Opinii

Cu riscul de a enerva economiştii, creşterile salariale nu au legătură cu productivitatea. Când îţi pleacă angajaţii sau ameninţă că pleacă, nu te mai gândeşti la productivitate, ci la câţi bani să le dai în plus ca să rămână, dacă nu ai de unde să iei alţii peste noapte

Cu riscul de a enerva economiştii, creşterile salariale...

Autor: Cristian Hostiuc

07.05.2017, 20:51 13257

Ceea ce spun eu poate părea o blasfemie pentru economişti: creşterile salariale nu au legătură cu productivitatea sau au cel mai puţin legătură cu productivitatea atunci când se întâmplă.

Nicio companie, niciun director general, niciun şef de HR, niciun acţionar, nu este fericit când trebuie să majoreze salariile. Dar nu are ce face. Nicio companie nu creşte salariile de bunăvoie, ci doar când în piaţă se schimbă condiţiile.

Pe o creştere economică, pe un boom, creşterile salariale au legătură cu ceea ce face concurenţa, cu condiţiile din piaţă, cu oferta de candidaţi, cu politicile statului, cu politicile strategice ale adversarilor, cu disponibilitatea de a te muta dintr-un loc sau altul, cu ce bani au companiile, cu puterea angajaţilor care ameninţă să plece, cu dorinţa unui director general sau al proprietarului de a angaja oameni de la concurenţă etc.

De-abia când intervin procesele de restructurare în cadrul companiilor, când vine criza, când anumite sectoare sunt în cădere şi eliberează forţă de muncă se pune problema unei analize de productivitate şi companiile văd cum stau.

Comentând un articol pe care l-am scris pe tema creşterilor salariale, unul dintre cei mai cunoscuţi economişti români, Radu Crăciun, spune că majorările salariale din România au început să depăşească câştigurile din creşterea productivităţii, iar orice alte creşteri vor trimite România într-o grupă cu Grecia, spre exemplu.

Datele statistice şi graficele, bazate pe trecut, susţin această teorie.

Pe de altă parte, în viaţa de zi cu zi, companiile, antreprenorii, directorii, sunt confruntaţi cu alte probleme şi nimeni nu se gândeşte la calculele de productivitate.

Când îţi pleacă o întreagă echipă la concurenţă, din motive salariale sau de altă natură, faci tot posibilul să îţi ţii oamenii care ţi-au mai rămas, majorând salariile la extrem, pentru a rămâne cu businessul în picioare. Nu are nicio legătură cu productivitatea, ci doar cu păstrarea oamenilor.

Când îţi placă oamenii şi nu ai de unde să iei alţii, îţi moare business-ul dacă te gândeşti prea mult la productivitate.

Asta îmi aminteşte de o afirmaţie a preşedintelui Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, când l-am întrebat acum câţiva ani la ZF Bankers de ce a dat credite în franci elveţieni, de ce a forţat creditele de consum, în euro etc. Răspunsul lui a fost: dacă toată piaţa făcea acest lucru, eu nu puteam să rămân pe loc pentru că pierdeam cotă de piaţă.

La vremea respectivă, băncile primeau bani non-stop de la grupurile mamă şi principala lor ţintă era să-i plaseze cât mai repede în credite, fără să se mai uite câte împrumuturi, câte companii, şi câte persoane fizice vor rezista, în cazul în care condiţiile din piaţă s-ar schimba. Când s-au schimbat, a venit criza, a crescut cursul, s-au tăiat salariile, s-a mărit TVA-ul, şi atunci au realizat cum au stat cu adevărat. 

În perioada de boom, când băncile deschideau sucursale la minut şi când numai cine nu a vrut nu a luat credit, majorările salariale ale bancherilor nu aveau nicio legătura cu productivitatea, ci cu plecarea la concurenţă. Dacă o bancă recruta un şef dublându-i salariul, asta însemna că el şi-a dublat productivitatea?

De asemenea, multă lume uită că între timp s-au schimbat generaţiile. Cei care au acum 40 – 50 – 60 de ani şi-au schimbat mai greu jobul în carieră, din motive tradiţionale, din motive de conservare a unei poziţii. Din acest motiv, nu a existat o presiune mare de creştere salarială pentru companii în timp.

Noua generaţie îşi schimbă jobul peste noapte, dacă nu îi place de şef, dacă firma îşi mută birourile, dacă la concurenţă se dă cafea gratis, dacă primesc o majorare salarială de 10%. Toate aceste lucruri pun presiune pe salarii, nu numai între două companii, ci pe toată piaţa.

În acest moment, tonul salariilor mici în sectorul privat este dat de salariul minim pe economie şi de salariile oferite în retail sau automotive.

Kaufland, unul dintre cei mai mari angajatori privaţi din România, cu peste 15.000 de salariaţi, a majorat salariul minim în companie la 2.000 de lei brut de la 1 martie, cu aproape 40% peste salariul minim pe economie.

A făcut acest lucru de bunăvoie, uitându-se la productivitate, sau pentru că pe piaţa românească există o problema majoră de personal, iar marile companii se confruntă cu fluctuaţii mari de personal şi cu deficit de angajaţi?

În sectoarele concurenţiale, unde există fluctuaţii mari, majorările de salarii sunt şi o armă de a scoate competiţia din piaţă. Cine rezistă, bine, cine nu, nu!

Când ai proiecte, când ai investiţii de făcut, când ai bani, dar nu ai oameni, nu te mai gândeşti la productivitatea muncii, la cât plăteşti, ci la de unde iei angajaţi. După aia vezi cât au costat, dacă a meritat acest cost sau nu, dacă proiectul este viabil etc. Primul pas este omul şi salariul, bineînţeles dacă ai banii de proiect.

La nivelul salariilor de la stat, productivitatea nici nu există. Totul are legătură cu puterea partidului de guvernământ, cu alegerile electorale şi cu banii pe care îi are bugetul, fie cei curenţi, fie luaţi din împrumuturi. Băsescu a tăiat salariile pentru că la vremea respectivă România nu putea să se împrumute fără să plătească un suprapreţ sau chiar nu se putea împrumuta deloc, fiind aşteptată la cotitură.

Când a venit Ponta, toate majorările salariale au fost date din împrumuturi, pentru că s-au schimbat condiţiile de piaţă pentru România. De asemenea, majorările salariale de la stat şi scăderile de taxe au avut la bază şi reducerea dobânzilor, care a permis României să se împrumute mai ieftin. Nicio legătură cu productivitatea.

Când dobânzile vor creşte, iar statul şi companiile nu vor mai avea bani pentru majorări salariale sau chiar pentru plata curentă, vor urma tăierile de cheltuieli, tăierile de oameni şi reducerile salariale. Care se petrec şi în perioadele de boom, dacă anumite sectoare sunt în cădere sau firmele pierd contracte.

Poate economia României să susţină dublarea salariilor în 4 ani? Vom vedea.

Pentru că majorările salariale depind în acest moment de alte lucruri decât de teoriile economice, clasice.

La dublarea salariilor în 4 ani (că va fi o creştere de 50 -70 – 80%, tot aceeaşi idee e) nu vorbim despre salariile mari, ci despre salariile mici şi mijlocii. O treime dintre salariaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, iar oficial numai 250.000 de angajaţi câştigă peste 1.000 de euro pe lună. 4 milioane de angajaţi din 4,7 milioane câştigă sub 3.000 de lei net pe lună.

Deja cel care are 1.000 de lei net se duce spre 2.000 de lei, mai ales dacă este într-un sector unde vin investiţii şi unde se fac angajări masive. Cel care are 2.000 de lei nu va avea 4.000 de lei, ci se va duce spre 3.000 de lei. Şi tot aşa. Pentru că piaţa, concurenţa şi lipsa ofertei va duce salariile acolo.

Când va veni criza, discutăm despre productivitate, atunci când un angajat va prelua, pe acelaşi salariu, o bună parte din sarcinile unui coleg care va fi dat afară.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO