Opinii

Salariaţii au ajuns să susţină bugetul cu o sumă dublă faţă de companii

Salariaţii au ajuns să susţină bugetul cu o sumă...

Autor: Sorin Pâslaru

01.09.2013, 20:38 2375

Încasările din impozitul pe venit plătit de salariaţi au ajuns la o valoare dublă faţă de încasările din impozitul pe profit al companiilor în perioada 2008-2012, arată datele de la Ministerul de Finanţe, în condiţiile în care criza a afectat dur profitabilitatea companiilor locale.

Astfel, încasările din impozitul pe profit plătit de companii au scăzut de la 13 miliarde de lei în 2008 la 11 miliarde de lei în 2012, faţă de o creştere cu 17% a încasărilor la bugetul consolidat în aceeaşi perioadă.

Practic înseamnă că cele circa 450.000 de firme din România au raportat un profit impozabil de 69 miliarde de lei în 2012 faţă de 81 de miliarde de lei în 2008, ceea ce la o cifră de afaceri totală de circa 1.000 de miliarde de lei înseamnă o scădere a marjei de profit brut de la 8% la 6,9% în această perioadă.

Conform Registrului Comerţului, în 2008 au funcţionat 508.000 firme care au raportat o cifră de afaceri totală de 1.088 miliarde de lei. În 2012 numărul firmelor a scăzut la 446.000, iar cifra de afaceri totală a fost de 1.069 miliarde de lei.

Pe de altă parte, creşterea cu 17% a încasărilor din impozitul pe salarii şi venit de la 18 miliarde de lei la 21 de miliarde de lei în aceeaşi perioadă de patru ani de criză, în pofida scăderii numărului de salariaţi din economie de la circa 4,8 milioane în decembrie 2008 la circa 4,2 milioane în 2012, este surprinzătoare.

În medie, fiecare salariat a contribuit din impozitul pe venit cu circa 3.750 de lei în 2008 pentru ca în 2012 contribuţia medie să fie de 5.000 de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 33%. Singura explicaţie este lărgirea bazei de impunere a veniturilor persoanelor fizice.

În total, România a strâns în 2012 193 de miliarde de lei din taxe şi impozite, iar pentru anul acesta estimarea este, conform ultimei rectificări, de 209 miliarde de lei, adică circa 33% din PIB.

O treime din venituri este acoperită din TVA şi accize. TVA a adus 26% din veniturile bugetare în 2012, adică 50 miliarde de lei în sumă absolută, cu 10 miliarde de lei mai mult decât în 2008.

O creştere substanţială au avut-o accizele, care au adus statului venituri de 20 miliarde de lei în 2012, cu 43% mai mult decât în 2008.

Cât a adus în plus la buget creşterea TVA de la 19% la 24%? Un punct de TVA însemna încasări de 2,1 miliarde de lei în  2008, iar creşterea de cinci puncte procentuale a însemnat exact 10 miliarde de lei în plus în 2012. Notând însă că nivelul consumului este, conform Statisticii, cu circa 10% mai redus încă faţă de anul de referinţă 2008, înseamnă că se colectează mai mult de la mai puţini, deci evaziunea creşte.

În afară de impozitul pe profit, cel mai prost au evoluat în aceeaşi perioadă încasările din CAS (contribuţii de asigurări sociale), care includ contribuţia pentru pensie şi cea pentru sănătate. Statul a strâns în 2012 de la companii şi persoane fizice contribuţii de  51 miliarde de lei, cu doar 4% mai mult faţă de 2008.

Practic din CAS, TVA şi accize provin două treimi din veniturile la bugetul consolidat al României.

Fondurile europene, care nu au contat în 2008, au fost sursa de plăţi de la Comisia Europeană de circa 8 miliarde de lei (1,8 miliarde de euro). Dacă gradul de absorbţie ar fi fost dublu (14% la sfârşitul lunii decembrie 2008), România ar fi putut deconta la Bruxelles anul trecut 20 de miliarde de lei, ceea ce ar fi permis guvernului readucerea TVA la 19%.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 2.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO