În 22 mai 2008 am cosemnat în cotidianul francez Le Monde oscrisoare deschisă adresată liderilor UE, alături de trei foştipreşedinţi ai Comisiei Europene, şase foşti premieri şi şase foştiminiştri ai finanţelor/economiei din ţări din UE.
Textul, numit "Pieţele financiare nu trebuie să ne guverneze",lansa un avertisment privind iminenţa unei crize financiarezguduitoare, care va slăbi considerabil lumea occidentală. Întresemnatari se număra Jacques Santer şi Otto Graf Lambsdorff, careaparţin curentelor creştin democrat şi respectiv liberal dinpolitica europeană.
La vremea publicării scrisorii la vârful Comisiei şi ECB sevorbea despre "robusteţea" economiei europene remarcându-se,totodată, că grupurile bancare europene nu ar fi implicate, masiv,în producerea de active toxice şi că, probabil, criza nu vatraversa Oceanul. Am văzut ce s-a întâmplat odată cu momentulLehman Brothers. De atunci a început calvarul financiar europeanîntruchipat şi de o criză a zonei euro.
De ceva timp mă muncesc două gânduri privind desfăşurareacrizei. Şi poate că nu aş fi scris aceste rânduri acum dacă nu aşfi văzut un bancher declarând la postul public TV autohton căprincipala misiune a industriei pe care o reprezintă este de a aveagrijă de banii deponenţilor, altfel spus, de a respecta relaţiafiduciară (de încredere) cu clienţii.
Ştiind că banca sa a fost salvată cu bani publici în ţara mamă,că a fost implicată în originarea şi distribuirea de derivatepericuloase, nu îmi venea să cred ce aud. Indecenţa retoriciiafişate era la vedere.
Realitatea este că mulţi în industria financiară nici acum nuîşi asumă rolul pe care ea l-a jucat în producerea unei crize fărăegal după Marea Depresiune. Abuzul de securitizare, înşelareaclienţilor prin distribuirea de produse fără tranzacţionaretransparentă (fără valoare, practic), goana după profit prinneglijarea riscurilor la nivel micro şi macro etc. au transformatmari componente ale industriei financiare într-un veritabildestabilizator intern al economiilor industrializate.
Evoluţia intermedierii financiare în ultimele decenii aamplificat enorm riscuri sistemice, prin creşterea complexităţii şiinterconectivităţii. Cum subliniază Andrew Haldane, directorul decercetare la Banca Angliei, tocmai robusteţea sistemelor a fostlovită. Aş menţiona aici şi pe Alexander Lamfalussy, care în 1999,într-o analiză de mare fineţe arată cum abuzul de securitizare şicreşterea "sectorului bancar umbră" (shadow banking sector), carescapă reglementărilor, face sistemele tot mai fragile, vulnerabile.Criza a obligat guvernele să redescopere nevoia de stabilitatefinanciară. Dar nu doresc să revin asupra viciilor intermedieriifinanciare, aşa cum a evoluat în ultimele decenii; de când a irumptcriza financiară am scris despre cauze aşa cum le văd şi am evocatrolul nefast al dereglementărilor, între care renunţarea lalegislaţia Glass Steagall în 1999 şi Commodities MarketsModernization Act din 2000 din SUA, care au stimulat operaţiunilespeculative. ZF
mi-a găzduit articole pe această temă cu generozitate.
Sunt însă îngrijorat de două procese, care par să fie accentuatede criza financiară şi care, în opinia mea, merită atenţiesporită.
Unul priveşte ce s-a întâmplat cu industria financiară în aniide criză. Riscuri sistemice au obligat guverne la intervenţiepublică de salvare a unor giganţi bancari, a celor numiţi "too bigto fail". Este drept că această intervenţie a fost însoţită deeforturi de reformă a reglementării şi supravegherii pieţelorfinanciare în domenii ca: limite la leverage (îndatorare),creşterea capitalului propriu, reglementarea derivatelor, legarearemunerării de performanţă, ingrădirea de operaţiuni speculativeetc.
Şi ironia face ca Adair Turner (şeful Autorităţii pentruServicii Financiare) şi Mervyn King (guvernatorul Băncii Angliei)în Marea Britanie să fie mai cutezanţi decât omologi din Europacontinentală. O explicaţie ar fi supraexpansiunea City-ului, care avulnerabilizat mult economia britanică (Irlanda şi Islanda fiindcazuri de-a dreptul extreme). Fapt este însă că această crizăconduce la o consolidare pe piaţă şi apariţia unor entităţifinanciare mai mari. Dimensiunea acestor grupuri face ca riscurilesistemice să persiste.
În opinia mea, înăsprirea unor cerinţe de capital propriu şilichiditate ca şi o supraveghere mai riguroasă (din parteaConsilului European pentru Riscuri Sistemice/ESRB) nu pot face faţăla operaţiuni riscante (de trading) ale acestor grupuri (suntanalize care arată că noile reglementări (Basel III) sunt prealaxe, că ar trebui să se meargă până la 14% capital propriu).
Sindromul "too big too fail" netratat cum se cuvine va perpetuao stare de captivitate a guvernelor faţă de aceste grupuri. Lucrugrav este că se perverteşte logica de funcţionare a economiei depiaţă. Fiindcă este nefiresc ca pierderi ale industriei financiaresă fie socializate (pe spezele plătitorilor de taxe şi impozite) înmod recurent, în timp ce veniturile lucrătorilor din aceastăindustrie să fie protejate.
"Hazardul moral" a fost accentuat prin salvări fără a ficontracarat de tratarea unor cauze de adâncime. Şi mă tot întreb dece nu se recurge la o legislaţie anti-trust, aşa cum s-a întâmplatcu alte industrii. "Izolarea" (ring-fencing) operaţiunilortradiţionale de banking de cele de "trading", aşa cum a fostpropusă recent de o comisie specială în Marea Britanie, nu cred căeste îndeajuns. Ce trebuie să ne pună pe gânduri este că industriarevine treptat la obiceiuri periculoase şi când fac aceastăafirmaţie mă gândesc la riscuri sistemice.
Mark Mobius, care este un om din piaţă cu mare experienţă, făceareferire nu demult la volumul de derivate care iar creşte în ritmameţitor. Mai mult de 60% din veniturile nete ale primelor 6grupuri financiare americane este obţinut din operaţiuni detrading, precum înainte de criză. În loc să diminuăm din naturaspeculativă (de cazinou) a activităţii bancare, ea seperpetuează.
Când Nicolas Sarkozy, David Cameron, Angela Merkel, în UE, audojenit capii industriei financiare replicile au fost rapide. Câtde strâmbă este situaţia se vede din derularea tragediei greceşti,a dramei europene. Deoarece riscul de contagiune este foarte înalt(fiindcă integrarea face ca panica să conducă uşor la reîngheţareapieţelor), implicarea sectorului privat în restructurarea datorieisuverane elene (prin participarea la pierderi/haircuts) esteevitată, refuzată cu vehemenţă de ECB şi Comisie.
Dar între mari deţinători de obligaţiuni elene sunt marioperatori din piaţă (market-makers), care au fost salvaţi deintervenţia guvernelor. Este o situaţie tragicomică, o pervertire aregulilor de bază ale economiei de piaţă, care spun că cine îşiasumă riscuri se cuvine să suporte consecinţe.
Dacă ar fi numai situaţia de criză actuală poate că ai trece cuvederea având în vedere indiscutabile riscuri sistemice. Darconcentrarea pe pieţe creşte şi grupurile bancare mari nu sedezbară de practici rele. Este ca şi cum mergem spre opermanentizare a stării de criză. Şi nici guvernele, Comisia în UE,Administraţia în SUA, nu par să aibă forţa de a rezista presiunilorindustriei. Peste Ocean sunt acţiuni de diluare a prevederilorlegislaţiei Dodd-Franck. Tot astfel se întâmplă şi în Europa.
Al doilea proces ţine de relaţia între economic şi social.Economicul nu poate fi abstras din social, să mi se scuzeplatitudinea. Criza financiară accentuează un fenomen îngrijorătorîn ţările europene şi în SUA; mă refer la îngustarea clasei milociiîn ultimele două decenii.
Acest fenomen poate fi pus în corespondenţă cu mersultehnologiilor, cu creşterea economică explozivă a Asiei (care atăiat din "market shares" deţinute de economiile vestice), cupolitici publice şi, nu în ultimul rând, cu o financializareexcesivă a multor economii (în detrimentul activităţiiindustriale).
Financializarea a adus cu sine o redistribuire a venitului netîn lumea corporatistă (o triplare, de pildă, a ponderii finanţei întotalul profiturilor în SUA, în ultimele decenii) şi în relaţiaîntre salariaţi şi acţionari (capital). Teza capitalismului popularnu poate oculta creşterea inegalităţii veniturilor. Când plăcintasocială (PIB-ul) creşte ai zice că nu sunt probleme.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
