Opinie Sorin Pâslaru: Să nu cumva să ajungă chiar băncile să ne ceară să renunţăm la FMI!

15 aug 2010 Autor: Sorin Paslaru

Decizia Ungariei de a întrerupe acordul cu FMI, pe larg dezbătută în paginile Wall Street Journal şi Financial Times, provoacă o serie de întrebări cu privire la situaţia României.

Subiectul a fost tratat de cele două prestigioase cotidiene de afaceri câteva zile la rând, iar tonul articolelor a evoluat de la surprindere/admonestare la constatare/ înţelegere. Interesant pentru România este că, deşi mulţi poate se aşteptau să fie apreciată că a făcut restructurări dure pentru a rămâne în acord, iese tot defavorabil din comparaţie în ziarele citate. Adică lipsa unui acord cu FMI poate fi considerată un semnal de încredere, în timp ce rămânerea în acord un semnal că economia are nevoie în continuare de un "cordon ombilical".

Surprinzător inclusiv pentru analiştii băncilor din România, care a trebuit să spună ei ce nu au spus străinii, că avem nevoie de FMI şi aşa mai departe.

Deocamdată, mesajele sucursalelor străine ale băncilor prezente la Bucureşti sunt pentru constrângeri bugetare dure şi respectarea acordului cu FMI.

Numai că la orizont se profilează un al treilea an de scădere economică, 2011, iar în 2010 scăderea ar putea fi şi mai dură decât noua "ţintă" acceptată de -1,9%.

Acum, toate tunurile sunt îndreptate împotriva statului. E justificat, şi Ziarul Financiar a arătat în numeroase rânduri cât de rău administrat este statul.

Dar există pericolul ca statul să nu fie decât vinovatul de serviciu. La trei ani consecutivi de scădere economică multe se vor pune sub semnul întrebării, inclusiv relaţia cu FMI. Când intri pe o spirală a scăderii economice, cad multe tabuuri.

Din acest punct de vedere, prima ieşire în public a membrilor Consiliului Fiscal a fost de bun augur în ceea ce priveşte complexitatea datelor prezentate, dar de rău augur în ceea ce priveşte fixismul concluziilor.

Trebuie spus că nu a fost până acum făcută o asemenea prezentare focalizată pe principalele probleme ale economiei, plină de detalii, nici la nivelul Ministerului de Finanţe şi nici al Guvernului. Din păcate, actualul ministru de finanţe şi-a luat consilieri oameni de talk-show sau cântăreţi, nu absolvenţi de Finanţe care să jongleze cu cifrele.

Dar concluziile materialului prezentat de Consiliul Fiscal (care poate fi găsit pe www.zf.ro) ridică câteva semne de întrebare. La tema "De ce a scăzut economia mai mult în România decât în alte ţări", Consiliul Fiscal enumeră cinci motive, toate legate de proasta administrare publică.

În niciunul dintre acestea nu se regăseşte frânarea consumului cauzată de majorarea bruscă a dobânzilor bancare petrecută în iarna anului 2009. Şi în general cuvântul bănci nu apare pe nicăieri în aceste explicaţii. Ecuaţia economiei este stat-companii-consumatori-bănci, iar băncile nu pot fi neutre, pentru că sunt parte a jocului.

Altfel, cifrele seci, comparaţia la nivel de cheltuieli/venituri bugetare în PIB cu alte state, sunt bune, dar trebuie privite în ansamblu.

Ponderea redusă a veniturilor fiscale în PIB este o problemă de evaziune, dar în primul rând este o problemă de subdezvoltare. Populaţia rurală este scoasă în afara PIB. Asta este situaţia.

În Vaslui, Botoşani sau Teleorman, numărul de angajaţi reprezintă 12% din populaţia judeţului. Un singur om este chemat să contribuie pentru nouă. Evaziunea, auto-consumul, pensiile anticipate sunt aici mijloace de subzistenţă şi căi prin care statul mai compensează ceva din catastrofala situaţie a ocupării. Aici e rezistenţă la limită, nu risipa pe care o vânează graficele. Unde să se ducă aceşti oameni, ce să lucreze? Fără politici de dezvoltare, fără investiţii atrase, această situaţie se va perpetua.

La fel, numărul mare de pensionari şi deci deficitul bugetului public de pensii maschează aceeaşi dificultate a ţării de a organiza resursele pentru a implica oamenii în activităţi productive. Privat, de stat, dar să fie ceva unde oamenii să meargă la lucru. Nu este.

Veniturile bugetare reduse, numărul mare de pensionari sunt expresiile pe hârtie ale subdezvoltării. De aici pleacă totul. Cum muţi o ţară din analfabetism în servicii?

Este de înţeles nervozitatea băncilor cu privire la întârzierea restructurării statului. Dar să dai şi lecţii de guvernare este cam mult. Declaraţii de genul "este o mare ruşine că România nu atrage fonduri europene", cum a fost cea făcută de preşedintele băncii austriece Erste Bank, nu sunt cele mai nimerite.

Nu că nu ar fi adevărat că, în materie de infrastructură spre exemplu, rata de absorbţie este de doar 1,5%, dar astfel de declaraţii nu fac decât rău.

Om fi mai înceţi, mai proşti, mai săraci, dar nu trebuie să ne-o spună alţii. Alţii să-şi vadă de businessul lor. Deocamdată aici este România şi noi om vedea cum o să ne descurcăm.

Nervozitatea bancherilor trădează însă că cifrele în­cep să fie din ce în ce mai proaste. Iar cifrele sunt proaste pentru că economia întârzie relansarea. Această nervozitate care acum se îndreaptă către (in)acţiunea guvernamentală va ajunge repede la rădăcina problemei: lipsa im­pulsurilor pentru creştere economică, pentru dezvoltare.

Aşa încât de acum într-un an, când iarăşi se va constata că economia este pe minus şi se va profila o nouă scădere, nu este foarte improbabil ca însăşi bancherii să ceară statului un deficit mai mare şi relansarea economiei cu orice preţ. Chiar cu cel al renunţării la acordul cu FMI.

Sorin Pâslaru este redactorul-şef al ZF