Astăzi trebuia inaugurat cu fast deja celebrul pasaj de la Piaţa Sudului, proiect care trebuia realizat în premieră cu fonduri europene. Fostul primar interimar, Razvan Sava, din partea PNL, declara în urmă cu doar câteva săptămâni, înaintea alegerilor locale (în cadrul cărora domnia sa candida pentru Primăria Sector 4, unde culmea este şi pasajul cu pricina), că pe 30 iunie vor da drumul la trafic în pasaj, lucrările fiind la 80%. Noul primar, Gabriela Firea, l-a contrazis, la o distanţă de numai câteva zile, declarând faptul că lucrările nu sunt la 80%, ci undeva la 63%. În plus, dacă înainte de alegeri pe şantier era un furnicar de oameni, după alegeri şantierul pare abandonat, mai ales că noul termen este primăvara anului viitor, deci nicio grabă, nicio presiune mai ales că aşa se demonstrează şi „greaua moştenire”. Am timis Primăriei Generale un e-mail pentru un punct de vedere cu privire la diferenţa de procente, 63% vs. 80% cu privire la stadiul lucrărilor, însă nu am primit nicio declaraţie oficială. Grav este faptul că odată cu întârzierea lucrărilor se pierd fondurile europene. Adică vechea conducere a primăriei, nu numai că a minţit, dar tocmai a tăiat bucureşternilor o factură de 100 mil. lei pentru finalizarea pasajului, bani deja aprobaţi de Consiliul General. Din aceştia 88 mil. lei reprezintă fondurile europene. Practic, fiecare bucureştean plăteşte din buzunar aproape 50 de lei, contravaloarea incompetenţei funcţionarilor Primăriei. Mai ales că acesta era promovat drept prima lucrare de infrastructură cu fonduri europene, la aproape 10 ani de la aderarea României la UE. Tot din acest motiv am ajuns şi de râsul ruşilor, care venind în urmă cu câţiva ani în România pentru a face un reportaj, ne întrebau unde sunt banii europeni şi de ce nu-i folosim deloc în Bucureşti. Se pare că nici noi nu cunoaştem avantajele fondurilor europene în materie de infrastructură, cu toate că suntem capitală europeană (fără o centură funcţională, caz unic în Europa secolului XXI).
Şi mai interesant este că tot astăzi, noul primar al Capitalei a anunţat că „urgent” trebuie achiziţionate noi autobuze în Bucureşti. Şi nu oricum, ci neapărat la mâna a doua şi cel puţin Euro 4, de 2-4 ani vechime. Ciudat pentru că în Europa nu se mai produc autobuze Euro 4 de prin 2009, adică ar avea şapte ani vechime, faţă de cel mult nouă-zece cât au celebrele Citaro de la Mercedes-Benz. Mai mult, Euro 4 înseamnă un standard slab în ceea ce priveşte emisiile de noxe şi mai ales în ceea ce priveşte emisiile de particule – specifice motoarelor diesel şi care pot provoca diverse forme de cancer. Într-o Europă în care sunt promovate autobuzele hibride, electrice sau pe gaz natural pentru a reduce emisiile de noxe, noi vrem autobuze vechi şi poluante pentru că nu ne permitem. Păi de 88 mil. lei ne permitem circa 100 de autobuze Mercedes-Benz Citaro noi-nouţe, Euro 6. Dacă se preferă ceva mai ieftin, Roman a produs la Braşov un autobuz care costă 120.000 de euro, dar care nu a fost preferat de niciun oraş al României, cu toate că avea un preţ mic şi ar fi asigurat noi locuri de muncă pe plan local, nu în Germania.
Oare acestă sumă nu ar trebui acum plătită de Sorin Oprescu, Răzvan Sava şi restul de vinovaţi de pierderea fondurilor europene? De ce nu sunt traşi la răspundere vinovaţii?
Potrivit celor mai recente date comunicate de Primăria Capitalei, parcul RATB este compus din 1.000 de autobuze Citaro, din care doar 648 în trafic, 485 de tramvaie, dar numai 245 pe traseu şi 297 de troleibuze, dintre care operative sunt numai 155. Practic, jumătate din parc stă în garaj, timp în care actualul primar promova transportul gratuit, cu toate că nu sunt bani de reparaţii, iar primăria generală subvenţionează puternic transportul în comun.
Cu toate acestea, primarul general, Gabriela Firea, după o întâlnire cu managementul RATB declara că „Pe perioada verii, RATB va începe un program de reparaţii a mijloacelor de transport care se află acum în garaje şi de achiziţionare de piese de schimb. Foarte important, am decis astazi ca, în regim de urgenţă, RATB să organizeze o licitaţie pentru achiziţionarea a 200 de autobuze second-hand, nu mai puţin de euro4, adică de 2,3,4 ani, pentru ca licitaţia pentru autobuzele noi ar dura foarte mult. Asta nu înseamnă ca nu ne dorim să achiziţionăm şi autobuze noi. Demarăm şi această procedură care, însă, poate fi finalizată abia anul viitor cand dorim să achiziţionăm 300 de autobuze, 100 de troleibuze şi un număr semnificativ de tramvaie care vor fi realizate printr-o investiţie asumată de uzina RATB”. Dar de ce este nevoie de „regim de urgenţă”? De ce second-hand? Vehicule de până în patru ani Euro 4 se regăsesc numai în spaţiul ex-sovietic, iar cel mai cunoscut producător este MAZ din Belarus, de unde au cumpărat inclusiv cei din Chişinău. tot autobuze MAZ folosesc regiile autonome de transport din Constanţa, Iaşi sau Galaţi, dar şi Piteşti, Braşov sau Tg. Mureş şi Sibiu. Autobuzele MAZ sunt celebre mai ales din cauza faptului că au tot luat foc în Iaşi sau Constanţa. dacă Primăria îşi permite să arunce pe geam 88 mil. lei fonduri europene, de ce se zgârceşte şi vrea să cumpere autobuze vechi şi poluante din afara UE? Mai ales că este foarte greu să cumperi autobuze mai noi de 4 ani deoarece acestea au o durată mare de viaţă şi se amortizează mai greu. Poate Mercedes-Benz sau MAN să poată oferi astfel de autobuze, dar în niciun caz Euro 4.
Oare prioritatea nu ar trebui să fie confortul pasagerilor şi fiabilitatea, alături de calitatea aerului, şi aşa extrem de poluat din Capitală?
De ce se preferă întotdeauna strategia „regim de urgenţă”, adică „hei-rup” să se cumpere autobuze vechi – care vor atrage cheltuieli şi mai mari cu reparaţiile şi mai ales de o origine incertă? Orice parc auto de obicei se doreşte a fi cât mai omogen, tocmai pentru a reduce costurile cu pregătirea personalului de service şi a costurilor cu piesele de schimb.
