O soluţie echitabilă la problema dobânzilor - atât pentru bănci,cât şi pentru clienţi - este ca noua marjă faţă de Euribor pe caretrebuie să o anunţe băncile să fie diferenţa dintre dobândacreditului şi Euribor de la momentul semnării contractului, nu dinprezent.
După intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr.50/2010unele bănci au venit cu următoarea modificare la contractele decredit în scopul stabilirii ratei dobânzii: "dobanda de referinţădin contractul de credit va fi formată prin însumarea valoriiindicelui EURIBOR/ROBOR/LIBOR cu valoarea diferenţei dintre dobândade referinţă aplicabilă în baza prevederilor contractuale şiindicele EURIBOR/ROBOR/LIBOR. La valoarea dobânzii astfel calculatese va adăuga marja fixă din contractul de credit. Prin urmare,dobânda din contractul de credit va fi egală cu valoarea indiceluiEURIBOR/ROBOR/LIBORĂmarja (formată din valoarea diferenţei dintredobânda de referinţă aplicabilă în baza prevederilor contractual şiindicele EURIBOR/ROBOR/LIBOR plus marja fixă din contract)".
Trecând peste faptul că este o formulare ce se înscrie înacelaşi stil "transparent" utilizat de bănci, greu de înţeles declienţi, practic, marja fixă pe care băncile vor s-o impună secalculează ca diferenţa între rata nominală a dobânzii aferentecontractului de creditare la acest moment din care se scadeindicele EURIBOR, această modalitate de calcul neavând niciojustificare economică.
Ţinând cont de faptul că indicele EURIBOR este în jur 1%,înseamnă că marja de dobândă fixă va fi între 7 % şi 9% în funcţiede natura creditului. De ce să utilizăm această variantă pe carebăncile vor să o impună şi care nu se fundamentează economic peelementele de cost? Băncile practică această variantă incorectăpentru calcularea marjei fixe deoarece cotaţia indicelui EURIBOReste scăzută (la minime istorice).
Dacă EURIBOR-ul era cotat la valoarea de aproape 5% la care s-aucontractat majoritatea creditelor vechi, mai calculau băncile marjafixă după aceeaşi metodologie? Cred că răspunsul la aceastăîntrebare este negativ, pentru că marja fixă de dobândă ar fi fostcu aproape 3 sau 4 puncte procentuale mai mică.
Astfel marja fixă ar fi ajuns la nivelul ei real, fundamentat pebaza de cost, şi s-ar fi situat între 4% şi 6% în funcţie de naturacreditului. Ce se va întâmpla când economia îşi va reveni, iarEURIBOR-ul va urca la o cotaţie de aproape 5%?
Dobânzile vor creşte semnificativ, iar clienţii se vor trezi cudobânzi de aproximativ 10%-12% sau chiar mai mari. Într-o astfel desituaţie vor avea de suferit atât clienţii care vor plăti rate multmai mari, dar şi băncile pentru că s-ar putea să se confrunte cu unval de credite neperformante.
Ce variante vor avea la dispoziţie clienţii pentru a scăpa dedobânzile mari? Probabil că refinanţarea va fi o soluţie, poate şidatorită eliminării comisionului de rambursare anticipată, dar şi acomisionului de acordare, pe care unele bănci l-au eliminat dejapentru a atrage cât mai mulţi clienţi. Ce se va întâmpla cu băncilecare vor pierde în justiţie şi se vor trezi cu marje fixe de 1,5puncte procentuale? Probabil vor înregistra pierderi şi vor finevoite să-şi mărească provizioanele.
Cred că o soluţie echitabilă, atât pentru clienţi, cât şi pentrubănci, care a mai fost vehiculată prin presă, ar fi ca marja fixă abăncii să se calculeze ca diferenţă între rata nominală a dobânziiaferente fiecărui contract de creditare la momentul semnăriiacestuia şi valoarea EURIBOR-ului la aceeaşi dată. O altă variantăconstă în calcularea acesteia în mod transparent în funcţie deelementele de cost şi nu după formule ca aceea prezentată mai sus,care nu au nicio substanţă economică şi cu care au venitmajoritatea băncilor spre surprinderea multor finanţişti.
În teoria şi practica bancară, rata dobânzii utilizată desocietăţile bancare în activitatea de creditare cunoaşte mai multevariante de fundamentare. Una dintre cele mai utilizate şitransparente variante este prezenţa şi în Ordonanţa de Urgenţă nr.50/2010, într-o formă mai simplă dar suficientă pentru clienţi,astfel încât aceştia să poată decide asupra variantei decreditare.
Conform OUG 50/2010, în contractele de credit cu dobândăvariabilă, rata dobânzii va fi raportată la fluctuaţiile indicilorde referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţă a BNR,în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga oanumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului. În modnormal, marja fixă utilizată de societăţile bancare cuprinde costulriscului de ţară, costul rezervelor minime obligatorii şi marjabăncii.
Costul riscului de ţară se exprimă procentual, se mai numeşteprima de risc de ţară şi reprezintă prima cu care sunt remuneraţiinvestitorii pentru plasarea capitalurilor în liniile de creditdestinate pieţei ţării respective. Se calculează ca diferenţă întrerandamentul la scadenţă al euroobligaţiunilor de stat româneşti şirandamentul la scadenţă aferent euroobligaţiunilor de stat curating AAA, având aceeaşi scadenţă şi denominate în aceeaşi monedă(euro).
O aproximare a costului riscului de ţară utilizată în practicabancară este cotaţia CDS (credit default risk-instrumente derivateutilizate pentru transferul riscului de credit) şi este preluată debancă prin intermediul sistemelor dedicate transmiteriiinformaţiilor financiare REUTERS/BLOOMBERG.
Costul rezervelor minime obligatorii reprezintă costuldeterminat de menţinerea acestora la BNR, fiind influenţat denivelul rezervei minime obligatorii stabilit conformreglementărilor în vigoare, de costul fondurilor atrase şi dedobânda remunerată de BNR pentru sumele constituite în rezerve.
Marja băncii cuprinde elementele de cost determinate defuncţionarea băncii şi marja de profit cu care sunt remuneraţiacţionarii.
Aceasta este varianta prin care trebuie calculată marja fixă abăncii. Structura marjei fixe este importantă pentru bancă.Clienţii însă sunt mai degrabă interesaţi de mărimea marjei fixe.Toate elementele componente ale marjei fixe a băncii sunt variabileîn timp şi, ţinând cont de faptul că suma lor este constantă (marjafixă a băncii) şi perioada de creditare este de obicei îndelungată,variaţiile acestora de la o perioadă de timp la alta pot fisemnificative şi generează un risc la care banca se expune.
Din această cauză, băncile urmăresc să introducă în contractelede credit o marjă fixă cât mai mare pentru a se pune la adăpost deexpunerea la riscul de variaţie a costului riscului de ţară, acostului rezervelor minime obligatorii şi a marjei băncii. Daracest lucru nu reprezintă nici pe departe o scuză pentru bănci de acalcula dobânzile după formule incorecte din punct de vedereeconomic, care să le justifice marjele mari de dobândă.
Deşi nu era prevăzut în contractul de credit, dobânda dereferinţă internă a băncii utilizată până acum cuprindea, deregulă, indicele EURIBOR, costul riscului costul rezervelor minimeobligatorii. Aşa cum am arătat, aceste elemente componente aledobânzii interne de referinţă sunt variabile, dar multe bănci, îndorinţa lor de a-şi mări sau conserva profiturile, au "uitat" sămodifice această dobândă internă de referinţă.
Băncile ar fi trebuit să modifice dobânda internă de referinţăatunci când variaţia la trei sau şase luni a indicatorului formatdin EURIBOR, plus 80% din media cotaţiilor CDS pe ultimele trei sauşase luni, plus costul rezervelor minime obligatorii este mai maredecât 25 puncte de bază sau mai mic decât minus 25 puncte debază.
Oare când vor învăţa băncile să aibă un comportament corect faţăde "stăpânii lor" clienţii şi vor micşora din proprie iniţiativădobânzile sau se vor mulţumi cu marje de profit mult mai mici faţăde cele din prezent, apropiate de cele ale băncilor din economiileeuropene?
E o întrebare al cărei răspuns va fi dat de realitatea economicăîntr-un viitor, sper, apropiat şi care s-ar putea să fie o surprizăchiar şi pentru clienţi.
Prof. univ. dr. Dan Armeanu, Facultatea de Finanţe,Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, Academia de Studii Economice,Bucureşti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
