Opinii

Priorităţile noului premier: Scăderea CAS, reîntregirea salariilor şi un circuit de Formula 1. Declaraţiile nu costă. Criza, da

Priorităţile noului premier: Scăderea CAS, reîntregirea salariilor şi un circuit de Formula 1. Vorbele nu costă. Criza, da

Autor: Cristian Hostiuc

08.03.2012, 20:49 2132

De doi ani se tot aruncă în dreapta şi în stânga cu declaraţii de scăderi de taxe şi impozite sau majorări de salarii şi pensii, încât cineva, om serios, care vrea să-şi facă un business plan, trage concluzia că România este raiul fiscal al afacerilor şi al forţei de muncă. Pentru un politician, fie că el se cheamă preşedinte, premier, ministru, şef de partid, senator sau deputat, să arunce cu vorbe este ceva la ordinea zilei. Nu costă. Pentru cei care sunt de partea cealaltă a baricadei, pentru oameni de afaceri, pentru companii, pentru angajaţi sau pensionari, aceste declaraţii sunt luate în serios, pentru că reprezintă o speranţă că undeva, în viitor, va veni un surplus de bani.

Când preşedintele spune că vrea "reîntregirea" de la 1 iunie a salariilor bugetarilor, adică să ajungă la nivelul din vara lui 2010 de dinainte de tăierea de 25%, asta înseamnă că 1,2 milioane de bugetari speră şi iau în serios că după 1 iunie vor avea un plus de 15% la salariu. Pentru un bugetar care lunar încasează net 1.200 de lei, el ia în serios faptul că, de la mijlocul anului, va avea un plus lunar de 180 de lei. În şase luni, el poate pune deoparte 1.080 lei (254 de euro). Dacă pune aceşti bani la bancă, în lei, mai câştigă în şase luni un 5%, adică încă 54 de lei. La finalul anului, poate să-şi ia un frigider, un televizor, poate şi o maşină de spălat sau îşi poate lua o săptămână de vacanţă cu aceşti bani. Sau mai dau din datorii, că bancherii sunt pe urmele lor.

Asta e declaraţia lui Băsescu şi acestea sunt calculele pe care le fac toţi bugetarii în secunda 2. Pentru că nu îşi pot închipui cum preşedintele îi poate înşela. Atunci când a trebuit să taie salariile cu 25% în vara lui 2010, nici nu a clipit. Aşa se aşteaptă cei 1,2 milioane de bugetari să se întâmple şi acum, dar în sens invers.

De partea cealaltă, premierul Ungureanu a anunţat că ia în considerare o reducere a contribuţiilor de asigurări sociale de 3-5%. Asta la angajat, ca să-i rămână nişte bani în plus la final de lună.

O reducere a CAS de 3 puncte procentuale pentru angajat, la un salariu mediu brut de 1.671 lei, ca să aibă net 1.200 de lei, înseamnă un plus de 50 de lei lunar. La o scădere a CAS de 5 puncte procentuale, îi rămân 83 de lei. Pornim de la prezumţia că premierul Ungureanu ştie cum sunt contribuţiile de asigurări sociale, pensii, şomaj, sănătate. Dar ca să nu greşim, reluăm încă o dată toate taxele plătite pentru un angajat care încasează, net, 1.200 de lei pe lună:

Contribuţiile plătite de angajat din salariul brut: CAS individual -10,5%, şomaj - 0,5%, asigurări de sănătate - 5,5%, deducere personală de bază - 170 lei, impozit pe salariu - 16%.

Contribuţia angajatorului este: CASS - 5,2%, şomaj - 0,5%, CAS - 20,8%, FNUASS - 0,85 %, fond de risc şi accidente - 0,4%, fond de creanţe salariale - 0,25%.

Pentru a plăti, în final, un salariu net lunar de 1.200 de lei, o companie trebuie să aibă pe statul de plată 2.139 de lei. 80% din bani se duc la stat.

Pentru orice salariat, indiferent dacă este bugetar sau lucrează la privat, orice ban în plus lunar, fie că este 50 sau 83 de lei (din reducerea CAS) sau 180 de lei (din creşterea salariilor bugetare) înseamnă enorm. Niciodată nu am putut să înţeleg cum politicienii se pot juca cu speranţele salariale ale oamenilor şi pot arunca din vârful buzelor sau de la tribuna Parlamentului cu "bani" în dreapta şi în stânga. Nu ştiu dacă politicienii realizează cum se joacă cu speranţele a 4,2 milioane de oameni, anunţând scăderi de taxe sau majorări de salarii.

Nu ştiu dacă noul premier, instalat în funcţie acum o lună, a plătit vreodată un salariu cuiva, a stat faţă în faţă cu acea persoană şi i-a spus că îi majorează salariul, iar peste o lună i-a explicat că nu mai poate să-i dea aceşti bani.

Niciodată premierul nu a fost nevoit să înfrunte ochii unor angajaţi cărora le-a promis ceva şi nu s-a ţinut de cuvânt. Contează pentru un politician acest lucru? Tot ce au anunţat, prin declaraţii, în această săptămână preşedintele şi premierul, referitor la reîntregirea salariilor şi reducerea CAS, înseamnă, cumulat, între 1,9 şi 2,6 mld. euro.

Chiar şi dacă se aplică o singură măsură, înseamnă că de undeva Guvernul trebuie să scoată între 800 de milioane de euro şi 1 miliard de euro. De unde să scoată aceşti bani? Economia, în cel mai bun caz, va creşte între 0 şi 1,5%, insuficient. Să reduci cheltuielile? Scade economia şi mai mult. Locuri de muncă noi, care să genereze surplus de venituri? De unde investiţii străine şi româneşti pentru a scoate pe piaţă noi locuri de muncă?

În perioada Guvernului Boc, investiţiile străine s-au prăbuşit, unul dintre motivele scăderii noastre economice. La fel ca toţi politicienii, premierul Ungureanu vinde populaţiei şi companiilor iluzia unei scăderi a CAS-ului. Din punct de vedere legal, şi mâine poţi să reduci CAS-ul. Din punct de vedere al sustenabilităţii bugetului, aşa cum este făcut el, nu există nicio şansă. Înainte să iasă cu aceste declaraţii privind CAS-ul, poate premierul ar trebui să se uite în economie - unde există un deficit de euro, iar acest lucru a dus la creşterea dobânzilor la moneda europeană; unde creditarea nu mai creşte pentru că refinanţările s-au epuizat; unde pro­gramul "Prima Casă" şi-a pierdut suflul, iar până acum nu a venit Guvernul cu un alt instrument care să ducă la construcţia de locuinţe noi; unde investiţiile străine (marota mea!) aproape au dispărut şi noroc cu BNR că mai obligă băncile să aducă bani de acasă să mai acopere din pierderi; unde antreprenorii îşi drămuiesc totul şi nu mai riscă nimic; unde tuturor le este frică să facă un pas înainte, atât companiilor, cât şi populaţiei.

Dar până când premierul se va apleca asupra acestor lucruri, trebuie să salutăm declaraţia noului ministru al dezvoltării şi turismului, Cristian Petrescu, care a anunţat că există un interes din partea unei companii germane de a dezvolta un circuit de Formula 1 în Bucureşti. Sau pe litoral.

Cred că acest proiect ar trebui inclus repede pe lista priorităţilor premierului Ungureanu: un circuit de Formula 1. Că tot costă jumătate de miliard de euro. Mai trebuie de angajat project managerul, că există deja experienţă în recrutarea managerilor privaţi la companiile de stat.

Până una-alta, luna martie nu pare chiar atât de puternică economic, iar premierul se va confrunta cu veniturile încasate la buget. Şi acolo nu e o declaraţie, este o realitate. Din acea realitate se plătesc pensiile şi salariile şi se fac investiţii. Şi se dă speranţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO