Opinii

Ce riscaţi dacă nu ne votaţi pe noi

Ce riscaţi dacă nu ne votaţi pe noi

Autor: Crenguta Nicolae

28.07.2014, 21:00 593

Vom reduce fiscalitatea, ne vom încadra în ţinta de deficit, vom încheia dependenţa de FMI şi vom ieşi cu un superproiect de ţară. De fapt aşa intenţionam, numai că n-avem timp, fiindcă deja vin alegerile, iar dacă le pierdem, fiţi siguri că ţara se va duce de râpă.

Din 2011 până acum au avut loc sau se pregătesc alegeri anticipate în Bulgaria (a doua oară în doi ani), Slovenia (a doua oară în trei ani), Cehia, Letonia, Slovacia, Ucraina, Serbia, Macedonia; mai peste tot guvernele au căzut din cauza incapacităţii de a redresa economia după criză ori a unor scandaluri de corupţie.

Din fericire, la noi nu s-au întâmplat până acum anticipate, deşi au apărut diverşi comentatori care speră ba că un preşedinte Ponta va putea fi dat jos mai uşor cu 30% prezenţă la un referendum de demitere, ba că un preşedinte Iohannis ar putea fi silit să plece în cazul unui verdict prost în procesul cu ANI. Decuplarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare prin Constituţia din 2003 a dus însă la înmulţirea perioadelor electorale normale, astfel că în loc de alegeri la fiecare patru ani am ajuns la alegeri o dată la un an, doi ani sau trei ani (2008, 2009, 2012, 2014 şi urmează 2016, 2019, 2020) şi la mişcări de stradă sau referendumuri menite să rezolve cu forţa neconcordanţele dintre mandatul preşedintelui şi cel al parlamentului.

Citiţi articolul integral pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO