De la anunţul şoc al preşedintelui de pe 7 mai privind scădereasalariilor şi pensiilor pentru încadrarea într-un deficit de 6,8%din PIB a început deriva.
Ca şi în cazul împrumutului de 20 de miliarde de euro cu carenimeni nu era de acord, dar a fost înghiţit de autorităţi zâmbind,cei care sunt plătiţi să se uite zi de zi pe finanţele ţării nus-au alarmat din timp asupra situaţiei acestora, ci în ultimaclipă.
În loc să fie mult mai circumspecţi după căderea bruscă a economieidin 2009 şi să facă un buget mai strâns în 2010 luând în calcul oeventuală scădere a economiei, oficialii, inclusiv cei care vădtotul de foarte de sus şi sunt foarte convinşi că au mereudreptate, s-au amăgit că vom avea creştere anul acesta.
Majorarea TVA decisă în 24 de ore, loviturile date businessuluiprin modificarea Codului fiscal şi mesajele contradictorii dintoată această perioadă au creat o stare de nervozitate şi de teamănu numai în societate, dar şi printre companii.
Pentru că au fost decizii intempestive, oamenii şi-au dat seama căţara este condusă amatoristic, fără date, ca o maşină fără bord.Mulţi se întreabă - oare nu vor mai majora şi celelalte taxe, oarenu vor mai tăia încă o dată salariile?
Nemulţumirile sunt profunde şi până nu vor cădea capete la nivelînalt populaţia nu va simţi că am intrat pe un făgaş coerent.Cineva trebuie să plătească şi cu cât mai repede, cu atât maibine.
Situaţia de acum a economiei româneşti aminteşte de cea din ultimulan a guvernării Văcăroiu, 1996.
Cu reforme şi privatizare mimate între 1992 şi 1996 şi cu injecţiide bani de la buget în întreprinderi fără desfacere, tensiunile dineconomie erau atât de mari, încât cursul a explodat în martie 1997,de la 3.000 de lei la un maxim de 9.000 de lei.
Aşa s-a făcut atunci ajustarea, prin şocul cursului de schimb.Activele româneşti au devenit dintr-o dată mult mai atractive,exporturile mai rentabile, cu preţul scăderii puterii de cumpărarea întregii populaţii. În 1998 şi 1999 au fost anii cu cele maimulte disponibilizări din companiile de stat: peste 200.000.
Deriva în care se află acum din nou economia ridică cea mai gravăchestiune: cei din fruntea statului nu pot, nu ştiu sau suntplătiţi să îndrepte România într-o direcţie greşită?
Cel mai plauzibil scenariu este că, la fel ca înainte de '89, s-aformat un grup la vârf legat prin puternice interese, care sesprijină unul pe altul în momentele cheie şi al cărui unic intereseste doar supravieţuirea, fără niciun proiect de dezvoltare.
La putere sunt încă cei şcoliţi în străinătate înainte de '89, carela Revoluţie aveau 40 de ani. Până nu vor înţelege că şi-au atinslimitele şi că trebuie să plece, România nu va ieşi din aceastăstare de nonperformanţă care se acutizează acum, când resurselesunt mai puţine din cauze crizei externe.
Şi până la urmă, nu va mai conta dacă au înţeles sau nu că trebuiesă se retragă. Vor trebui să fie măturaţi. Este la latitudinea lordacă vor fi scoşi de pe poziţii într-o ţară în faliment sau se vorretrage când încă situaţia mai poate fi salvată.
România a rămas la nivelul liderilor un model autarhic. Tineriişcoliţi în străinătate după 1989 nu pătrund în nucleul dur alputerii decât dacă sunt fii sau fiice ale celor aflaţi astăzi înprimele eşaloane.
Pentru un stat tânăr, neformat, neîmprospătarea elitelor prinselecţie transparentă înseamnă eşec.
La conferinţele internaţionale, inclusiv financiare, se vede că celmai bine diferenţa de alonjă şi de profil dintre cei care conducastăzi România şi restul lumii, inclusiv Rusia sau alte state dinEuropa de Est. Ai noştri sunt uzaţi, nebăgaţi de niciun gazetarstrăin în seamă, ai lor sunt tineri, bine conectaţi, intraţi încircuitele academice externe.
Din cercurile băltite ale puterii din România nimic notabil nu iesela bătaie pentru susţinerea intereselor ţării. Cei mai buniabsolvenţi sunt absorbiţi de instituţii private străine, ale cărorinterese nu coincid de multe ori cu cele de dezvoltare aleRomâniei.
Antiselecţia celor care administrează resursele publice dineconomie, adică cele 40 de miliarde de euro anual care se strângdin contribuţii sociale şi taxe, costă la fel de mult cainvestiţiile faraonice dar fără sens economic dinainte de '89.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
