În contextul recentelor (şi de altfel permanentelor) schimbărilegislative în domeniul educaţiei am asistat cu interes nedisimulatla dezbaterea, cu tente evident balcanice indiferent de zona depropagare a opiniilor, asupra nivelului calitativ al sistemului deînvăţământ din România, mai cu seamă a celui superior.
În calitatea academică pe care o deţin pot fi suspectat cuuşurinţă de partizanat, fapt pentru care voi încerca să ofer unrăspuns dat de către un organism a cărei reputaţie mondială estegreu de contestat - World Economic Forum. Acesta realizează anualClasamentul competitivităţii globale a statelor lumii pe baza atrei criterii principale, fiecare incluzând mai multe sub-criteriievaluate:
- criteriul 1 - cerinţe de bază cu subcriteriile: instituţii,infrastructură, mediu macroeconomic, sănătate şi educaţieprimară;
- criteriul 2 - amplificatori de eficienţă care include casubcriterii: educaţia superioară şi training-ul, eficienţa pieţelorde bunuri de consum, eficienţa pieţei forţei de muncă, nivelul dedezvoltare al pieţelor financiare, adaptabilitatea tehnologică şidimensiunea pieţei naţionale;
- criteriul 3 - factori de inovare şi sofisticare - gradul desofisticare al afacerilor şi inovarea.
Fiecare din cele trei criterii principale determină un stadiuspecific de dezvoltare a economiei naţionale. Astfel, primul stadiude dezvoltare este cel influenţat decisiv de către cerinţele debază (criteriul 1), în timp ce al doilea stadiu este axat peimpactul amplificatorilor de eficienţă (criteriul 2). În sfârşit,stadiul al treilea este specific economiilor bazate pe inovare.Nivelul P.I.B. pe locuitor diferă semnificativ între cele treistadii de dezvoltare: în cazul economiilor aflate în primul stadiuacesta este sub 2.000 de U.S.D., pentru economiile aflate înstadiul doi se situează între 3.000-9.000 U.S.D., în timp ce pentrustatele aflate în tranziţia către ultimul nivel de dezvoltareindicatorul este cuprins între 9.000 şi 17.000 U.S.D.
Evaluarea 2010-2011 poziţionează România în stadiul al doilea dedezvoltare a economiei naţionale, în care se află şi Bulgaria,Brazilia, Turcia, ş.a. În tranziţia către stadiul al treilea suntpoziţionate Ungaria, Croaţia, Estonia, Lituania, etc., în timp cestadiul al treilea a fost atins de către economiile dezvoltate:S.U.A., Japonia, Coreea, Franţa, Germania etc.
Pe primul loc în clasamentul competitivităţii globale 2010-2011se situează Elveţia cu un punctaj mediu de 5,63. România ocupăpoziţia 67 în acest clasament, cu un scor de 4,16. Totalul ţărilorincluse în clasament este de 140.
Evaluarea componentelor specifice primului criteriu în cazulţării noastre precum şi locul ocupat sunt redate în tabelulurmător:
Singurul subcriteriu la care punctajul obţinut, şi implicitlocul ocupat de România, este superior punctajului mediu total estecel al sănătăţii şi educaţiei primare. Ar fi de remarcat dinperspectivă didactică şi restanţierii...
Evaluarea subcriteriilor incluse în criteriul al doilea -amplificatori de eficienţă, în cazul României este redată în cadrultabelului 2.
Punctajul acordat educaţiei superioare este depăşi doar de cătrecel obţinut de dimensiunea pieţei naţionale. Din păcate acestpotenţial avantaj competitiv se erodează constant în cazul România,sporul natural negativ, precum şi migraţia determinând diminuareaconstantă a populaţiei. Punctajele reduse obţinute de cătresubcriteriile doi şi trei confirmă aprecierile subsemnatului făcuteîn cadrul unui articol precedent cu privire la lipsa uneiconcurenţe autentice, singura în măsură să genereze sporuri deeficienţă reală pe cele două pieţe. În acelaşi timp gradul redus dedezvoltare a pieţelor financiare este pârghia strategică prin careactorii principali au capitalizat profituri adeseori excesive.
În fine, aprecierea ultimului criteriu pentru România este:
Evaluarea sistemului de educaţie primar şi superior suntsingurele subcriterii, cu excepţia unui criteriu cantitativreprezentat de către dimensiunea pieţei naţionale, la care Româniaa ocupat locuri sensibil superioare comparativ cu locul dinclasamentul general (67). Probabil invocarea unor alte datestatistice, cum ar fi creşterea ponderii în exporturi a produselorcu valoare adăugată ridicată, deschiderea Centrului de dezvoltaretehnologică Renault în ţara noastră, migraţia pe scară largă amedicilor - produse ale sistemului de învăţământ autohton totuşi,care nu au probleme de adaptabilitate profesională în alte ţărietc., susţin cifrele seci anterior prezentate.
Este departe de noi gândul că sistemul de învăţământ superiordin România în special, nu are multe de făcut în sensulperfecţionării parametrilor calitativi în care funcţionează atâtactivitatea didactică, dar şi cea în domeniul cercetării. Criticaeste necesară în acest sens cu o singură condiţie fundamentală - sănu vină din partea unor entităţi poziţionate la ceva distanţă (cucel puţin 27 de locuri!!) ÎN URMA celui criticat. Până la urmăsistemul de învăţământ nu poate fi imun la bolile induse de altecomponente ale "societăţii" noastre. Şi fie-mi permis să afirmchiar că s-a comportat admirabil în aceste condiţii!
Eduard Dinu este profesor universitar la Academia de StudiiEconomice din Bucureşti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
