Am discutat cu mari specialişti petrochimişti din ţara noastră şi din alte state, am analizat arhitectura acestui domeniu, iar concluzia care s-a degajat constă în faptul că aducerea etilenei, materia primă de bază pentru Oltchim, la gardul acestuia, reprezintă cheia reabilitării activităţii lui.
Cauza reală a căderii Oltchim o reprezintă lipsa acestei materii prime, etilena, care, pe lângă faptul că împiedică producerea PVC, limitează şi producţia de sodă caustică, excesul de clor, rezultat odată cu soda, neputând fi utilizat.
În actualele condiţii, dacă rafinăria Arpechim ar funcţiona, ceea ce reprezintă o utopie, în accepţiunea mea, reluarea producţiei de etilenă pe platforma Piteşti ar putea fi o soluţie, însă numai după doi ani, necesari unui proiect de minimă modernizare, care ar presupune o investiţie de 100 milioane de dolari. Şi dacă nu ar mai funcţiona, modernizarea Pirolizei ar fi necesară, deoarece materia primă furnizată de rafinărie poate fi suplinită cu alta, produsă după cum vom constata în acest material.
Câteva cuvinte despre etilenă: din 1936, când în laboratoarele companiei ICI Marea Britanie s-a reuşit polimerizarea etilenei, obţinând polimerul sintetic cel mai răspândit în lume, etilena a devenit vedeta incontestabilă a industriei petrochimice. Producţia de etilenă a atins astăzi 120 mil. tone/an, în România fabricându-se în 1989 aproximativ 300 mii de tone/an, într-o capacitate instalată de 700 mii tone/an. Astăzi, în România, cel puţin teoretic, mai există două instalaţii de producere a etilenei, de câte 200.000 de tone/an, între care una la Piteşti. Din etilenă se produc polietilena, polistiren, cu o a doua componentă, care este benzenul, etilenoxid şi PVC, la care clorul este de asemenea o a doua componentă.
Este interesant de ştiut că apariţia PVC, centrul de profit principal al Oltchim, a fost o întâmplare, cercetătorii în domeniu urmărind altceva, însă imediat ce a fost sesizată importanţa acestui produs, singurul care utiliza excesul de clor, rezultat din electroliza sării, materie primă din belşug pentru Oltchim, încă şi subliniez încă, într-un alt articol, în următoarele zile voi explica natura acestui foarte important cuvânt, însă în alt context, eforturile s-au concentrat spre el.
1. Importul etilenei în forma lichidă criogenată, adică îngheţată, cu tancuri criogenice de 5000 de tone, descărcată şi vaporizată (gazeificată) în cadrul Rompetrol Midia Năvodari, care dispune de configuraţia tehnologică necesară, această companie fiind la rândul ei producătoare de etilenă, având o fabrică de etilenă similara celei din Piteşti, într-o cantitate mai mare decât necesarul Oltchim, adică 120 mii tone/an, faţă de 80 mii tone/an pentru Râmnicu Vâlcea. Cantitatea de etilenă ce poate fi adusă cu acest tip special de tancuri criogenice este de minim 250 mii tone/an.
Odată vaporizată la Rompetrol, unde sper că nu aţi uitat că statul român deţine peste 40% din acţiuni, în baza conversiei obligaţiunilor de 607 miloane usd în acţiuni, din 30 sept 2010, etilenă pleacă spre Oltchim printr-o conductă de 14 inch, destinată transportului ţiţeiului de la Constanţa la Piteşti, aparţinând Conpet, proprietar Min.Economiei, iar apoi prin conducta existentă, între Piteşti şi Rm.Vâlcea.
Desigur, este necesar ca la capetele conductei, în incinta Rompetrol-plecare şi Arpechim-sosire, să se realizeze interconectarea necesară, câte 1500 ml conductă de 10 inch, fiind necesar un skid de comprimare suplimentară a etilenei, la plecare din Midia Năvodari. Pentru probe tehnologice la Oltchim etilena se poate pompa şi fără acest skid, întrucât la Piteşti există o astfel de staţie. Costul întregii operaţiuni nu ar depăşi 5 milioane euro şi fără staţia de compresoare s-ar putea realiza în 3 luni, lucrând în paralel la cele 2 capete.
2. Producerea etilenei în România:
Plecăm în raţionament de la expertiza tehnologică a statelor din zona Golfului Persic, în special Qatar, care beneficiind de producţii mari de gaze naturale au produs PVC şi componente clorosodice, având debuşeu pe excesul de etan, format din gazele de sondă, etan ce este transformat în etilenă, cu un randament de peste 80%. Din nefericire, România nu dispune de cantităţi suficiente de etan, mai ales că în ţara noastră nu există norme obligatorii, astfel ca producătorii de gaze de sondă să separe etanul din gazul pe care-l introduc în reţeaua de gaz domestic. Normele se referă numai la hidrocarburile mai grele, de genul propanului. Însă este important să vedem din ce se poate produce etilenă, în afară de etan, însă pe modelul generat de acesta.
În România există 2 instalaţii, care separă etanul din gazele de sondă, laolaltă cu propanul şi butanul, una la Piteşti şi alta la Târgu Jiu, cu o capacitate totală de 60 mii tone/an, echivalent cu 30 mii tone/an etilenă şi legate prin conducte de Arpechim. Acest amestec este una din materiile prime care se folosea la Piteşti, atunci când instalaţia de Piroliză era în funcţiune.
Pe de altă parte, în anul 2010, Omv Petrom a pus în funcţiune, la Midia, lângă gardul Rompetrol, o instalaţie de separare a gazolinei, în funcţiune în prezent, o altă materie primă pentru fabricarea etilenei, din gazele de extracţie de ţiţei din zonă, inclusiv off shore, cu o capacitate de 100 mii tone/an, echivalent cu 35 mii tone/an etilenă. Gazolina este un amestec de propan-50%, butani-30% şi pentani-20%, etanul nefiind separat, ca urmare a faptului că această operaţiune este mai greoaie, din punct de vedere al costurilor. În prezent, această gazolină se trimite la Rafinăria de la Brazi, fiind o sursă pentru GPL. Există deja materii prime pentru 65 mii tone/an etilenă, iar pentru a folosi 80% din capacitatea Pirolizei de la Piteşti, presupunând că este pusă în funcţiune, adică 160 mii tone/an, cu destinaţie 80 mii tone/an Oltchim şi 80 mii tone/an Arpechim, pentru obţinerea polietilenei, de fapt faţă de cele 65 mii tone/an din alte surse de materii prime ar mai fi necesare 95 mii tone/an(95+65=160). Aceste 95 mii tone/an etilenă vor putea fi produse cu materie primă nafta, în cantitate de 200 mii tone/an, din cele 3 rafinării care funcţionează în ţară.
Atât nafta, cât şi gazolina se pot transporta fără probleme pe CFR. Nafta este, deoarece s-a vorbit foarte mult despre ea, o benzină de distilaţie primară, cu intervalul de fierbere 40-180 grade Celsius, incluzând de asemenea fracţia uşoară de n-pentan de la fracţionarea gazelor din rafinărie. La o capacitate de prelucrare a ţiţeiului în România de 12 milioane tone/an, scoaterea acestui produs din rafinării nu deranjează funcţionarea acestora, pe carburanţi şi GPL, în configuraţia actuală. Pe lângă cele 160 mii tone/an etilenă, obţinute pe căile expuse mai sus, există posibilitatea obţinerii suplimentare a altor 60 mii tone/an propilenă, necesare Oltchim, prin oxo-alcooli. Diferenţa de propilenă necesară poate fi asigurată din rafinăriile Brazi şi Teleajen, Rompetrolul consumând-o în interior, în interes propriu, pentru obţinerea polipropilenei.
Sumarizand, la acest punct 2, cele prezentate mai sus, rezultă că în ţară dispunem de materiile prime necesare funcţionării Pirolizei de la Arpechim, astfel:
-60 mii tone/an etan-propan, din gazele de sondă de la Târgu Jiu, iar în lipsa acestora le putem înlocui cu 80 mii tone/an amestec propan-n-butan, din cele 3 rafinării, Brazi, Teleajen,Midia);
- 100 mii tone/an gazolină de la instalaţia Petrom Constanţa;
- 200 mii tone/an Nafta, produse în cele 3 rafinării din ţară;
-100 mii tone/an produse secundare, fracţia C4-C5, tratate şi reciclate ca materie primă.
Aceasta ar fi structura de materii prime, aşa cum a fost gândită iniţial pentru instalaţia de Piroliză.
Desigur, aşa cum am prezentat mai sus, pentru operaţionalizarea punctului 2, care se bazează pe folosirea Pirolizei de la Piteşti, sunt necesare 100 milioane usd. Este nevoie de realizarea a 3 facilităţi în modernizarea Pirolizei: una de tratare şi reciclare a fracţiei C4-C5, iar alte două pentru tratarea de efluenţi, care altfel nu pot fi evacuaţi sau folosiţi, afectând mediul şi respectiv pentru fluxul de sodă uzată, contaminată cu sulfuri şi pentru condensul de proces, contaminat cu hidrocarburi. Aceste 3 facilităţi sunt de fapt instalaţii relativ mici, însă foarte importante, care condiţionează însă obţinerea avizului de mediu, alături de o minimă modernizare a secţiei de Piroliză, proces ce nu poate dură mai puţin de 2 ani.
În concluzie, putem afirma că etilena, ca materie primă de bază pentru funcţionarea Oltchim în condiţii de profitabilitate poate fi importată, pe cale criogenică, retratata la Rompetrol Midia Năvodari şi transportată la Oltchim Rm.Vâlcea sau produsă la Piroliză Oltchim de la Piteşti, materiile prime necesare putând fi asigurate cu sau fără repornirea Rafinăriei Arpechim.
Nu recomand Guvernului Român, prin Ministerul Economiei, ca şi proprietar, să demareze oricare dintre cele două soluţii de repornire a Oltchim, ci numai să ţină seama de ele, în procedura de privatizare, atunci când negocierile cu potenţialii investitori strategici vor viza posibilităţile de operaţionalizare ale Oltchim. Guvernul României, Ministerul Economiei, Oltchim, în calitate de părţi interesate trebuie să cunoască că există cel puţin o soluţie de repornire a combinatului, în integralitatea activităţilor acestuia, care să asigure funcţionarea în condiţii de rentabilitate.
Dacă contestă aceste soluţii, să o facă acum! Dacă nu, să ia act de ele şi să demareze procedura de privatizare, cât mai repede posibil, astfel încât în maximum 5-7 luni Oltchim să intre în proprietatea unui investitor strategic, de preferat specializat în industria petrochimică, cu putere financiară necesară operaţionalizării combinatului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
