Am crezut că introducerea monedei unice va consolida şi va apropia economiile europene. M-am înşelat. Dimpotrivă, divergenţele s-au accentuat în termeni de performanţe economice şi competitivitate. Marea problemă a Europei nu este atât criza din zona euro, cât subcompetitivitatea. Declaraţiile îi aparţin economistului Christian de Boissieu, şeful consilierilor economici de pe lângă Guvernul Franţei. Cum mintea setată pe cifre, economistul spulberă în două fraze tonele de cerneală aşternute pe hârtie despre "visul european" al politicienilor.
Să ne întoarcem în urmă nu cu mulţi ani, pentru a pătrunde raţionamentul lui Boissieu. Metoda clasică pe care şi Franţa o folosea în anii '80 pentru a-şi menţine competitivitatea faţă de Germania a fost devalorizarea francului în raport cu marca germană.
Moneda unică a blocat pentru statele membre această posibilitate. În lipsa ei, decalajele s-au adunat, iar cum euro era stabil şi dobânda bună, statele mai puţin competitive s-a îndatorat pentru a menţine iluzia bunăstării adusă de Uniunea Europeană şi de euro. Aceasta este premisa. Premisa celor care pun criza între paranteze. Pentru că, dacă ea se potriveşte Italiei care în 2007 avea o datorie publică de 103% din PIB, sau a Greciei (105% din PIB) nu se potriveşte Spaniei, cu o datorie publică de 36% din PIB în 2007 sau Irlandei, cu o datorie publică de 25%, în acelaşi an, dar care a crescut galopant la 96% din PIB în 2010. Care ar trebuie să fie concluzia? Că statele supraîndatorate trebuie să reducă cheltuielile tăind la sânge din bunăstarea cetăţenilor lor. Nu până aduc situaţia pe linia de plutire, ci pentru totdeauna, poate.
Cine ar trebuie să se îngrijească de toate astea? Păi statele puţin îndatorate (Germania are o datorie de 83% din PIB!) şi cu un nivel al competitivităţii crescut, în primul rând Germania. Nu direct, ci prin intermediul unor instituţii precum megaministerul european de finanţe. Au ele forţa să o facă? Păi iată că au. Ceea ce i s-a întâmplat Greciei în ultima săptămână nu este decât un exemplu. Grecia nu este, desigur, fără pată, nimeni nu i-a pus gâtul pe butuc, sigură şi l-a pus. Dar Grecia, dacă am pleca urechea la ziarele englezeşti care au căpătat muniţie fără măsură în ofensiva lor împotriva UE, nu este decât prima "victimă" a Bruxellesului. Un titlul din The Daily Telegraph: "Bine aţi venit în Uniunea inegalilor". Care conchide: Proiectul european al egalităţii tuturor naţiunilor este sfărâmat de realitatea crudă a puterii. Germania are forţa să stivească naţiunile periferice. În acelaşi timp, are puterea să folosească Banca Central Europană în interesul ei şi nu al UE.
Multe ziare englezeşti sunt obsesiv antieuropene în aceste zile. Dar, dincolo de asta, toată lumea a observat că politicienii au reacţionat extrem de lent şi putem spune că avem în Europa o criză politică care se suprapune peste cea economică şi peste cea a datoriilor (suverane şi private, pentru că Irlanda nu a fost o victimă a datoriilor suverane, ci a sistemului bancar privat). Iar criza politică la nivelul Uniunii este dată de faptul că jocul a fost "fiecare pentru el".
Politicienii din ţările care au promis o Europă prosperă de la un capăt la altul s-au întos cu totul spre problemele de acasă şi spre alegerile de anul viitor.
România s-a împrumutat la FMI de 20 mld. euro pentru a garanta în bună măsură stabilitatea sistemului bancar, aflat într-o proporţie covârşitoare sub controlul băncilor occidentale. Dar nimeni nu-i garantează acum că băncile - mamă nu-şi vor retrage liniile de finanţare şi, aşa cum spune şefa FMI, Estul Europei riscă să intre într-o severă lipsă de lichidităţi.
G 20 nu adus nimic concret pentru Europa. Lumea a lăsat Europei sarcina să se salveze singură. La rândul ei, Europa se salvează cum poate. Dacă vreo ţară euro mai face ceva pentru zona euro este pentru a se salva pe sine, orice alt motiv este exclus.
Ţările din afara zonei euro se tem că vor fi lăsate în afara deciziilor din zona euro - iată Europa cu două viteze. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România chiar cere o dezbatere pe această temă. Cam târziu. Europa cu două viteze este deja aici. Iar preţul nu a fost plătit.
Dacă Europa nu mai poate să-şi ofere sieşi nimic, înseamnă că nu mai poate oferi nimic nimănui altcuiva. Nu mai poate oferi nimic Ucrainei, de pildă. De ce nu şi-ar îndrepta atunci Kievul ochii spre Moscova de vreme ce Rusia tot îşi face propria-i "Uniune Europeană"?
Visul geostretegic al Europei se sfărâmă odată cu unitatea ei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
