Opinii

Opinie Daniel Dăianu: BCE a salvat zona euro, până acum…

Opinie Daniel Dăianu: BCE a salvat zona euro, până acum…

Autor: Daniel Daianu

17.12.2012, 00:07 1176

De când a izbucnit criza zonei euro desluşirea soluţiilor posibile a inclus chestiunea împrumutătorului de ultimă instanţă (lender of last resort/LLR). Un curent de opinie ce a câştigat tot mai numeroşi aderenţi a comparat situaţia din UE cu cea din SUA, Canada şi alte state cu structuri federale argumentând că fără un LLR efectiv zona euro riscă să se destrame. Paul de Grauwe, Charles Wiplosz şi alţii au susţinut acest punct vedere (pe care îl împărtăşesc), în contrast cu cei care au atribuit crizei origini în principal de ordin fiscal şi au militat, în mod simplist, pentru austeritate bugetară ca ieşire din impas. Fapt este că Banca Centrală Europeană a ezitat să-şi asume funcţia de LLR o perioadă de timp. Intervenţii în sprijinul băncilor comerciale au fost cu ezitări şi pe termen scurt în primii ani de criză - temeri comprehensibile dacă ne gândim la statutul BCE şi tratatele UE. Viaţa a obligat totuşi BCE să intervină prin linii de finanţare speciale cu extinderea gamei de colaterale acceptate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO