Neaplicarea unor măsuri de ajustare macro-economică în situaţiade avânt din anii 2006-2008 şi nici măcar când situaţia se impunea,în 2009, ci abia în 2010, face ca România să (re)intre mult maitârziu pe făgaşul creşterii economice pe care s-au angajat dejacelelalte ţări europene.
Amânarea creşterii economice a României s-a datorat, printrealtele, şi aplicării cu întârziere, în ultimii ani a măsurilorfiscale. Mai mult, un pas greşit pe care România îl tot repeta înultimii ani consta în faptul că a utilizat o politică fiscalăprociclică. Ce înseamnă de fapt acest lucru?
O astfel de politică fiscală duce la amplificarea variaţiilorciclului economic şi nu la stabilizarea acestuia. Altfel spus,politica prociclică determină un efort mai mare din parteapoliticii monetare în a stabiliza preţurile şi a reduce inflaţia,iar necorelarea politicilor macroeconomice este întotdeauna unsemnal negativ. Semnalul de alarmă, în acest sens, a fost tras înnenumărate rânduri, însă nimeni nu s-a uitat cu atenţie la acestaspect.
În perioada de creştere economică, politicile fiscaleexpansioniste utilizate au contribuit, printre altele, şi laadâncirea deficitului bugetar de la 0,8% din PIB în 2005 la 5,4% în2008 sau 7,4% în 2009. De asemenea, un alt efect al acestor măsurifiscale expansioniste a fost creşterea datoriei publice în PIB dela 12,6% din PIB în 2006 la aproape 22% în 2008. O menţinere adatoriei publice la un nivel redus permite contractarea deîmprumuturi pentru modernizarea economiei, ceea ce nu s-a întâmplatla noi.
Dacă măsurile fiscale pentru relansarea economiei ar fi fostluate încă de la sfârşitul anului 2008 sau începutul lui 2009,costul social al reducerii deficitului bugetar ar fi fost mult maimic.
În general, cu cât măsurile fiscale reclamate de situaţiaeconomică sunt amânate, cu atât intensitatea lor creşte, iarefectele asupra mediului economic şi populaţiei sunt mai aspre.
De asemenea, cu cât instrumentele fiscale sunt aplicate maitârziu, cu atât deficitul bugetar se poate adânci şi necesitămăsuri suplimentare. Acestea nu fac altceva decât să alimentezecercul vicios al politicii fiscale sau trimit la resurse financiareîmprumutate.
Astfel, politicile fiscale şi bugetare ar fi fost mult maieficiente dacă s-ar fi aplicat în mod corespunzător în perioada deînceput a crizei economice şi s-ar fi evitat căderea generalizată aeconomiei. Neaplicându-se însă cele menţionate mai sus, s-a ajunsanul trecut la soluţia extremă de utilizare a politicilorprociclice şi bugetare restrictive care nu fac altceva decât săamâne revenirea economiei cel mai probabil în 2012.
În locul realizării ajustărilor fiscale şi bugetare care erauimpuse de situaţia economică, România a preferat să recurgă la ovariantă simplistă care să genereze costuri sociale minime petermen scurt şi care a fost preferată şi ca urmare a alegerilor din2009.
Această soluţie a constat în încheierea acordului de finanţarecu FMI. Scopul acestui angajament este bine ştiut: atingereaţintelor de deficit bugetar - 6,8% din PIB în 2010 şi 4,4% în 2011.Principalul avantaj al acordului de finanţare a fost scădereariscului de ţară şi creşterea credibilităţii pe plan extern care nus-a materializat însă în creşterea investiţiilor străine aşa cum seaştepta. Mai mult, întârzierea ajustărilor fiscale şi încheiereaacordului cu FMI au condus la dublarea datoriei publice în 2010faţă de 2008 şi la amânarea creşterii economice.
Toate ţintele macroeconomice impuse de FMI au urmăritîndeplinirea unor obiective pe termen scurt fără să ţină seama deefectele colaterale negative pe termen lung, de modalitatea princare se obţin şi de gradul lor de suportabilitate din parteapopulaţiei. De exemplu, anul trecut Fondul a acceptat două măsurifiscale simpliste şi luate intempestiv (reducerea tuturorsalariilor bugetarilor cu 25% şi creşterea TVA până la 24%) care augenerat efecte negative mai mari decât beneficii numai pentru a neîncadra într-un deficit de 6,8% din PIB.
De asemenea, toate estimările şi previziunile Fondului pentrueconomia românească au avut un grad mai mic sau mai mare de eroareşi au influenţat evoluţia ulterioară a politicilor fiscale.
Astfel, previziunile pentru anul 2010 au fost la început decreştere economică de 1,3%, revizuită la un moment dat la 0,9%pentru ca, în final, să avem de fapt o scădere de 1,9%. Pentru anul2011, prima previziune se referea la faptul că România va avea unadintre cele mai mari creşteri economice din UE, de 5,2%, iar ceade-a doua la o creştere mult mai mică, de numai 1,5%. În realitate,anul acesta s-ar putea să înregistrăm din nou o scădere economică.Dacă previziunile erau mai pesimiste sau mai realiste, oare statular fi accelerat utilizarea pârghiilor fiscale şi le-ar fi corelatcu acestea?
Oare nu sunt prea mari diferenţele dintre previziunile Fondului,condiţiile impuse şi ceea ce s-a întâmplat în realitate cu economiaromânească? Ce influenţează politica fiscală? Intensitatea crizeieconomice, efectele crizei asupra consumului, a investiţiilor,comportamentului întreprinderilor, dar şi mărimea datoriei publicesau a deficitului bugetar.
Măsurile de austeritate luate de Guvern nu au făcut altcevadecât să adâncească haosul politicilor bugetare şi să compensezeamânările unor decizii competente, dar şi un deficit bugetar imensacumulat anterior.
Creşterea consumului, a investiţiilor şi poate chiar revenireaeconomiei ar fi avut loc dacă s-ar fi aplicat la timp măsurifiscale anticiclice, în condiţiile în care nivelul datoriei publiceera redus. Afirm aceasta pentru că, sub incidenţa restricţiilorbugetare, atât agenţii economici, cât şi populaţia ar fi consumatmai mult din venitul suplimentar decât l-ar fi economisit. Nu s-aîntâmplat aşa, ci dimpotrivă!
Criza economică actuală a făcut ca politicile fiscale prociclicepromovate de Guvern să nu-şi arate efectul în relansarea imediată aeconomiei. Mai mult, ele au sufocat consumul şi investiţiile şi augenerat o lipsă colectivă de încredere în potenţialul de revenire acreşterii economice.
Politica fiscală s-a realizat sub auspiciile dilemeideficit-creştere economică şi s-a concretizat în ajustări fiscalede mare intensitate care din punct de vedere teoretic suntrecomandate în perioadele de avânt economic.
Aplicarea cu întârziere a politicilor fiscale, incoerenţa şinecorelarea acestora cu politicile monetare sau bugetare reprezintăfactori importanţi ce au condus la prelungirea recesiunii şiamânarea revenirii economice cel mai probabil pentru anulviitor.
Dan Armeanu este prof. univ. dr. la Facultatea deFinanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academieide Studii Economice, Bucureşti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
