Cred că cel mai fierbinte subiect în ultimii 2 ani a fost setulde măsuri împotriva crizei. Aproape că nu e român care să nu fi zisce crede că trebuie să facă guvernul. Direct sau indirect, toţi sereferă la deficitul bugetar. Unii acceptă că deficitul bugetartrebuie redus şi propun măsuri de reducere prin restructurareacheltuielilor şi a administraţiei şi/sau prin creştereaimpozitelor. Alţii propun finanţarea sa prin folosirea rezerveivalutare sau prin tipărirea de bani de către BNR. Aceste propunerişi dezbaterea publică reflectă identificări diverse ale problemeide rezolvat. Dacă problema nu este identificată corect, soluţia sepoate adăuga la problemă. Deci, care este problema noastră defond?
Când a izbucnit criza financiară internaţională în iulie 2007,mulţi analişti şi politicieni nu credeau că ea se poate extinde şila noi. Cum explicau? Prin faptul că sistemul nostru bancar nu estede tipul "originate and distribute" şi nu deţinea active toxice.Nimeni nu a menţionat că noi suferim de ceva mult mai nociv şi maigreu de rezolvat, ceva ce părea să fie uitat de mult: sindromulrestricţiilor bugetare slabe (SBC). Aceasta este problema de fondşi poate genera o criză în mod endogen. SBC apar atunci cânddeficitul economic al unei entităţi este acoperit, ex post, de oaltă entitate. Când sunt prezente pe scară largă, SBC joacă un rolîn acumularea de credite neperformante, în creşterea inflaţiei pepartea cererii şi în crearea de "bule" economice. Pe scurt, camaceleaşi efecte pe care le produc activele toxice.
În ciuda unor progrese către o economie funcţională de piaţă,sindromul SBC a continuat să fie prezent. Cum este posibil acestlucru? Sindromul există pentru că, la noi, unele entităţi economiceanticipează că în cazul unui eşec sunt salavate de stat şi acesteanticipaţii le afectează comportamentul. Anticipaţiile se leagăstrâns de experienţa colectivă a salvărilor, din care unii extragrente. Această experienţă părea diminuată în perioada 2004-2008,dar realitatea era estompată de veniturile bugetare, care creşteauaşa de mult încât făceau invizibil lanţul salvărilor.
Producând rente, experienţa colectivă a salvărilor a fostpermanent substanţială în ultimii 20 de ani. Unele corporaţii aufost şi sunt ajutate de stat chiar după ce au trecut în mâiniprivate. Prin mecanismul rectificărilor bugetare frecvente, unelecompanii de stat primesc subvenţii mai mari decât cele planificate.În sectorul bancar a fost salvată o bancă de stat de către BNR în1999. La nivel naţional, bugetul asigurărilor sociale este înprezent salvat de bugetul de stat. La nivel local, unele autorităţise sprijină ex post pe bugetul de stat pentru a-şi plătidatoriile.
La rândul său, statul împovărat de generozitatea-i nesustenabilăşi socialmente-ineficientă a trebuit să fie salvat de FMI în 1992şi, mai recent, în 2009, dar şi de sectorul privat. FMI şi UE auîmprumutat bugetul public, care trebuie să plătească salarii,pensii şi ajutoare directe care au crescut cu mult peste inflaţieşi peste resursele disponibile ale guvernului. Conştient căsalvările creează hazard moral, în 1999 FMI a condiţionat ajutorulsău de voinţa creditorilor privaţi de a continua creditareabugetului public. Aceasta nu s-a manifestat în 1999, dar s-amanifestat în 2009 prin semnarea de către bănci a acordului de laViena.
Chiar ajutat de FMI, bugetul public a avut nevoie să extragăindirect resurse din bugetele altor instituţii. Cu mult timp înurmă, guvernul a început să amâne plata unor furnizori aiautorităţilor locale şi ai sistemului de sănătate, iar aceastăpractică este perpetuată. Salariile BNR au fost reduse pentru ca şiBNR să cedeze resurse sectorului bugetar, căruia prin lege nu arevoie să-i dea decât impozite. La fel s-a întâmplat şi cu alteinstituţii nelegate de buget. În acest fel, bugetul publicmaschează deficienţele sale şi mărimea deficitului în definiţiacash. Dar o face provocând distorsiuni în alocarea resurselor şiaccentuând recesiunea.
Acum cred că e limpede că sindromul SBC este principala problemăa economiei româneşti. Sursa problemei sunt reformele incompleteale finanţelor publice la nivel central şi local. Acest sindromslăbeşte şi disciplina financiară a sectorului privat. Sindromul arfi dus la criza finanţelor publice chiar dacă nu ar fi apărut crizafinanciară internaţională. El stă la baza corupţiei, a extrageriide rente şi a perpetuării sărăciei. El este activul toxic aleconomiei noastre. Această realitate cere măsuri drastice care săducă la întărirea restricţiilor bugetare. Este nevoie ca experienţacolectivă care întreţine anticipaţiile în virtutea cărora segenerează comportamente financiar-indisciplinate să fieeliminată.
Având identificată problema, revin la soluţiile amintite laînceput. Voi începe cu creşterea impozitelor. Nu spun că, înprincipiu, o creştere a impozitelor nu poate fi o soluţie. Darfolosită înainte de eliminarea sindromului SBC, aceasta nu va facedecât să ajute perpetuarea sindromului. Din păcate, adoptareaacestei soluţii nu a mai putut fi evitată.
Şi mai grave mi se par ideile care susţin utilizarea rezerveivalutare pentru a finanţa deficitul bugetar sau tipărirea de baniîn acelaşi scop. Înainte ca şi alţii să le preia, vreau să arăt căaceste idei sunt periculoase şi profund greşite. Unu, ele suntalimentate de confuzia că e totuna dacă banii vin de la BNR sau dela bănci comerciale. Greşit! Nu e totuna. Împrumuturile de la băncinu sunt inflaţioniste. Doi, reamintesc că utilizarea rezervelorpentru achiziţii în ţară este echivalentă cu tipărirea de bani.Astfel s-ar alimenta deprecierea leului pe două rute: cea ainflaţiei şi cea a efectului scăderii nivelului rezervelor. Acesterute s-ar potenţa reciproc şi inflaţia ar scăpa de sub control.Trei, rămâne problema de fond: tipărirea de bani nu ar fi decât oaltă salvare a bugetului prin inflaţie. Dacă se puteau rezolvaprobleme economice prin tipărire de bani, acum toate problemeleerau rezolvate. Patru, inflaţia îi penalizează mai ales pe cei careoperează cu restricţii bugetare tari, adică pe cei din sectorulreal privat. Exportatorii ştiu cel mai bine acest lucru.
Rămâne soluţia reformelor care să elimine sindromul SBC.Restructurarea cheltuielilor, eliberarea unei părţi a excesului depersonal şi readucerea salariilor şi a pensiilor la nivelurisustenabile sunt parte din aceste reforme. Cei care extrag rentedin perpetuarea sindromului SBC au reuşit să le împiedice. S-aufolosit de populism, de lipsa de educaţie economică şi de impunereade agende publice false. Ei au câştigat ceva timp, dar problemanoastră a rămas şi încarcă nota de plată. Când aceasta va veni lascadenţă se va vedea că era mai multă compasiune în soluţiareducerii ordonate a salariilor bugetarilor cu 25 procente şi apensiilor cu 15 procente decât va fi în soluţiile pe care le vaimpune dictatura obiectivă a finanţelor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
