Consiliul Concurenţei trece în această perioadă prin schimbări profunde la finalul cărora ar trebui ca autoritatea română de concurenţă să devină chiar şi mai puternică decât a fost până acum. Procesul de transformare este gestionat de o echipă de experţi de top ai Băncii Mondiale şi cuprinde toate aspectele care privesc funcţionarea autorităţii de concurenţă. Deşi pare unul din multele procese de reformă în care sunt implicate autorităţi publice din România, acesta nu este unul ca oricare altele.
Consiliul Concurenţei este gardianul - şi, uneori, garantul - respectării regulilor economiei de piaţă atât de către operatorii economici cât şi de către alte autorităţi publice. Este o muncă uriaşă, aproape de Sisif, dar care este foarte importantă pentru economie şi pentru societatea românească în ansamblu. Tentaţia de a încălca regula simplă care spune că operatorii economici trebuie să se lupte între ei, cu fair-play dar cu determinare, pentru a câştiga atenţia clienţilor este foarte mare, în orice economie şi în orice ţară. La fel de mare este tentaţia Statului de a interveni în economie cu reguli care tind sau pretind să protejeze anumite categorii dar care adesea fac ca cei mai mulţi dintre noi să pierdem. Consiliul Concurenţei are marea responsabilitate de a veghea ca toate acestea să nu se întâmple. Sau, realist vorbind, de a face ca numărul încălcărilor regulilor de concurenţă să fie cât mai mic. Consiliul Concurenţei este la fel de important, în ordinea socială, ca şi Justiţia, Ministerul Public (Parchetul) sau Curtea Constituţională, chiar dacă adesea acţionează mai discret şi în afara luminii reflectoarelor.
Nu este însă deloc o sarcină uşoară. Nu este uşor să fii arbitru într-un „meci” jucat de sute de mii de entităţi, unde înţelegerile între competitori sunt secrete iar faulturile sunt adesea executate cu discreţie. De aceea, pe lângă modernizarea proceselor interne – activitate unde se manifestă asistenţa Băncii Mondiale – este nevoie ca la Consiliul Concurenţei să existe oameni care pot face faţă unei sarcini atât de dificile şi care, mai ales, să vrea să îşi facă datoria aşa cum trebuie, fără subiectivism şi interferenţe.
Peste două săptămâni, pe 6 mai 2014, mandatul de 5 ani al unei majorităţi a membrilor actuali ai Plenului Consiliului Concurenţei, alături de care pornisem şi eu la drum în mai 2009, va ajunge la final, inclusiv mandatul preşedintelui instituţiei. Procedura de numire a unor noi membri este laborioasă şi este menită să asigure că doar cei mai buni dintre cei buni specialişti în concurenţă vor ocupa aceste poziţii. Este o procedură unicat pentru administraţia publică – dar care ar putea fi un model şi o sursă de profesionalizare şi pentru alte autorităţi publice – în care propunerea candidaţilor pentru Plenul Consiliului Concurenţei este făcută de un colegiu consultativ alcătuit în proporţii egale din reprezentanţi ai mediului academic, ai mediului de afaceri şi reprezentanţi ai asociaţiilor de protecţia consumatorilor.
Trebuie ca această procedură să rămână şi să fie respectată întocmai. Este necesar ca procedura de selecţie şi cea de numire să aibă loc în condiţii de transparenţă: candidaţii şi proiectele acestora trebuie să fie aduse la cunoştinţa tuturor iar audierea candidaţilor ar trebui să fie publică, la fel ca audierea de către CSM a celor propuşi la şefia parchetelor. Este necesar ca politicul să nu intervină decât acolo unde trebuie, strict în condiţiile prevăzute de lege, în faza avizelor emise de Guvern şi de comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Etapa prin care urmează să treacă Consiliul Concurenţei în mai 2014 este decisivă pentru viitorul acestei instituţii şi pentru un mediu economic sănătos în România dar, mai presus de orice, este un test de maturitate pentru clasa politică românească şi pentru toţi factorii de decizie implicaţi.
Rolul politicului este important în societate dar în ceea ce priveşte Consiliul Concurenţei oamenii politici trebuie să aibă în vedere că această instituţie trebuie să aplice o singură politică: cea a bunăstării consumatorilor, fără partizanate şi fără doctrine.
Dacă vrea să ajute Consiliul Concurenţei în realizarea misiunii sale clasa politică poate da un mesaj de încurajare şi de sprijin, tocmai prin respectarea neutralităţii politice a instituţiei, prin acordarea unui buget în măsură să asigure buna funcţionare a autorităţii de concurenţă şi prin punerea la dispoziţie a unor instrumente legale cât mai eficiente, în acelaşi scop.
Acesta este un moment în care mediul de afaceri, presa şi opinia publică în ansamblu trebuie să rămână atente şi să asigure că vor fi puse bazele pentru tranziţia Consiliului Concurenţei de la o instituţie bună şi respectată, cum este în prezent, la o instituţie foarte bună şi foarte respectată, cum ne dorim să fie în viitor.
Valentin Mircea este senior partner la casa de avocatură Mircea Lawyers şi fost vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei
