Opinii

Opinie Andrei Mocearov: Marele transfer de bani

Opinie Andrei Mocearov: Marele transfer de bani

Foto: Shutterstock

Autor: Andrei MOCEAROV

08.12.2011, 18:46 990

Într-un recent interviu, comisarul european Michel Barnier, spunea că băncile au memoria scurtă atunci când se opun cerinţei de ridicare a nivelului capitalului, invocând potenţiale daune pentru economie, pentru că ar fi nevoite să restrângă creditul.

Numai că băncile au uitat sau se fac că uită care a fost cauza crizei. Uitarea şi rescrierea istoriei este la modă. Nu numai bancherii fac asta. Oameni politici, economişti, experţi de tot soiul, au alterat povestea crizei, înlocuind ideea iniţială a maladiei pieţelor cu ideea maladiei statelor.

Transferul parţial al uriaşei datorii făcute de sectorul privat în trezoreriile publice a fost însoţit de o stranie translatare şi a cauzei de la sectorul privat la sectorul public. Imaginaţia nu pare a avea limite.

Aidoma inovaţiilor financiare, explicaţiile exotice despre cauza crizei proliferază fără încetare. De exemplu, teoria capcanei anticipaţiilor ar putea câştiga oricând concursul: "Economiştii spun lucruri trăsnite". Guvernele ar fi făcut chipurile datorii mari, pentru că cetăţenii ar premia comportamentul risipitor al guvernelor şi ar pedepsi chibzuinţa.

Pentru a nu-i dezmagi, guvernele au cheltuit peste posibilităţi, acumulând datorii mari. Au căzut deci în capcana anticipaţiilor. De prea multă democraţie se pare. Pieţele financiare nici usturoi nu au mâncat şi nici gura nu le miroase. Domnul Lucian Croitoru este însă optimist: generaţia tânără, după ce va exersa intens şomajul, va pune nenorocirea pe seama nechibzuinţei guvernelor care s-au împrumutat prea mult.

Şi oficiali ai BNR au încercat să explice îngăduinţa cu care instituţia lor a privit creditul cu buletinul, ca pe un efect al democraţiei: au lăsat oamenii să-şi facă poftele după decenii de abţinere. Acum toată lumea bună a lăsat-o mai moale cu democraţia. Dacă cineva din afara planetei ar citi documentul ultimului Consiliu European (nocturn, că e la modă) al statelor din zona euro, ar crede că este un act de capitulare la terminarea unui conflict.

Condiţiile puse Italiei sau Greciei sunt condiţii de capitulare, nu de salvare. Citite de pe pamânt, mai ales de pe pământul UE, lucrurile par însă normale. Ne-am obişnuit deja cu metoda "Merkozy". Eficientă, chiar dacă mai puţin democratică. Că doar cu democraţia am căzut deja în capcană.

Şi totuşi ce s-a întâmplat, ce se întâmplă şi ce se va întâmpla? În ultimele două decenii, cu precădere în ultimul, pe pieţele financiare s-a construit o uriaşă schemă Ponzi, o schemă piramidală de tip Caritas, mult mai sofistificată însă. Pentru simplificare, să ne imaginăm o ipotetică gigantică bancă mondială în depozitele căreia se află banii tuturor oamenilor de pe planetă. În ultimele două decenii dinainte de izbucnirea crizei în 2007-2008, dar mai ales în ultimul deceniu, bancnotele din seifurile băncii au fost treptat sustrase şi înlocuite cu bancnote false (identificate acum ca datorii rele sau active toxice). Ce se întâmplă acum şi în viitor?

Pentru că soluţia recuperării banilor adevăraţi şi a găsirii şi pedepsirii făptuitorilor a fost din start abandonată, în următorii 15-20 de ani vor trebui înlocuite bancnotele false cu unele adevărate. De unde pot veni banii adevăraţi? Doar din muncă.

De acum încolo, fiecare locuitor al planetei va trebui să doneze o parte din veniturile salariale pentru acoperirea marelui gol din gigantica noastră bancă. Astfel, s-a inventat povestea cu austeritatea şi toţi şi-au adus aminte acum de muncă. Înainte de criză, munca era mai puţin apreciată, exuberanţa iraţională prevala şi se consuma pe datorie, peste posibilităţii.


Acest model al consumului pe datorie a reprezentat prima fază, partea a doua propune modelul austerităţii pentru a asigura, prin deflaţie, recuperarea maximă a împrumuturilor. Asistăm de fapt la un uriaş transfer de bani dinspre salarii spre profituri. Este cel mai mare transfer de bani cunoscut vreodată, după cum observa şi Roubini. Ciclul se întinde deci pe 30-40 ani, suntem undeva la mijloc.

La finalul jocului ne vom afla într-o situaţie mai rea decât acum. Suntem pe o rută nesustenabilă, iraţională, într-un teribil cerc vicios. Este drumul spre iad. Modelul ultra simplificat pe care l-am prezentat mai sus este în realitate mult mai sofisticat, dar în esenţă el explică acest transfer uriaş de bani de la munca salarială trecută, prezentă şi viitoare spre profituri. De aceea, tot Roubini observa că suntem de fapt într-o variantă sinucigaşă a capitalismului, imaginată de altfel de Marx.

Andrei Mocearov este lector universitar, doctor în economie

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO