Opinii

La ce bancă să-mi pun banii? Dacă băncile şi-ar publica lunar propriii indicatori financiari şi notele pe care le primesc de la BNR, îngrijorările oamenilor s-ar mai reduce şi ar fi mai bine administrate

La ce bancă să-mi pun banii? Dacă băncile şi-ar...

Autor: Cristian Hostiuc

07.04.2013, 20:37 8307

Dintr-o dată apariţia crizei din Cipru acum o lună, care se va lăsa cu pierderea unei bune părţi a banilor pentru cei care au avut depozite la băncile cipriote de peste 100.000 de euro, a deschis o nouă perspectivă şi în România, scoţând la iveală lucruri care până acum o lună aproape nimeni nu vorbea despre ele. Dacă ai peste 100.000 de euro într-o bancă, limita maximă de garantare a banilor de către stat, indicat sau prudent ar fi ca tot ce depăşeşte această sumă să duci într-o altă bancă. Economistul şef al BNR Valentin Lazea a spus-o în clar. Dacă ai 4,2 milioane euro într-un depozit la o bancă mai bine îţi împarţi banii în 42 de depozite la 42 de bănci a câte 100.000 de euro. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu într-un limbaj eliptic a atras atenţia şi el: „Dacă ai peste 100.000 de euro ai o bucurie, dar şi o grijă... pentru cei cu peste 100.000 de euro nu am sfaturi, pentru că nu vreau să mă pun în situaţia penibilă de a da sfaturi unui om bogat“. Mişu Negriţoiu, preşedintele ING, a introdus o nouă noţiune: cine are peste 100.000 de euro la Bank of Cyprus este investitor, nu deponent. Corelând afirmaţiile celor trei bancheri, am putea spune că cine are peste 100.000 de euro, indiferent de numele băncii, de ce acţionari are în spate, de soliditatea ei, este investitor, nu deponent.

Izbucnirea crizei în toamna lui 2008, salvarea de către statele lor a unor mari grupuri financiare mondiale şi regionale care păreau intangibile - Citibank, Merrill Lynch, AIG, ING, Erste, Raiffeisen, BNP, SocGen, RBS, criza din Irlanda, Portugalia sau Grecia, plus situaţia din Cipru i-au pus pe români să întrebe din ce în ce mai des: care este cea mai sigură bancă din România? Unde să-mi ţin banii? Eşti sigur că e sigur acolo?  Şi pentru cineva care are sub 100.000 de euro, fie că are echivalentul în lei a 1.000 de euro sau 20.000 de euro, adică sub limita de garantare, aceste întrebări sunt valabile, chiar dacă banii sunt garantaţi de către stat conform legii şi ar trebui să fie mai liniştiţi.

De asemenea, dintr-o dată distincţia dintre o filială şi o sucursală bancară a căpătat o altă dimensiune la Bucureşti. Bank of Cyprus România era o sucursală şi era reglementată de autorităţile din Cipru. Chiar dacă depuneai banii la Bucureşti, într-un depozit cu o dobândă mai bună decât îţi oferea o altă bancă, fondul tău de garantare a depozitului era în Cipru, iar când a venit criza în insulă liniştea şi câştigul tău de la Bucureşti plus suma depusă iniţial au intrat în aceeaşi oală ale unui rus sau cipriot etc. care depusese bani la Nicosia. Şi nimeni nu te avertizase înainte, ci trebuia să ştii doar dacă studiai legislaţia bancară cu foarte mare atenţie şi înţelegeai diferenţele până la ultima virgulă. Dacă te duci cu bani la o bancă, indiferent de numele ei şi îi întrebi dacă vor fi în siguranţă, răspunsul invariabil al funcţionarului de la ghişeu va fi acelaşi: cum să nu, fiţi liniştiţi, la noi sunt în cea mai mare siguranţă. Ţi se indică printr-o hârtie lipită pe uşă sau pe lângă ghişeu faptul că până la 100.000 de euro sunt garantaţi de către stat - prin Fondul Naţional de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. Dar pentru restul banilor? Până la episodul Cipru, niciun oficial al BNR nu spunea că fiecare este pe cont propriu peste această limită. De asemenea, niciun preşedinte de bancă nu te avertiza că peste 100.000 de euro într-un depozit eşti, la o adică, „investitor“. Şi atunci cum poţi să ştii, ce date ai la dispoziţie pentru a analiza siguranţa banilor tăi?

În toate declaraţiile oficiale, Banca Naţională spune că sistemul bancar românesc este solid, sustenabil şi se încadrează în parametrii de lichiditate şi solvabilitate. Dacă este aşa, şi nu am niciun motiv sau date ca să cred altfel, şi depozitele peste 100.000 de euro ar trebui să fie în siguranţă, nu explicită, ci implicită. Probabil că şi sucursala de la Bucureşti a Bank of Cyprus se încadra în toţi parametrii de lichiditate şi solvabilitate, dar ghinionul deponenţilor şi a clienţilor a fost că ea era o sucursală.

Pentru cei care sunt deponenţi şi care preferă economisirea la bancă şi nu investirea banilor în fonduri mutuale, pe bursă sau în alte instrumente, singurele informaţii pe care le deţin în mod curent sunt: că depozitele de până la 100.000 de euro sunt garantate de către stat şi că sistemul bancar este solid, ceea ce implică faptul că nicio bancă nu are probleme majore, conform afirmaţiilor Băncii Naţionale. Nu există altceva după care să se ghideze. Până la izbucnirea crizei, un atu era şi acţionariatul unei bănci. Dacă şi acţionarul ar trebui să fie salvat la el acasă, rămân în urmă întrebări şi temeri.

De mai bine de două decenii, bancherii şi administratorii de fonduri mutuale afirmă că românii nu au educaţie financiară, că presa nu face educaţie în acest domeniu, ci dimpotrivă sau că nu economisesc destul, toate acestea fiind şi motive pentru care sistemul bancar creşte atât de greu. Nu ştiu ce înseamnă educaţie financiară pentru un bancher şi cum ar trebui să se facă, dar ştiu că băncile şi BNR ar trebui să ofere mult mai multe date despre bănci, nu în mod agregat, ci individual. BNR publică numai date agregate pe sistem, fără nume şi prenume. Doar în raportul anual BNR publică activele băncilor şi fondurile proprii. În rest niciun indicator individual pentru o bancă nu este făcut public. Lângă afişul prin care ţi se spune că până la 100.000 de euro depozitele sunt garantate, ar trebui să mai fie încă o pagină cu indicatorii financiari ai băncii, cu ratingul pe care îl primeşte de la BNR în privinţa fiecărui indicator, cu ratingul acordat managementului, cu ratele de solvabilitate şi lichiditate. Iar aceşti indicatori să fie publici lunar, aşa cum sunt transmişi Băncii Naţionale. Dacă deponenţii ar avea posibilitatea să afle despre aceşti indicatori, ce reprezintă şi ce semnificaţie au şi i-ar urmări lună de lună ar căpăta educaţie financiară şi poate ar fi mai încrezători sau mai prudenţi. Dar primii care s-ar opune publicării lunare a acestor indicatori ar fi tocmai bancherii care şi-ar vedea activitatea lor analizată până la ultimul leu, de către propriii clienţi şi nu numai de către domnul Cinteză, şeful supravegherii de la BNR. Dacă o bancă ar oferi o dobândă mare ca să atragă bani, imediat un deponent s-ar uita pe indicatori ca să vadă ce risc îşi asumă. Pentru că nu poţi să primeşti o dobândă mai mare şi să ai acelaşi grad de siguranţă. Şi poate ar fi o dispersie mai bună a banilor în tot sistemul.

În momentul în care dai credite pe bandă rulantă, ca la normă într-o fabrică, pe ideea de aţi îndeplini planul de vânzări, iar riscul este pe ultimul loc îţi deteriorezi indicatorii şi pui în pericol toate depozitele. Dacă toţi indicatorii ar fi afişaţi lunar, iar deponenţii ar putea să-i urmărească, fiecare şef de bancă ar fi mult mai responsabil cu activitatea lui şi nu ar mai risca deloc banzându-se că acţionarii vin cu bani de acasă sau că statul că va interveni, dacă se întâmplă ceva. Toţi bancherii susţin că o bancă are o activitate specială, diferită de aceea a unei companii şi din acest motiv ar trebui să fie tratată altfel, cu responsabilitate când se scrie despre ea şi activitatea ei, ca să nu se inducă „o panică“ şi să se prăbuşească sistemul financiar care irigă economia.

Ceea ce s-a întâmplat înainte de criză în întreaga lume plus ceea ce a rezultat după aceea a arătat că acţionarii grupurilor financiare şi autorităţile de reglementare, adică băncile centrale nu au putut să supravegheze activitatea băncilor, astfel încât să nu se ajungă aici. Toţi indicatorii scăpaseră de sub control, dar nimeni nu vroia să vadă acest lucru. Poate dacă aceşti indicatori ar fi fost publicaţi lunar ca să fie urmăriţi de toată lumea, nu numai de agenţiile de rating, nu s-ar fi ajuns aici pentru simplul fapt că managementul nu şi-ar fi luat riscuri cu mult peste posibilitatea de susţinere a lor din banii acţionarilor.

În România, statul nu a intervenit cu bani ca să salveze vreo bancă. Dar pentru a nu se ajunge aici vreodată, pentru ca oamenii, fie că sunt deponenţi sau cei care iau împrumuturi să capete educaţie financiară, pentru ca sistemul bancar şi cel financiar să fie mult mai responsabil, mai sustenabil şi mai transparent, ar trebui să se publice lunar la ghişeu şi pe site un set de indicatori, care să arate evoluţia unei bănci. În momentul în care o bancă dă credite de trei-cinci ori mai mult decât depozitele să existe un semn de întrebare sau dacă portofoliul de credite se înrăutăţeşte de la o lună la alta, fără să se ia măsuri rapide, lumea să ştie. Eu am redus totul foarte simplist, dar într-un final cred că dacă BNR şi băncile şi-ar asuma acest lucru, lumea ar fi mult mai informată, bancherii nu şi-ar mai lua riscuri peste posibilităţi, nu s-ar mai pune problema riscurilor sistemice şi s-ar face şi educaţie financiară.  Şi nu ar mai exista temeri, îngrijorări, întrebări şi bani la saltea sau îngropaţi în grădină.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO