Opinii

Opinie Doru Lionăchescu: Bastioanele ne-restructurării: sectorul bugetar şi sectorul bancar

Autor: Doru Lionachescu

26.10.2010, 23:05 132

Am văzut zilele trecute, în sfârşit, o confirmare indirectă dinpartea unui înalt oficial al BNR a ceea ce vreo câţiva dintre noispunem de aproape doi ani: politica de dobânzi înalte a bănciicentrale a permis băncilor comerciale din România să-şi maschezeineficienţa şi să transfere - aproape în totalitate - costurilecrizei asupra clienţilor bun platnici. La doi ani de la declanşareacrizei, aflăm cu stupoare că sistemul bancar românesc şi-a redusnumărul de angajaţi doar cu vreo 3 la sută (majoritatea ieşiţi lapensie sau aflaţi în concedii de maternitate!) şi reţeleleteritoriale cu numai 5-6 la sută. În aceeaşi perioadă, activitateaprincipală a băncilor - aceea de a credita economia reală - ascăzut dramatic, iar acordarea de credite noi practic a îngheţat.Cifrele agregate sunt mai revelatoare decât orice afirmaţie:conform unei statistici recente, media creditelor noi acordate înRomânia ajunsese la mai puţin de 1 (un) credit pe lună pe sucursalăbancară! În aceste condiţii, aud că preocuparea principală amanagementului multor bănci acum la sfârşitul toamnei este - cecredeţi? - bonusul anual.

Cum s-a putut ajunge la asemenea absurdităţi economice dinpartea sectorului care tradiţional reuneşte unele dintre cele mailuminate minţi de business ale unei ţări? Cum au permisreglementatorul şi Executivul un asemenea abuz de poziţie dominantătocmai din partea domeniului de la care toată lumea aşteaptăsemnalul ieşirii din recesiune? Cum a acceptat asociaţia patronală,ARB, o asemenea obtuzitate cu impact devastator asupra prestigiuluibreslei?

Să încercăm să devoalăm fotografia eşecului restructurăriisistemului bancar, fără partis pris-uri şi fără populisme ieftine.Cauza fundamentală a ineficienţei revoltătoare în care opereazăsistemul bancar românesc o constituie însăşi natura monopolistă apieţei finanţărilor şi depozitelor în România. Care sunt opţiunilereale ale clientului care are nevoie de finanţare, în condiţiile încare bursa românească este prea mică, iar alte forme alternative definanţare - larg răspândite în Occident - cum ar fi fondurile derisc, plasamentele private, finanţările mezanin etc. - sunt aproapeinexistente în România? Este evident că în ceea ce priveştefinanţarea, băncile comerciale româneşti profită de un statutcvasi-monopolist şi, ca orice jucător de piaţă inteligent, îşiextrag rente de monopol, atâta vreme cât reglementatorul pieţei orialte autorităţi le permit să facă asta. Aceeaşi situaţie, poatechiar mai gravă, se întâlneşte şi în ceea ce priveşte alternativeleclientului român de a-şi plasa disponibilităţile monetare.

Pornind de la această realitate a unui cvasi-monopol de facto,banca centrală, cu intenţia lăudabilă academic de a lupta cuinflaţia, a permis, prin politica de dobânzi înalte, ca băncileromâneşti să devină "pisici grase", făcând profit din schimbvalutar şi din simplul arbitraj între depozitele clienţilor şiplasamentele cu risc zero la BNR sau în titluri de stat. Simultan,pentru ca nu cumva să fie nevoite să facă restructurări de personalsau de reţele, băncile au mărit - uneori dramatic - atâtcomisioanele, cât şi dobânzile la creditele în sold. Să fie clar:majorarea comisioanelor nu are nicio justificare! Este adevăratînsă, o parte din creşterile de dobânzi s-ar putea aloca majorăriiprimei de ţară pe care băncile înseşi a trebuit să o plătească; dardacă ţinem cont că această majorare s-a suprapus peste reducereadramatică a costului finanţărilor interbancare - vestitul LIBOR-până la minime istorice, efectul net asupra costului băncilor s-arputea să fi fost de fapt neglijabil.

Băncile s-au comportat astfel perfect monopolist: au majoratpreţurile în plină criză, în condiţiile în care era evident cădebitorul nu avea opţiuni, fără să se preocupe să-şi ajusteze maiîntâi baza de costuri, să devină mai eficiente, să se concentrezemai mult pe deservirea clientului, aşa cum a făcut sectorul privatne-financiar în imensa sa majoritate. Din această perspectivă, arezistenţei la restructurare, sectorul bancar românesc se plaseazădin păcate alături de celălalt zombie al economiei româneşti -sectorul bugetar, perpetuu supraponderal, ineficient şi ireversibilcompromis în conştiinţa publică.

Ca finanţist şi ca fost bancher comercial mă doare alăturareadintre sectorul bancar şi sectorul bugetar, dar lucrurile trebuiespuse aşa cum sunt, nu aşa cum ni se prezintă sau cum ne-am dori săfie. E limpede că sistemul bancar românesc se complace într-o starede ineficienţă comodă, dar care mie mi se pare că e aproape deinconştienţă: răbdarea economiei reale, a societăţii în ansamblu seapropie de sfârşit, semnele sunt peste tot în jurul nostru! Acţiunijuridice de grup în instanţă - un fenomen nemaiîntâlnit în România- reglementări de protecţie a consumatorului, grăbite şi probabilîn mare măsură greşite, dar rezultate tot din faptul că până şilegiuitorul şi-a pierdut răbdarea asistând la nepăsarea băncilorfaţă de situaţia economică şi socială. Tot mai mulţi oameni deafaceri care ţipă din gură de şarpe că nu mai pot tolera atitudineabăncilor şi iată, lăudabil, în sfârşit voci lucide chiar şi în BNR- l-am numit pe dl. Lucian Croitoru - care ies în public să leatragă atenţia confraţilor bancheri că au întins coarda preamult.

Să luăm aminte şi la ce se întâmplă în Europa unde mocneşte ostare de spirit profund anti-bancheri, pe care cetăţenii îi văd nunumai responsabili de criză, ci, culmea obrăzniciei, nici măcarafectaţi de recesiune. Urmările acestei percepute aroganţe şi alipsei de solidaritate a băncilor cu societatea în ansamblu arputea fi dramatice: SUA au adoptat deja o legislaţie restrictivăreferitoare la activităţile bancare, Marea Britanie la fel; alteţări printre care lângă noi Ungaria şi Austria vor impozitasuplimentar băncile.

Sper ca în România să nu prevaleze astfel de sentimente deprofundă frustrare provocate de bănci în detrimentul unei abordăriraţionale prin mecanisme de piaţă, a restructurării sectoruluibancar. Simt însă obligaţia să atrag atenţia că dacă BNR, dacăminţile luminate din conducerile băncilor comerciale, dacăasociaţia profesională nu vor lua rapid în serios problemarestructurării şi eficientizării sistemului bancar, reacţianormativă sau legislativă derivată din exasperarea unei bune părţia societăţii poate lua forme extreme.

Dacă sistemul bancar se dovedeşte incapabil să devină suplu,eficient, flexibil şi centrat pe client, dacă nu poate sau nu vreasă-şi reducă diferenţa nejustificată între profitabilitate şieficienţa socială, intervenţia legiuitorului va fi inevitabilă. Iaracesta e ultimul lucru pe care ni l-am putea dori!

Doru Lionăchescu este partener principal la CapitalPartners

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO