Pe măsură ce economia începe să-şi revină, dinspre companii se aud tot mai des mesaje legate de lipsa personalului calificat pentru diverse tipuri de meserii, de la sudori şi electricieni, la barmani sau ingineri IT.
O temă reală, care merită dezbătută, ţinând cont că în lipsa angajaţilor calificaţi şi investiţiile vor fi blocate, iar potenţialul de creştere economică scade. În linii mari, motivele acestei situaţii sunt legate de inadaptarea sistemului de învăţământ la cerinţele din piaţa muncii, precum şi de numărul ridicat al celor care au decis să caute o viaţă mai bună în Italia, Spania sau alte colţuri ale lumii.
În acelaşi timp, România se confruntă şi cu o altă problemă, ale cărei consecinţe se vor vedea mai acut peste 10-20 de ani: o rată a natalităţii de 1/100 pe an şi o rată a fertilităţii de doar 1,3 copii de femeie. Astfel, sporul natural este negativ timp de nouă-zece luni pe an, cu excepţia intervalului iulie – septembrie, când se înregistrează vârfurile de naşteri, iar mortalitatea este mai scăzută. Cumulat, la sfârşitul fiecărui an dispar în mod natural din populaţia României în jur de 60.000 – 70.000 de persoane, iar tendinţa nu pare deocamdată să se schimbe.
Principalul vinovat/responsabil pentru această situaţie este bineînţeles Guvernul şi întreaga clasă politică din ultimii 25 de ani care nu a reuşit să asigure bunăstare pentru marea majoritate a cetăţenilor, astfel încât aceştia să aibă confortul de a-şi extinde familiile. Sistemul public de sănătate este căpuşat de la un capăt la altul, iar acest lucru se vede în starea celor mai multe spitale şi în pungile pacienţilor care sunt nevoiţi să îşi cumpere medicamente din banii proprii, învăţământul preşcolar este subdimensionat (la o grădiniţă publică din Bragadiru sunt grupe de peste 40 de copii), iar cel privat este pentru majoritatea categoriilor sociale prea scump, cât despre alocaţiile de 42 de lei (sub 10 euro) lunar nici n-ar fi prea multe de spus.
Peste toate acestea, multe companii private şi-au stabilit propriile reguli de “încurajare” a natalităţii, recomandându-le angajatelor ca durata concediului de creştere a copilului să se rezume la câteva luni, cel mult un an, pentru a fi sigure că au unde să se întoarcă. Deşi ilegale (angajatorul este obligat să aprobe concediul de creştere a copilului de până la doi ani şi nu are dreptul să întrerupă contractul de muncă timp de şase luni de la reluarea activităţii), aceste practici nu sunt tocmai izolate şi nu vizează doar Bucureştiul, ci şi alte oraşe mari din ţară.
Practic, pentru a-şi satisface necesităţile de personal pe termen scurt, unii angajatori erodează şi mai mult în indicele natalităţii printr-un comportament care nu infliuenţează doar deciziile viitoarelor mame, ci şi comportamentul celorlalte femei din organizaţie care vor avea tendinţa să amâne momentul primei sarcini.
Privită pe termen mediu şi lung, această atitudine este echivalentul unui glonţ în picior. Un studiu realizat anul trecut în Statele Unite arată că femeile cu doi sau mai mulţi copii sunt mai productive şi mai responsabile la locul de muncă decât cele cu un singur copil şi, în general, femeile care au copii sunt mai productive decât cele care nu au. În plus, un document recent al Guvernului intitulat “Strategia naţională pentru protectţia şi promovarea drepturilor copilului” arată că numărul persoanelor sub 18 ani înregistrate în România a scăzut de la 6,6 milioane în 1990 la 3,65 milioane la începutul anului 2013. Asta înseamnă că angajatorii vor avea probleme din ce în ce mai mari în a găsi forţă de muncă, iar taxele pe salarii ar fi logic să crească pentru a putea echilibra bugetul public de pensii al cărui colaps pare iminent în momentul în care “decreţeii”, generaţiile numeroase născute în perioada 1966 – 1972, vor ajunge la vremea pensiei (2030 – 2035).
„Depopularea României pe termen lung ar fi eşecul nostru ca ţară”, spunea preşedintele României, Klaus Iohannis, într-un răspuns trimis către ZF înainte de alegeri. El susţinea că pentru a răspunde acestei provocări „avem nevoie de o economie competitivă, de o îmbuntăţire a stării de sănătate a populaţiei, de o educaţie care să ofere şanse de viitor, de un sistem de pensii sustenabil”.
Perfect de acord! Dar la această viziune pe termen lung trebuie să participe şi companiile care îşi văd viitorul în România deoarece o ţară de pensionari subvenţionaţi de un stat cocoşat nu oferă nicio oportunitate de business.
