Două acte normative aflate pe drumul procesului legislativ abordează în prezent tema majorării capitalului social de către stat la companiile privatizate, cu valoarea terenurilor pentru care, la data privatizarii, nu existau documente de proprietate.
Sigur că, pentru a fi politically corect, am putea adăuga celor trei explicaţii din titlu şi variantele nebagare de seama sau neştiinţă, dar cred totuşi că atât efectele, cât şi motivarea pentru această decizie se învârt în jurul primelor trei.
Actele normative sunt:
(1)Legea privind unele masuri pentru protejarea intereselor economice ale statului (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idpâ16693), aflată pe parcurs legislativ la Camera Deputaţilor după ce a fost aprobată de Senat şi (2)Legea privind administrarea şi privatizarea participaţiilor statului, supusă procesului de transparenţă decizională în luna octombrie 2017 pe siteul Ministerului Economiei.
Pe scurt, si, pe cat se poate, nu foarte tehnic, iată câteva consideraţii:
1. În ambele acte normative se face referire la subiectul majorării capitalului social în favoarea statului, cu valoarea terenurilor pentru care nu existau documente de proprietate la data privatizării. În primul act normativ există un singur articol care menţionează acest subiect (cu aplicabilitate în 180 de zile de la aprobarea legii). În al doilea act normativ, acestei operaţiuni îi sunt dedicate spatii mai ample şi detalii de aplicare. De ce este necesară graba de aprobare prin primul act, când există un al doilea aflat în proces legislativ care conţine acelaşi lucru, dar mult mai detaliat şi care poate fi perfectat? Cred că articolul 8 din primul act ar putea fi eliminat astfel încât acest subiect să fie analizat din toate punctele de vedere şi reglementat în al doilea act.
2. Modalitatea de evaluare a terenurilor nu este definită în niciunul dintre cele două acte. Se spune doar că se evaluează la valoarea de piaţă, probabil valabilă la data la care se decide majorarea capitalului social. Oare s-a analizat care sunt terenurile care vor face obiectul acestor evaluări? Care sunt terenurile pe care societăţile comerciale privatizate şi-au desfăşurat până acum activitatea fără să le aibă în proprietate (unele chiar având titlu de multa vreme)? Care este utilizarea acestor terenuri - pentru că există unele terenuri care sunt sub clădiri, altele care aparţin unor active specializate etc.
3. Eu cred că multe dintre aceste terenuri sunt foarte dificil de evaluat ţinând cont de specificul şi utilizarea acestora şi de aceea, pentru a evita orice suspiciune ulterioară, cred că este imperativ nevoie să se stabilească prin actul normativ modalitatea de evaluare. Simpla trimitere la "valoarea de piaţă" nu este suficientă în acest caz. Soluţia, stabilită prin lege, trebuie să fie simplă şi clară, aplicabilă fără echivoc, atât de evaluatori, cât şi de cei care verifică aceste valori. Spun acest lucru pentru că am vazut cât de simplu se poate contesta un raport de evaluare atunci când este statul implicat, iar regulile nu sunt foarte stricte şi clare. Acest demers poate deveni, peste ani, un alt ANRP din perspectiva modului de interpretare a evaluărilor.
4. Pentru multe din terenurile care vor face obiectul majorării capitalului social, cumpărătorii de la data privatizării au plătit de fapt preţul. Atunci când s-a stabilit valoarea acţiunilor, pe baza potenţialului de afaceri al respectivei companii (luaţi în calcul, de exemplu, o reţea de spaţii comerciale sau o firmă de turism) practic în preţul obţinut era inclus şi efectul deţinerii terenului. El nu a fost transferat din motive birocratice şi nu pentru că valoarea lui s-ar fi dedus din preţul plătit al acţiunilor. Prin urmare, când astăzi Statul dobândeşte noi acţiuni, cu acelaşi teren, poate să dubleze suma pe care a încasat-o deja cu ani în urmă.
5. Majorarea de capital social trebuie să ţină seama cel puţin de valoarea contabilă a acţiunilor (rezultată din divizarea capitalului propriu la numărul de acţiuni) şi nu de valoarea nominală a acestora. Dacă nu se are în vedere acest lucru, statul este posibil să redevină acţionar majoritar, doar pentru că respectiva companie nu şi-a majorat capitalul social de la data privatizării până la data majorării capitalului cu valoarea terenului, deşi a avut profituri semnificative în această perioadă şi structura de business nu mai este aceeaşi cu cea din trecut. Această operatiune de naţionalizare se bazează pe o scapare în modul de punere în practica al procedeului de majorare a capitalului social.
6. Sunt de acord că interesul este al statului şi trebuie respectat. Ce cred însă că ar trebui respectat, în egală măsură, este şi interesul companiilor private care au fost cumpărători de bună credinţă. Din păcate, în ultimul timp termenul de ”prejudiciu” se referă exclusiv la daunele aduse Statului. Dar ce facem cu prejudiciile aduse privaţilor? Din această perspectivă, majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor trebuie realizată într-un mod transparent şi corect pentru ambele părţi. Iar acest lucru se poate realiza doar cu reguli clare. Altfel, frica va determina ca oamenii de decizie să ia acele hotărâri favorabile doar statului. Este posibil ca peste ceva ani să fie luate în calcul şi prejudiciile aduse privaţilor. Iar responsabilităţile şi consecinţele pot fi la fel de grave. Soluţia de abordare echilibrată este cea valabilă pe termen nedeterminat.
7. Lipsa unor reguli clare atât în ceea ce priveşte modul de evaluare a terenurilor, cât şi modalitatea de majorare a capitalului social, alături de graba cu care se porneşte la implementarea acestor noi legi, pot fi interpretate ca o nevoie acută de resurse. De acord că e nevoie de resurse, dar ele nu trebuie atrase cu orice preţ, alimentând diverse dezechilibre.
8. O altă prevedere care nu este acoperită cu o modalitate practică şi clară este repartizarea unor evaluatori de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru realizarea evaluărilor. ONRC nu are o procedură prin care să numească un evaluator remunerându-l pentru această muncă. Este practic o modalitate preluată din experienţa numirilor practicienilor în insolvenţă, dar care nu este deloc asemanatoare şi nici funcţională.
9. Cu această ocazie se vede şi că este necesară o actualizare a Legii 31/1990 a societăţilor comerciale, prin clarificarea modalităţilor de majorare a capitalului social şi acoperirea tuturor situaţiilor posibile. Inclusiv cu obligativitatea, în unele cazuri, a utilizării primei de emisiune care, după părerea mea, este obligatorie în cazul operaţiunii de majorare pe care am prezentat-o în acest punct de vedere.
10. În multe din contractele de privatizare existau termene în care să se realizeze obţinerea titlurilor de proprietate şi majorarea capitalului social cu acele valori. Aceste termene erau de regulă foarte scurte după data privatizării, astfel încât nu cred că cineva a estimat că acest proces va dura, în unele cazuri, şi peste 10 ani. Această perioadă de timp a condus, pe de o parte, la schimbări profunde în ce priveşte atât piaţa imobiliară, cât şi responsabilităţile decidenţilor şi, nu în ultimul rând, la apariţia unor persoane responsabile cu punerea în aplicare a acestor reguli, care nu mai cunosc contextul în care s-a tratat subiectul terenului la privatizare. Aceasta este o dovadă în plus că lipsa unor reguli clare, anticipative, a condus la actuala situaţie injustă.
Prin urmare, fac apel la experienţa acumulată deja şi la a învăţa din evenimentele trecute, pentru ca, măcar acum, să avem nişte reguli clare şi echitabile care să nu conducă la naţionalizări nedrepte, doar pentru a potoli nevoi pe termen scurt, cum sunt lipsa de resurse sau teama de responsabilităţi viitoare. Găsirea acestor soluţii va elimina şi prezumţiile de nebăgare de seamă sau neştiinţă.
Cum se poate face acest lucru, ţinând seama că nu e o temă deloc simplă? Prin consultarea de către comisiile parlamentare a autorităţilor competente în punerea în aplicare a acestui proces (AAAS, ONRC, ANEVAR) şi eliminarea oricărei posibilităţi de interpretare echivocă.
Adrian Vascu, Senior Partner la Veridio
