În loc de o prezentare simplă cu lista banilor primiţi de la buget şi alocarea lor pe obiectivele de investiţii, de forma "obiectivul X a costat Y lei şi a fost executat de firma Z", sunt înşirate inaugurări de săli de sport de-a valma cu drumuri judeţene, reparaţii cu deschideri de şantiere, plăţi de datorii cu avansuri pentru obiective "fără ordin de începere a lucrărilor". Este de bănuit că din cele 3,5 miliarde de euro cheltuite în 2011, Transporturile puteau aloca resurse pentru a prezenta detaliat pe ce au dat banii în 2011, tranzacţie cu tranzacţie, obiectiv cu obiectiv. Cum poţi justifica cheltuirea a 3,4 miliarde de euro în 2011 pe 58 km de autostradă, 500 km de drumuri naţionale reabilitate şi 230 km de cale ferată refăcută? Prea puţin se discută despre cum se dă drumul banilor în administraţia românească. Prea uşor dă statul drumul la bani, prea puţine interpelări vin de la parlamentari pe această temă, prea puţine întrebări de la contribuabili. Ar trebui luat exemplu de la UE şi transpusă aceeaşi stricteţe în raportarea cheltuielilor de la fondurile nerambursabile la toţi banii cheltuiţi de administraţia românească. Pentru că doar prin constrângerea raportării de date poate Uniunea Europeană verifica ce se întâmplă cu cele 30 miliarde de euro pe care le-a pus la dispoziţia României pentru perioada 2007-2013. Administraţia românească a asimilat această constrângere doar în relaţie cu UE, dar nu a mers mai departe. Nu şi-a imaginat ce poate face ea însăşi, fără cererea UE, pentru ca fondurile să contribuie la dezvoltarea economiei. Spre exemplu, nu se ştie în acest moment repartizarea teritorială a fondurilor europene, pe toate axele, nu doar la transport, resurse umane sau dezvoltare regională. Câţi bani au mers în Muntenia, câţi în Dobrogea, de câţi ar mai fi nevoie. Sau care sunt companiile care au cele mai mari încasări din bani europeni. Dacă sunt firme străine, dacă sunt firme româneşti. Polonia poate să spună şi ce suprafaţă de birouri ocupă firmele care au luat fonduri europene, noi nu ştim nici ce suprafaţă de birouri ocupă administraţia centrală. Numai urmărind drumul banilor poate mass-media şi opinia publică să identifice plăţile nejustificate. Banii. Unde merg banii. Aflaţi şi veţi avea o administraţie eficientă, veţi putea reduce cheltuielile, veţi putea scoate la lumină tranzacţiile abuzive. Exerciţiile de transparenţă ale guvernării sunt încă stângace sau sunt făcute doar la cerere externă. Nu este nimic programatic, ci doar conjunctural. Nu este făcută din transparenţa cheltuirii banilor publici unul din primele trei obiective ale unei administrări eficiente a resurselor, un real ajutor pentru a economisi banii deveniţi atât de scumpi pe timp de criză. Un singur lucru e sigur la administraţia românească: ştie să consume banii. Oricât i-ai da, consumă. Rade tot. Dar să nu îi ceri să se justifice. Nimeni nu încearcă să-şi imagineze, de exemplu, ce se va întâmpla dacă mâine România va fi nevoită să salveze o bancă-două şi să folosească banii de la FMI în această direcţie sau, mai rău, va trebui să se împrumute de alţi bani. Sau dacă pur şi simplu nu se mai poate împrumuta la dobânzi rezonabile pe piaţa externă. Ce-o fi în zona euro, să fie şi la noi. Mâinile încrucişate, aşteptare. Neîncredere că putem încerca o desprindere, că putem avea o şansă. Dar puneţi datele pe masă şi veţi vedea câte miliarde merg aiurea şi ce viitor s-ar putea construi cu ele. Veţi vedea atunci ce spaţiu de acţiune există. Nu-l irosiţi.