Nu înţelegeam: Cu cât citeam mai mult, cu atât înţelegeam mai puţin.
Cum vine, mă întrebam. Adică eu îl citesc pe Nietzsche şi, la finalul “Naşterii tragediei”, eu plec mai prost decât am venit?
Ani de zile am trăit aşa. Cum e posibil ca eu să vreau să ştiu, iar cărţile care-mi sunt dragi să mă arunce în cenuşa lumii? De ce, cu cât citesc mai mult, sunt mai nefericit şi de ce, cu cât ştiu mai mult, mă îndepărtez de ştiinţă?
Cum este posibil ca, citind “Confesiunile” Sfântului Augustin, acest atât de delicat apostol al nimicului, mă îndepărtează de Dumnezeu, în loc să mă apropii? Cum este posibil ca, citind “Mangâierile filosofiei” a lui Boethius, eu să rămân, în creieriii nopţii, de piatră, când toţi ceilalţi dorm, şi să-mi dau seama că nu există nicio mângâiere, ci o infinită singurătate între pereţii temniţei mele?
Cum poţi să te apuci să citeşti Apocalipsa lui Ioan, iar acele rânduri, de un uluitor îndemn la speranţă, să-ţi strecoare în minte că nu există nicio salvare?
Cum se întâmpla ca, vrând să înţelegi timpul, cu cărţile lui Hawking în braţe, să rămâi ca lovit de trăznet: dar dacă ceea ce trăiesc eu este o iluzie?
De ce nu am rămas în pădure, rugând-mă la un copac sau un buştean cioplit?
Am înţeles, în sfârşit!
Cititul e un iad. Cititul te prosteşte şi-ţi arată neantul din faţa ta. Cititul îţi arată, de fapt, că Dumnezeul tău a plecat în pădure după lemne, s-a rătacit şi nu se va mai întoarce niciodată la tine. Că eşti singur şi mama ta a plecat după fragi, dar că nu era vremea lor, aşa că va trebui sa rămâi singur până ce ei vor răsări într-un alt viitor, iar tu rămâi în viaţa ta însingurată care va dura cât veşnicia.
Opriţi-vă din citit!
Intraţi în colibă, construiţi-vă zei de lut, mici, cât mai mulţi. Ardeţi-i in vatră, aşa rezistă mai mult. Puteţi să-i şi ciopliţi, dar nu alegeţi lemnul de fag. Nici salcâmul nu rezista mult. Căutaţi cedru sau stejar.
Rugaţi-vă la ei de dimineaţa până seara. Pupaţi-i pe tălpi pe fiecare, pentru că zeilor de lut sau de lemn le place să fie pupaţi pe tălpi.
Neantul este o iluzie.
Neantul este doar pentru cei ce-l văd.
Voi nu aveţi nevoie de frumuseţea lui izbăvitoare.
