România este la extreme: are peste 3 milioane de români la muncă în afară, în toată lumea, cea mai mare comunitate din est în Europa, dar are numai 134 de companii româneşti (deţinute de antreprenori) cu investiţii străine în afară, conform unui studiu al BNR pe datele de la finalul lui 2015.
Ca o comparaţia, Ungaria are în România 13.000 de companii.
Investiţiile străine în România au fost la finalul lui 2016 de 67 mld. de euro (sold), în schimb investiţiile companiilor româneşti în afară sunt la nivelul sutelor de mii de euro.
De asemenea, ponderea exporturilor şi a importurilor în PIB, de data asta atât din partea multinaţionalelor cât şi a companiilor româneşti, o măsură a gradului de internaţionalizare, de deschidere şi de competitivitate este de numai 82%, faţă de 95% în cazul Poloniei, 131% în cazul Bulgariei, 160% în cazul Ciprului şi 176% în cazul Ungariei, conform datelor Ghidului Exportatorilor Români publicat de Ministerul Economiei.
Exporturile României de bunuri şi servicii, de 65 mld. de euro la nivelul anului 2015 (54,6 mld. euro bunuri şi 10,4 mld. euro servicii) sunt cele mai mici din regiune raportate la PIB. Bulgaria are o pondere a exporturilor în PIB de 66%, Ungaria de 83%.
Primii 10 exportatori cu capital privat românesc au trimis peste graniţă în 2016 numai 1 mld. de euro, în timp ce primii 10 exportatori din România, numai companii multinaţionale, au avut exporturi de 10 mld. de euro.
Exporturile totale ale României de bunuri (fără servicii), au fost la finalul lui 2016 de 57 mld. euro, numai 34% din PIB. Faţă de perioada Ceauşescu, exporturile sunt de 8-10 ori mai mari, aşa ca o statistică în timp.
Cel mai mare exportator privat românesc, producătorul de mobilă Aramis din Baia Mare controlat de Mihai Iacob şi Marius Şelescu, livrează aproape 90% din ceea ce produce către IKEA. Pe locul 2 este Cerealcom Dolj, deţinut de omul de afaceri Mihai Anghel, care trimite peste graniţă cereale, iar pe locul 3 era Romcab Târgu-Mureş, deţinut de Zoltan Prosszer, companie producătoare de cabluri care a intat în insolvenţă la începutul acestui an.
De ce 3 milioane de români au avut puterea şi determinarea să-şi lăse casele, familiile pentru a merge la muncă în străinătate şi numai 134 de companii româneşti au avut puterea să investească în afară? Unde este fractura?
Ungurii şi polonezii au plecat mai puţini la muncă în afară, în schimb au invadat Europa Centrală şi de Est cu firmele lor, inclusiv economia din România.
O parte dintre antreprenorii români spun că firmele româneşti, că ei, nu au în ADN să iasă în afară, să cucerească alte pieţe, să se bată cu alţii pe teritoriul lor. Preferă să rămână în România, unde cunosc piaţa, unde au relaţiile, unde pot folosi armele interne, birocratice.
Alţii spun că nu au cunoştinţe, knowledge, nu au oameni, nu au bani pe care să-i investeasă, să-i rişte, să-i piardă.
Dar mai toţi susţin că exporturile şi investiţiile româneşti în afară nu reprezintă o politică de stat pentru România, pentru Palatul Victoria, pentru Palatul Cotroceni, pentru Ministere, pentru Ambasade, pentru reprezentanţii comerciali (pentru cei care sunt interesaţi, ataşaţii comerciali ai statului român în afară, sunt mai nou la Ministerul Mediului de Afaceri, după ce până acum au fost la Ministerul Economiei, iar acum câţiva ani erau la Ministerul de Externe).
Dacă statul român nu are în politica sa de zi cu zi promovarea exporturilor şi a companiilor româneşti (multinaţionalele au propriile lor pieţe), atunci şi rezultatele sunt pe măsură.
Ambasadorii străini la Bucureşti sunt toată ziua de mână cu firmele lor în toate birourile guvernamentale de la Bucureşti sau în ţară pentru a le promova, sau a recupera TVA-ul (pentru cei care nu ştiu, acum câţiva ani Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a pus în discuţie la Bucureşti recuperarea TVA-ului de către firmele germane în România), în schimb nu prea auzim ca preşedintele României, primul-ministru, sau ambasadorii români în afară să aibă în buzunar liste cu firme româneşti pe care să le promoveze şi să le aducă/ să le susţină contracte externe.
Mă îndoiesc că Aramis Baia Mare, cel mai mare exportator privat românesc, a avut nevoie de preşedintele sau premierul României să intre la IKEA, să câştige contracte.
Ăsta ar trebui să fie jobul lor, aşa cum pentru preşedintele Franţei Francois Hollande jobul lui a fost să vină o zi în România să inaugureze fabrica de elicoptere de la Braşov şi să le reamintească autorităţilor române că România trebuie să fie principalul cumpărător de elicopetere.
Nu ştiu ce contract i-a lăsat Traian Băsescu lui Iohannis, dar în mod cert când Emmanuel Macron va veni în România ca preşedinte al Franţei nu va uita să reamintească celor de la Cotroceni şi Palatul Victoria că trebuie să cumpere elicoptere, avioane, trenuri, maşini, echipamente etc.
Dar dincolo de ADN, politică de stat, knowledge, bani, întrebarea este dacă antreprenorii români, pot să iasă în afară, pe cont propriu, fără ajutorul multinaţionalelor, fără piaţa lor de desfacere, fără ca să primească schiţele de produs pe care doar trebuie să le execute din partea celor care dau comanda.
Produsele româneşti sunt suficient de competitive, inovative, cu preţuri sub competiţie ca să-şi facă loc pe alte pieţe?
Din păcate, s-ar putea ca aici să fie o mare problemă.
