Băncile au ajuns să le impună clienţilormarje fixe de 9% ca urmare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului50/2010 privind transparentizarea contractelor de creditare. Acestnivel ridicat al marjei este greu de justificat.
Unele dintre cele mai mari bănci din România, filiale ale unorbănci din străinătate, în dorinţa de a-şi conserva profiturile, auimpus clienţilor prin acte adiţionale la contractele de creditmarje fixe pentru contractele vechi de credit de aproximativ 9%, lacare se mai adaugă şi comisioanele.
Marja fixă a fost calculată de aceste bănci ca diferenţa întrerata nominală a dobânzii aferente contractului de creditare lamomentul actual, care în majoritatea cazurilor este egală cu cea dela momentul contractării creditului, din care se scade cotaţiaactuală a indicelui EURIBOR.
Această modalitate de calcul nu are nicio justificare economică.Este o formulă de calcul "deşteaptă" deoarece dobânda nominalăaferentă creditului a rămas aceeaşi, băncile neajustând-o înfuncţie de condiţiile pieţei.
În schimb, cotaţia EURIBOR la momentul actual este cu aproape 4puncte procentuale mai mică decât cea de la momentul semnăriicontractului. Ca urmare, băncile au un câştig suplimentar deaproape 4 puncte procentuale prin aplicarea unui artificiusimplu.
În plus, putem spune că băncile-mamă nu sunt consecventeîntrucât acest comportament "corect" al subsidiarelor nu l-auaplicat şi nu îl aplică şi în ţările lor de origine.
Niciun bancher nu poate susţine în mod obiectiv şi transparent omarjă fixă de 9% în România la un credit în euro. Peste câţiva ani,când Euribor va creşte din nou la valori de 4% sau 5%, niciunbancher nu va putea explica dobânzile de 13% sau 14% la care vorajunge creditele contractate în trecut şi a căror marjă fixă edeterminată după formula anterioară.
Trecând peste faptul că băncile practică marje mari de aproape 6puncte procentuale între dobânzile la credite şi cele la depozite,România este o ţară în care băncile aplică o marjă fixă de 9% lacredite, adică cu mai mult de 50% mai mari decât nivelul lorreal.
De ce practică unele bănci marje atât de mari? Pentru călegislaţia le permite. În OUG 50/2010 nu se face nicio referire lamodul de calcul al marjei fixe. Astfel că ordonanţa îinedreptăţeşte pe cei care au contractat credite în trecut, deoarecebăncile au găsit această portiţă de calcul al marjei fixe.
Marjele fixe mari îi afectează în special pe clienţii care suntcaptivi în băncile respective, întrucât nu pot să-şi refinanţezecreditul din cauza scăderii veniturilor sau a valorilor imobileloripotecate. Un alt motiv constă în faptul că piaţa bancară nu este opiaţă atomizată şi omogenă, iar concurenţa nu este încă destul deputernică pentru a determina scăderea marjelor de dobândă. Deasemenea, strategia de dezvoltare a băncilor se bazează peobţinerea de profituri cât mai mari într-un interval de timp câtmai scurt. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în carebăncile-mamă au avut şi au în continuare acces la resursefinanciare ieftine de pe piaţa monetară din zona euro, iar acesteasunt distribuite către filialele băncilor respective, inclusiv celeromâneşti, care le plasează în credite la dobânzi mult mai mariînregistrând astfel marje mari de profit.
Mai toate subsidiarele din România se finanţează de pe piaţaexternă aproape numai prin linii de credit provenite de labăncile-mamă, la o rată a dobânzii formată din Euribor plus 1-3puncte procentuale. La aceste costuri se mai adaugă costulrezervelor minime obligatorii (costul determinat de menţinereaacestora la BNR), marja de profit şi diferite costuri (defuncţionare, de risc etc.) pe care băncile le mai transferă şi încomisioane.
Astfel că, în final, dobânda la credite fundamentată pe bază decost ajunge la o valoare reală de Euribor plus o marjă între 3puncte procentuale şi maxim 6 puncte procentuale.
Practic, atât în trecut, cât şi în prezent, marja aplicată de obancă responsabilă, care îşi respectă clienţii, nu poate depăşi 6puncte procentuale, pe când aceste bănci practică marje fixe chiarmai mari decât 9% şi în acelaşi timp aplică şi comisioane ceacţionează ca o dobândă.
Din aceste motive, este necesar ca OUG 50/2010 să fie modificatăastfel încât să cuprindă şi modul de calcul al marjei fixe pentrucontractele în derulare.
Băncile nu trebuie să uite că au o anumită imagine şi aceastaeste serios şifonată de aceste practici incorecte, izolate însistemul bancar european. Iar imaginea, odată stricată, este greude reparat. Posibilitatea oferită de legislaţie de a-şi asiguramarje fixe mari nu trebuie privită de bănci ca un prilej delăcomie, pentru că un astfel de comportament poate acţiona ca unbumerang împotriva lor în viitor.
Băncile nu trebuie să uite că activitatea lor este indisolubillegată de activitatea clienţilor şi că au fost perioade de timp încare băteau insistent pe la uşile acestora. Ele trebuie săconştientizeze faptul că numai o relaţie de lungă durată cuclienţii şi bazată pe principii şi norme etice stă la baza uneibune activităţi de intermediere financiară.
Băncile nu trebuie să uite că şi în viitor îşi vor desfăşuraactivitatea în acelaşi mediu economic în care vor activă şiclienţii, iar aceştia le vor penaliza. Băncile trebuie să-şischimbe strategia şi să treacă de la obiective riscante de creştererapidă bazată pe cote de piaţă şi profituri mari în perioade scurtede timp la obiective de creştere solidă, treptată şi de durată, cumarje rezonabile de profit şi dezvoltate într-o relaţie de respectreciproc cu clienţii.
Astfel, chiar dacă OUG 50/2010 le permite deocamdată să practicemarje mari, băncile, din proprie iniţiativă, ar trebui să utilizezemarje rezonabile, fundamentate pe bază de cost.
Dan Armeanu este profesor universitar la ASEBucureşti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
