Opinii

Opinie Ionel Blănculescu: Salvati ce se mai poate salva din Oltchim!

Opinie Ionel Blănculescu: Salvati ce se mai poate salva din Oltchim!

Foto: Silviu Matei

Autor: Ionel Blanculescu

09.10.2012, 12:46 1133

Lipsa aproape totala de viziune si inteligenta in domeniul economic a statului este prea cunoscuta pentru a mai putea fi comentata.

Refuzul cu obstinatie a autoritatilor nationale de a crea o structura a statului, sub forma unui Fond Suveran de Investitii, asa cum exista in multe tari ale globului, specializata in domeniul afacerilor, astfel incat si statul in sine sa poata produce rezultate financiare din diverse operatiuni, este de asemenea cunoscuta.

Iata insa ca apar momente in istoria economica a tarii, in care statul are posibilitatea sa demonstreze ca a invatat din greseli si se poate reabilita, cel putin la nivelul gandirii economice, daca nu si a managementului economic.

Aceasta presupune intelegerea situatiei cu care o companie strategica a statului se confrunta, a pietei in care ea functioneaza si o actiune responsabila, in cazul nostru, in sensul salvarii a ceea ce se mai poate salva.

Sa trecem de la teorie la practica si sa exersam un model de gandire si chiar imaginatie pe cazul Oltchim.

Dupa neperformanta procesului de privatizare la Cuprumin, din prima parte a acestuia an, a venit randul Oltchim, supus aceluiasi proces, de a demonstra dezastrul la nivel de gandire si viziune economica, insa si de management al unui proces de vanzare a unei participatii a statului, a celor ce populeaza acest sector, de multe ori, considerat strategic pentru economia nationala.

Scurt istoric:

Se imagineaza si se planifica de azi pe maine, privatizarea principalului complex petrochimic al Romaniei, afacere de anvergura, care solicita un tratament compatibil cu asa cunoscutul M&A, adica Fuziuni si Achizitii, sector de baza in businessul modern.

Omitem faptul ca piata internationala nu mai permite continuarea unei astfel de activitati, cel putin la nivelul cu care eram obisnuiti prin anii '90, din multe motive tehnice, pe care nu le dezvolt in acest articol. Omitem si faptul ca fostul director general a mentinut, in cel putin ultimul an de zile, Oltchim pe aparate, acesta aflandu-se de fapt in moarte clinica. De dragul exercitiului de imaginatie, nu mai tinem cont de realitati si trecem mai departe in judecata noastra.

Cum am putea sa credem ca, o astfel de companie, care implica un efort financiar enorm, de peste 1 miliard de euro, din partea unui potential investitor, in lipsa materiei prime pentru activitatea de baza, captiva si inabordabila, poate fi vanduta, chiar daca pretul acesteia nu mai conteaza?

Chiar si asa, cine ar putea crede ca un investitor serios ar putea participa, fara timpul minim alocat analizei de tip due diligence, obligatorie in astfel de situatii, de 3-5 luni, de azi peste doua saptamani? Se cunoaste faptul ca un astfel de investitor este de regula o companie listata pe o bursa, pe care trebuie sa o informezi, la momentul oportun, nu oricand, deoarece poti inregistra pierderi uriase? De regula, investitorii in astfel de companii, cei care detin actiunile acesteia si le tranzactioneaza pe bursa nu agreaza investitii in alte tari, ei sunt interesati de dividend, iar cand faci astfel de eforturi financiare, care desigur se transfera in rezultate in ani de zile, nu faci altceva decat sa investesti din profit, adica sa-l grevezi pe investitor de niste bani, pe care ar putea sa-i obtina astazi si nu maine sau cine stie cand. Nici nu vreti sa va inchipuiti ce se intampla cu o astfel de companie, care ar face investitii in Romania, pe nepusa masa si investitorii in ea, micii actionari ar afla: s-ar produce o vanzare masiva de actiuni, la o oferta mare pretul acestora ar scadea considerabil, la fel valoarea de capitalizare a companiei, iar efectele directe si indirecte asupra ei ar putea fi catastrofale. Din acest motiv, aceasta tipologie de companie, care s-ar potrivi cu profilul companiei compatibile cu Oltchim, va evita cu orice pret prezentarea fara o pregatire prealabila, de 3-5 luni de zile, la o posibila achizitie gen Oltchim. Este si explicatia pentru care niciun investitor strategic strain nu s-a prezentat la licitatie.

Cu cat o companie este mai mare, avand cifre de afaceri de miliarde de euro si profituri pe masura, cu atat semnificatia unei unitati monetare, in cazul nostru un euro este mai semnificativa, in sensul ca aceasta are grija ca nici macar un euro sa nu fie in dezechilibru, in cazul unei investitii, adica fiecare euro sa se intoarca dupa investirea lui cu profit, adica la peste un euro, cu cat mai mult, cu atat mai bine.

Avand in vedere aceasta conceptie, cum credem ca este posibil sa indesam in buzunarul investitorului strategic datorii de peste 700 de milioane de euro, cum le-ar putea prelua acesta in vederea rambursarii catre creditorii combinatului? In viata reala, o astfel de preluare este imposibila.

Am prezentat numai cateva aspecte referitor la modul in care ar gandi si probabil ca a gandit, un investitor strain in speta Oltchim, dovada fiind neprezentarea macar a unuia dintre ei la licitatia recent esuata.

Prezent:

Dupa cum se vede, persistam intr-o gandire economica si de afaceri defecta, care va repeta esecul privatizarii Oltchim in acest an sau anul viitor, sau oricand, daca nu vom abandona modelul perimat al acesteia.

Asistam la eforturi deosebite de repornire a combinatului. Intrebarea care se pune este de ce vrem sa-l pornim, nefiind capabili din mii de motive sa o facem in conditii de normalitate si profitabilitate, inainte de privatizare, pentru a incerca sa inselam " vigilenta " investitorului strategic, pe ideea ca este mai bine sa vinzi un combinat care functioneaza decat unul oprit? Nimic mai fals! Investitorul strain interesat cunoaste starea combinatului mai bine decat oricare dintre noi, fiind in breasla. El cunoaste faptul ca pragul de rentabilitate a combinatului este la 65% din capacitatea de productie si ca, fara aportul PVC, imposibil astazi, chiar daca reprezentantii statului ar utiliza la maximum restul de capacitate de productie, idee nastrusnica, de care ma indoiesc de-a dreptul, oricum nu ar face altceva decat sa adanceasca pierderile acestuia, care au depasit deja 300 de milioane de euro.

Si atunci de ce ne adancim in minciuna, de ce nu transformam Oltchim intr-o afacere viabila, intr-un combinat vandabil? Pentru acest lucru ar trebui sa efectuam 3 actiuni:

1. Sa asiguram pana la eventualul moment al vanzarii pastrarea fortei de munca, prin plata salariilor, prin aport la capital din partea actionarilor societatii, inclusiv Oficiul de privatizare, insa nu mai mult de 7 luni, termen de decadere, dupa care este obligatorie restructurarea fortei de munca, in sensul adaptarii acesteia la realitati;

2. Sa reducem prin anulare cu 400 de milioane euro, valoarea datoriilor, lucru posibil chiar si cu aprobarea UE, conditionat de investitii la aceeasi valoare in combinat, din partea potentialului investitor strategic, astfel incat nivelul de datorii sa ramana la 300 milioane de euro, care va reprezenta de fapt pretul preluarii Oltchim, pret realist din multe puncte de vedere, pe care nu le prezint acum;

3. Sa publicam in prima parte a lunii noiembrie anuntul de vanzare, cu termen peste 5 luni, aprilie 2013, astfel incat investitorii straini interesati sa-si poata pregati participarea.

In tot acest timp, administrarea speciala, fie pe legea privatizarii, fie intr-un mod adaptat, prin administrare judiciara, daca insolventa va fi declansata, va incerca sa operationalizeze centrele de profit posibile, astfel incat resursele financiare obtinute sa contribuie la pregatirea combinatului pentru vanzare.

Tot ce am prezentat pana in prezent face parte dintr-un exercitiu de imaginatie sau de gandire, care, la fel ca in cazul instruirii obligatorii a pasagerilor, in vederea decolarii unui avion, trebuie spus, insa are o probabilitate foarte mica sa se intample.

O mare probabilitate sa se intample are insa urmatoarea situatie, care trebuie spusa, oricat de dureroasa ar fi, insa de cate ori realitatea nu a fost mai dura decat am fi dorit?

Adevarul este urmatorul:

1. Niciodata Arpechim nu va mai fi pusa in functiune:

2. Pentru producerea PVC este necesara, ca materie prima etilena, care s-ar putea produce in sectia de piroliza a Oltchim de la Pitesti, din nafta, un gen de benzina, de calitate superioara, produs de rafinarie. Cum Arpechim nu va mai functiona, din motive tehnice pe care nu le dezvolt in acest articol, iar a importa o cantitate de 300.000 tone nafta, necesarul companiei, reprezinta o misiune imposibila, utopica, rezulta ca Oltchim nu va mai produce PVC;

3. In aceste conditii, singura posibilitate ramasa Oltchim este procedura insolventei, care mai devreme sau mai tarziu va deveni realitate, iar din combinat vor ramane probabil cateva activitati secundare, chiar centre de profit fiind, producerea de polioli si soda caustica, care vor reduce combinatul la maximum 700-800 de angajati, intr-o structura mult diferita de cea dorita de angajati si autoritati, neputand sa sustina combinatul in forma actuala. In acest caz, ar fi recomandat ca intrarea in insolventa sa se produca la solicitarea Oltchim, astfel incat sa se poata realiza o protectie adecvata impotriva creditorilor, timp de 4 ani, prin reorganizare judiciara, suficient pentru a salva ceea ce se mai poate salva din Oltchim. Daca insolventa va fi introdusa de creditori, exista o mare probabilitate sa discutam de o lichidare judiciara, prin care activele combinatului vor fi lichidizate, adica vor fi vandute la fier vechi, in integralitate, in vederea obtinerii cat mai rapide a sumelor de bani datorate creditorilor.

Concluzie:

In baza rationamentului de mai sus, este putin probabil ca un investitor strategic sa se prezinte la o eventuala noua privatizare a Oltchim, pe cale de consecinta procedura reorganizarii judiciare, in cadrul procesului de insolventa ramanand cea mai probabila optiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO