.

Relaţiile comerciale dintre UE şi Canada sunt deja foarte dezvoltate, ȋnsă CETA le va propulsa la un nivel superior, aducȃnd beneficii pentru ambele părţi. Partenerii europeni aşteaptă cu nerăbdare să beneficieze de un acces mai facil la cherestea de calitate superioară din Canada, la fructe de mare, la dispozitive medicale inovative şi la delicatese precum siropul de arţar. În acelaşi timp, canadienii sunt dornici să regăsească o varietate mai largă de produse europene în magazinele lor, inclusiv vinuri fine din România, mobilier, piese auto şi echipamente tehnologice pentru domeniul naval.

De asemenea, CETA oferă companiilor din Canada şi UE acces fără precedent la oportunităţi din sfera achiziţiilor publice. Aceasta înseamnă noi oportunităţi de afaceri atât pentru companiile din Canada, cât şi pentru cele din România - şi mai ales pentru companiile mai mici, care vor beneficia de mai multă certitudine juridică, de o mai bună mobilitate a angajaţilor companiei şi de reguli şi proceduri mai eficiente.

CETA aduce însă mai mult decât beneficii economice. Este vorba despre un nou tip de acord comercial, progresiv, care urmăreşte să răspundă provocărilor globalizării într-un mod pozitiv. Unul dintre motivele pentru care CETA este atât de inovator este că furnizează un model de creştere economică care ameliorează drepturile lucrătorilor şi asigură un nivel ridicat de protecţie a mediului. CETA protejează, de asemenea, competenţa guvernelor de a reglementa în sensul deservirii interesului public, menţinând în acelaşi timp autoritatea serviciilor publice.

CETA transmite un semnal clar că UE şi Canada cred în societăţi deschise şi în economii deschise. Cele două merg mână în mână şi pot genera prosperitate pentru toţi cetăţenii noştri prin investiţii noi, prin stimularea unor noi afaceri şi prin crearea de noi locuri de muncă. CETA demonstrează că, în aceste vremuri incerte, în ciuda unor tendinţe ale unor ţări de a privi spre interior şi de a construi bariere protecţioniste, Canada, România şi UE pot să inspire prin forţa exemplului. Ne bazăm pe istoria noastră de prietenie şi cooperare pentru a demonstra lumii că relaţii comerciale progresive, reciproc avantajoase şi deschise, sunt posibile şi viabile pentru toţi.

Cele mai strȃnse şi mai durabile relaţii - între oameni sau ţări - sunt cele reciproc avantajoase. Legăturile dintre canadieni şi români durează de secole. Recent, Canada şi România au devenit prieteni apropiaţi şi parteneri strategici, aparţinȃnd aceleiaşi alianţe de securitate şi ȋmpărtăşind un set comun de valori democratice.

Odată acordul CETA intrat în vigoare, canadienii şi românii pot arăta restului Europei şi lumii ȋntregi că acest nou tip de acord comercial le poate reflecta valorile comune, contribuind în acelaşi timp la prosperitatea ambelor naţiuni.

Cu CETA, suntem cu toţii câştigători.

Kevin Hamilton este ambasadorul Canadei în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO