Desigur că unii dintre cititori au recunoscut în titlu parafraza celebrei reclame la Matache Macelaru' şi anume: "Mâncatul nu e aşa simplu cum crede lumea!". Dar dacă mâncatul nu e chiar aşa simplu, oare cum o fi bankingul?
De când se ştiu, românii se pricep la mâncat(re), la maşini, la fotbal şi la agricultură. În ultimii ani au început să se priceapă şi la politică, iar mai nou, la banking. De la primul până la ultimul om din stat, românul îşi dă cu părerea despre ce fac, ce nu fac şi, mai ales, despre ce ar trebui să facă sau să se facă cu băncile. Spaţiul public este plin de tot felul de declaraţii, inclusiv din partea unor actuali şi foşti oficiali bancari care, până la urmă, nu numai că pot induce deruta în opinia publică, dar au darul de a crea aşteptări nerealiste din partea sistemului bancar. Cred că pentru a înţelege corect fenomenul bancar ar trebui să pornim de la patru aspecte fundamentale:
În primul rând, gradul foarte înalt de analfabetism financiar. În România, persoanele analfabete, respectiv cele care nu au învăţat niciodată să scrie sau să citească, reprezintă aproape 3% din populaţie. În schimb, "analfabetismul funcţional", termen care se aplică persoanelor care, în pofida frecventării unei instituţii şcolare, prezintă un handicap în ceea ce priveşte scrisul sau cititul, afectează, potrivit OCDE, peste 40% din tineri, fiind cel mai ridicat din Europa, care are o medie de circa 24,1%. În schimb, analfabetismul financiar afectează peste 90% din populaţie.
Din cauza ignoranţei financiare, cei mai mulţi oameni, inclusiv persoane inteligente şi educate, îşi pierd viziunea de ansamblu şi nu pot lua decizii autonome, care să le garanteze siguranţa financiară. Într-o lume globalizată, plină de oportunităţi, dar şi cu riscuri pe măsură, ignoranţa financiară amplifică diferenţele între oameni, iar preţul plătit pentru ea este
imens. În timp ce cei iniţiaţi, deştepţi şi norocoşi se îmbogăţesc, cei ignoranţi, mai puţin deştepţi şi ghinionişti, sărăcesc.
În al doilea rând, faptul că sistemul financiar este o oglindă a naturii umane. Ultimele cercetări din domeniul ştiinţei economice comportamentale (behavioural economics) arată că banii amplifică tendinţele noastre de a supra-reacţiona, pendulând între exuberanţă când lucrurile merg bine şi deprimare când lucrurile merg prost. Perioadele de avânt şi cele de depresie îşi au rădăcinile chiar în volatilitatea noastră emoţională.
De cele mai multe ori, deciziile legate de bani, uneori chiar şi în cazul oamenilor educaţi sau iniţiaţi, au la bază prejudecăţi cognitive, metode empirice, stereotipuri, zvonuri sau motivaţii emoţionale precum lăcomia, frica sau instinctul de turmă.
În al treilea rând, faptul că banii sunt indisolubil legaţi de noţiunea de risc. Tot ceea ce ţine de bani, indiferent că vorbim de tezaurizarea, de manipularea sau de împrumutarea lor, are o doză mai mare sau mai mică de risc: de pierdere, furt, distrugere, deteriorare, nerestituire, depreciere, devalorizare etc. Din acest motiv, fiecare dintre noi înţelege să administreze riscurile legate de bani în funcţie de gradul său de alfabetizare financiară şi de apetenţa sau aversiunea faţă de risc.
Şi, în al patrulea rând, felul în care înţelegem natura banilor. În mod convenţional, se consideră că banii reprezintă un mijloc de schimb, un mod de tezaurizare sau o unitate de cont, fiind, cu alte cuvinte, un simbol al valorii, când, de fapt, ei reprezintă un simbol al încrederii.
Încrederea are întotdeauna la bază o promisiune, implicită sau explicită, şi, de aceea banii nu reprezintă o marfă, ci un contract. Acesta este motivul pentru care în societăţile primitive n-a fost nevoie de bani, întrucât ele erau bazate în mod fundamental pe o încredere organică, iar când încrederea era zdruncinată, se ajungea la conflict. Atunci când societăţile s-au dezvoltat şi s-au diversificat într-atât încât nu se mai puteau baza pe încredere organică, dar aveau nevoie să funcţioneze într-un sistem din ce în ce mai complex, a apărut nevoia de monede, bancheri, avocaţi, contracte etc.
Procesul n-a fost unul simplu. De abia în urma unui exerciţiu îndelungat de încercare şi eroare a apărut sistemul bancar modern, cu toate instituţiile sale (banca centrala, bănci comerciale, fond de garantare a depozitelor etc.), care a dat răspuns, într-o mare măsură, la aspectele enunţate mai sus. Nu cred că se poate spune că băncile au contribuit în mod semnificativ la reducerea ignoranţei financiare şi la schimbarea comportamentului legat de bani, dar au avut, în schimb, două contribuţii majore.
Prima constă în faptul că au luat de pe umerii celor care au încredere să-şi depună banii sarcina administrării riscurilor legate de aceştia. A doua contribuţie este că prin procesul de intermediere au pus la lucru acei bani temporar disponibili, împrumutându-i persoanelor fizice, companiilor şi autorităţilor publice şi contribuind astfel la dezvoltarea economică şi socială a ţării în care operează. Însă, ceea ce stă la baza funcţionării acestui sistem şi, în general, la baza societăţii moderne este încrederea.
Încrederea publicului în instituţia care emite monedă şi implicit în persoana care semnează bancnotele că nu va tipări mai mulţi bani decât e nevoie pentru a menţine puterea de cumpărare. Încrederea deponenţilor în bănci şi alte instituţii financiare nebancare, cărora le încredinţează fondurile temporar disponibile, că le vor înapoia depozitele conform înţelegerilor. Încrederea băncilor în debitorii cărora le acordă credite că le vor restitui la scadenţele convenite. Şi, nu în ultimul rând, încrederea publicului, a companiilor, dar şi a pieţelor financiare în politicieni şi autorităţi că-şi vor respecta promisiunile electorale şi vor promova acele politici publice care vor duce la creşterea prosperităţii.
Ultima dintre cele enunţate mai sus este şi cea mai importantă, pentru că stă la baza celorlalte tipuri de încredere. În ziua de azi, în lume se vorbeşte din ce în ce mai mult ba despre o criză a capitalismului, ba despre o criză de lichiditate. Dar banii nu dispar, cel mult se mută în altă parte, acolo unde proprietarii au mai multă încredere să-i plaseze. De fapt, asistăm la o criză de încredere în politicieni şi autorităţi cu privire la capacitatea acestora de a lua măsurile care se impun.
Şi dacă nu mai au încredere în autorităţi, oamenii îşi vor pierde treptat şi încrederea de a-şi menţine sau depune economiile în sistemul bancar, iar acesta nu va avea fonduri pentru a le împrumuta mai departe. Banii care stau la saltea, la ciorap, ori în sobă nu au cum să fie protejaţi sau să producă. Iar banii mutaţi în băncile din alte ţări (de exemplu Elveţia) vor contribui la prosperitatea acelei ţări şi nu a celei de origine a banilor.
Este ceea ce se întâmplă de ceva timp în Grecia, unde, din cauza incertitudinilor, băncile au pierdut peste 50 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproape 20% din totalul depozitelor. Astfel, populaţia, companiile şi guvernul Greciei au la dispoziţie mai puţin cu 50 de miliarde de euro pentru dezvoltare şi consum. Este o sumă uriaşă, aproape cât tot portofoliul de credite din sistemul bancar românesc.
Exemplul Greciei ar trebui să ne pună pe gânduri pe toţi, politicieni, bancheri centrali şi comerciali, jurnalişti sau analişti, conştientizând că modul în care se discută public despre bănci este esenţial pentru menţinerea încrederii în sistemul bancar.
Din punctul meu de vedere, în momentul de faţă, dintre cele două componente ale sistemului bancar, doar Banca Naţională are un mesaj structurat, consistent şi susţinut. Din păcate, în toată această perioadă de criză comunitatea băncilor comerciale, cu excepţia intervenţiilor izolate ale câtorva preşedinţi de bănci, nu a avut o voce care să-i susţină interesele, printr-o comunicare promptă şi eficientă, deoarece Asociaţia Română a Băncilor s-a mărginit doar la rolul ei pur tehnic.
Prezentul articol, primul dintr-o serie mai lungă, se doreşte a fi o contribuţie personală şi subiectivă, din interiorul sistemului, la dezbaterea referitoare la rolul băncilor în viaţa noastră. În articolele viitoare mă voi referi la pericolele analfabetismului financiar în discuţia despre bănci, modul în care sunt reflectate în media subiectele bancare, erorile de logică cele mai frecvente, dar şi la unele dintre temele recurente din discursul public despre bănci: dihotomia bănci străine - bănci autohtone, profitul băncilor, intermedierea financiară, reglementarea şi guvernanţa bancară, riscul sistemic etc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
