Intr-un articol precedent aratam cum alte doua momente de criza, in 1992 si in 1999, au fost trecute de tara noastra prin masuri de ajustare a consumului intern, dar si prin pasi importanti in restructurarea economiei. Desi acum economia noastra are un alt ordin de marime si de complexitate, inclin sa spun ca datele fundamentale de pornire sunt, de fapt, aceleasi ca si in urma cu un deceniu: o criza externa, de aceasta data de mari proportii - cea mai severa recesiune mondiala din ultimii 80 de ani - ne surprinde cu o economie insuficient restructurata pentru standardele Uniunii Europene si cu un deficit de cont curent insuportabil oricum. Un singur ingredient intern este nou: povara unei politici fiscale nesabuite in ultimii 2-3 ani, caracterizata, printre altele, prin scaparea de sub orice control a cheltuielilor cu salariile in sectorul public si incununata in 2008 cu cel mai inalt deficit bugetar din 1990 incoace, de peste 5% din PIB, iar asta, nota bene, intr-un an cu o crestere economica ce a depasit cu mult nivelul luat in calcul la fundamentarea bugetului.
Suna destul de rau! Daca nu am avea in vedere decat aceste date, parca nu ar fi chiar atat de fara sens coborarea noastra sub investment grade de catre Standard & Poor's si Fitch. Dar lucrurile nu stau atat de rau cum par. In primul rand, pentru ca situatia din sistemul bancar nu e nici pe departe atat de complicata ca in alte tari, mai indepartate sau mai apropiate: profiturile bancilor au fost uriase in 2008; indicatorii prudentiali raman foarte incurajatori si acum, chiar daca a crescut rata de neplata a scadentelor la credite; nivelul ridicat al rezervelor obligatorii si alte reglementari prudentiale ale BNR se dovedesc pana la urma salvatoare si pentru banci, si pentru clienti. Asadar, una din cauzele esentiale ale recesiunii mondiale, pierderile masive din sistemul bancar, nu se aplica la noi. Iar notiunea ca bancile straine - aproape toate, din Uniunea Europeana - si-ar retrage plasamentele din tara noastra, expunandu-se unor pierderi uriase, este mai tare decat povestea cu drobul de sare.
In al doilea rand, pentru ca ajustarea balantei de plati se produce cu o viteza pe care nimeni nu o anticipa. In trimestrul IV din 2008 deficitul extern a coborat de la peste 14% din PIB la circa 12%, chiar in conditiile in care exact in aceasta perioada guvernul si-a largit deficitul, cu vreo 3 puncte procentuale din PIB. Adica sectorul privat s-a corectat cu nu mai putin de 5 procente din PIB in doar 3 luni! Inceputul anului confirma amploarea ajustarii externe: deficitul comercial a scazut de la 1,5 miliarde euro in ianuarie 2008 la sub 0,6 miliarde euro in ianuarie 2009, iar deficitul contului curent, in acelasi interval, a scazut de la 1,15 miliarde la numai 525 milioane euro. Iar aceasta, in conditiile in care intrarile de capital au crescut de la 600 la peste 900 milioane euro. Altfel spus, intrarile de capital - chiar in plina criza - au acoperit in totalitate deficitul de cont curent, ramanand si ceva bani deoparte.
Explicatia acestei stari de lucruri este limpede: evolutiile privind cursul de schimb si creditul au schimbat in mare viteza comportamentul consumatorului intern, in multe cazuri chiar inainte ca o eventuala scadere a veniturilor familiilor sa se produca. Aceasta schimbare a fost facilitata de faptul ca au fost vizate in primul rand bunuri neesentiale, precum automobile noi scumpe sau televizoare de avangarda. Ramane de vazut daca aceasta ajustare va fi suficienta sau o posibila scadere in continuare a exporturilor va obliga si la alte sacrificii.
In al treilea rand, pentru ca politici publice esentiale par sa fi iesit din zona iresponsabilitatii in care au fost cantonate in ultimii ani. Politica fiscala este cat se poate de prudenta acum, chiar daca se confrunta cu incertitudini mari privind evolutia viitoare a veniturilor; autoritatile incearca si o politica salariala rationala si, pana acum, poate sub presiunea realitatilor din lume, sindicatele par sa realizeze ca nu exista alta solutie, pentru moment. Ambele evolutii confirma, de altfel, traditia dezmeticirii in ultima clipa. Ideal ar fi daca si o alta traditie ar fi confirmata, si anume ca in momente de criza sa fie adoptate masuri de restructurare cu urmari benefice dupa incheierea acesteia. Deocamdata, este promitator, dar insuficient, anuntul guvernului ca se va ingriji sa reduca numarul sufocant de impozite si taxe.
In sfarsit, dar nu in cele din urma, nu trebuie cred pierdut din vedere un factor esential ce impinge inainte economia romaneasca: existenta unei cereri interne motivata de aspiratia imbunatatirii nivelului de trai. Cererea interna din Statele Unite nu s-a prabusit doar pentru ca institutiile financiare au dat faliment sau au dificultati majore. O economie imensa, cea mai mare din lume, se baza de fapt pe doua industrii care impingeau inainte consumul: productia de automobile si constructia de locuinte; ambele au ajuns la un asemenea grad de satisfacere a pietei, ca o corectie majora devenise inevitabila. Sunt convins ca, si de aceasta data, Statele Unite vor gasi resursele spre a se reinventa. In cazul nostru, nici macar nu este nevoie de a reinventa ceva: cererea interna ramane acolo!
Pentru toate aceste motive, cred ca, daca vom avea politici intelepte, care sa nu mai duca la cresteri ale consumului de 30-40% anual, daca va fi folosita oportunitatea pentru adoptarea necesarelor masuri de restructurare economica, exista o buna sansa ca tara noastra sa sufere, totusi, mai putin pe durata recesiunii mondiale si sa iasa din aceasta mai viguroasa.
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al Raiffeisen si CEC, in prezent director in BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
