Opinii

Nu trageti in banci!

Nu trageti in banci!
11.11.2008, 14:16 155

In ultimele saptamani au avut loc o serie de evenimente care au adus in atentia opiniei publice sistemul bancar intr-o dezbatere, pe alocuri, incrancenata si belicoasa.

Barajul de artilerie concentrat si concertat impotriva sistemului bancilor comerciale constituie motivatia acestui articol si a urmatoarelor. Am lasat in mod deliberat sa treaca ceva timp de la evenimente pentru ca emotionalitatea si tensiunea sa se estompeze.
Trebuie subliniat ca, din pacate, acest foc incrucisat are loc pe fondul a doua evenimente importante a caror conjugare poate avea efecte dintre cele mai perverse. Pe de o parte, campania electorala, care pare a fi cuprins chiar si institutii si persoane pana nu de mult recunoscute si respectate pentru neutralitatea lor, iar pe de alta parte, criza financiara internationala care a dus increderea intre banci si in banci la cote incredibil de scazute.
In 1917, Lenin spunea ca distrugerea imperialismului (capitalismului) trebuie inceputa cu distrugerea bancilor. Avea dreptate! Dar, si reversul este valabil. Daca vrem sa construim capitalismul, trebuie sa incepem cu sistemul bancar. Si acest lucru s-a vazut si in Romania. Pana cand sistemul bancar nu s-a consolidat, n-am putut vorbi de crestere economica sanatoasa si sustenabila.
Dupa aproape doua decenii de capitalism, din care ultimul a fost marcat de o crestere economica continua si de o stabilitate financiar-bancara remarcabila, suntem intr-un moment de cotitura care ne va marca viitorul, in bine sau in rau, in functie de realismul si intelepciunea factorilor de decizie.
Cu 35 de ani in urma cand mi-am inceput ucenicia in activitatea bancara, intre primele lucruri pe care le-am invatat a fost ca o banca, respectiv un bancher, mai degraba pierde bani decat incredere. Banii mai pot fi recastigati, dar increderea aproape niciodata. Increderea este de fapt chintesenta banking-ului, cea care face posibila exercitarea rolulului de intermediere financiara, atat de necesara functionarii unei economii de piata.
Credinta populara este ca bancile dau credite cu propriii lor bani, ca sunt un fel de zarafi moderni care multiplica banii jecmanindu-i pe cei care ii imprumuta. Putini se gandesc la faptul ca bancile indeplinesc o functie extrem de utila, aceea de a prelua resursele financiare temporar disponibile in economie si de a le aloca acolo unde este temporar nevoie.
Si-a imaginat cineva cum ar putea functiona o economie fara banci? Si-a imaginat oare blogger-ul care, deunazi, ii indemna pe deponenti sa-si retraga toti banii din banci daca, in absenta acestor bani firmele si-ar mai putea plati angajatii si furnizorii sau daca oamenii de rand si-ar mai putea cumpara bunuri de consum sau case in rate? Sunt convins ca nu.
In dezbaterea publica din ultimul timp, atat opinia publica, cat si BNR tind sa ia doar partea debitorilor, ignorandu-i pe deponenti, adica prima veriga care face posibil procesul de intermediere. Or, in absenta increderii in banci deponentii nu-si vor depune banii sau ii vor retrage pe cei existenti, facand imposibila functia de intermediere. Pe alocuri criticile sunt bine-venite. Bancile au partea lor de vina prin scaderea uneori a calittaii in favoarea cantitatii si prin inadecvarea in comunicare.
Bancile nu sunt si nu trebuie privite ca pe un rau necesar. Dimpotriva, ele indeplinesc o functie de utilitate publica si, ca atare, increderea in sistem este un bun al tuturor, nu numai al bancilor, dar si al supraveghetorului pietei si al creditorilor si debitorilor bancii, al autoritatilor politice. As indrazni sa spun ca este un bun de interes national si care priveste siguranta nationala.
Nu intamplator, in ultimele saptamani, in fata pericolului de implozie a sistemului financiar-bancar, autoritatile politice din aproape toate tarile occidentale au intervenit pentru restabilirea increderii in sistem.
Data fiind anatemizarea bancilor si constatand o timiditate excesiva a Asociatiei Romane a Bancilor, aceasta serie de articole se doreste a fi un demers in favoarea sistemului si a profesiei bancare. Maine voi vorbi despre rolul bancilor straine in economia romaneasca.
 
Dan Pascariu este presedintele CA al UniCredit Tiriac Bank. Opiniile din acest articol apartin in exclusivitate autorului si nu implica in niciun fel institutiile cu care acesta este asociat.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO