20 septembrie 2005, Ziarul Financiar: "Cine vrea să aibă 51% dinBCR trebuie să dea cel puţin 3 miliarde euro, iar dacă vrea 62%,3,7 miliarde de euro". Am scris această opinie cu două luni înainteca statul să decidă cui şi la ce preţ va vinde BCR.
21 decembrie 2005, Ziarul Financiar: "Erste câştigă licitaţia laBCR cu un preţ de 3,75 miliarde de euro pentru 62% din acţiuni.Banca a fost evaluată la 6 miliarde de euro".
Opinia din care am extras prima frază citată mai sus aveatitlul: "Lecţia Petrom la vânzarea BCR", în care am argumentat căBCR valorează 6 miliarde de euro, în pofida estimărilor carecirculau atunci în piaţă de circa 1-2 miliarde de euro, şi căstatul nu trebuie să facă aceeaşi greşeală ca la privatizareaPetrom din 2004.
Forţat de împrejurări sau prin slăbiciunea conducătorilor ţării,încă nu se ştie exact, pe cea mai mare companie din România,Petrom, statul a încasat efectiv în 2004 doar 670 milioane de europentru 33% din acţiuni şi a cedat controlul neparticipând la omajorare de capital prin care OMV a ajuns la 51%. Petrom a făcutnumai anul trecut un profit net total de 520 milioane de euro, laafaceri de 4,2 miliarde de euro.
Şi atunci, ca şi acum, erau discuţii cu preţul benzinei şimodalitatea de privatizare a Petrom.
Acum a venit rândul privatizării BCR să fie o lecţie pentruvânzarea de către stat a unei participaţii de 10% din Petrom pepiaţa de capital, care se pregăteşte în prezent.
Scriam atunci: "BCR nu trebuie vândută luând în considerareeconomia şi sistemul bancar de ieri sau de azi, ci de mâine şipoimâine. Care vor fi total schimbate. În 2000 soldul crediteloracordate persoanelor fizice era în total de 200 milioane de euro.În 2005 era de 4,6 miliarde de euro. Dacă peste cinci ani volumulacestora va fi nu de 20 de ori, ci de 10 ori mai mare, atuncicâştigurile băncilor sunt greu de imaginat astăzi".
În 2010 soldul creditelor pentru persoane fizice a ajuns la 25miliarde de euro. Nu au crescut nici de 20 de ori, nici de 10 ori,dar de cinci ori au crescut şi asta de fapt doar în intervalul2005-2008, pentru că în 2009 şi 2010 creditarea a îngheţat.
În 2005 era o foame de bani şi de investiţii în instituţiifinanciare teribilă. Toată lumea se bătea pe bănci, iar pentru BCRau fost opt competitori, printre care giganţi internaţionali genDeutsche Bank. Lumea voia (şi obţinea) profituri şi apăsa pârghiaîndatorării la maxim. O petrecere uriaşă se încinsese cu baniiîmprumutaţi şi iar împrumutaţi şi de încă 10 ori împrumutaţi, pânăcând a crăpat.
A venit Marea Criză din Octombrie 2008, şi totul s-a schimbat.Banii şi-au pierdut valoarea. Tone de bani au fost aruncate pepiaţă pentru a salva capitalismul. Martin Wolf, editorialist laFinancial Times, scria necruţător în 10 noiembrie 2009: "În 2008capitalismul a aterizat în prăpastie. Cu un efort imens, statelel-au repus pe traseu. Conform unui raport (al unor specialişti dela Banca Angliei - n.red.), valoarea totală a intervenţiilorstatelor pentru salvarea băncilor a fost de 9.400 miliarde de euro.Acesta este socialism de stat". Pentru a avea o imagine a ceea ceînseamnă 9.400 miliarde de euro, trebuie spus că PIB-ul SUA este decirca 10.000 miliarde de euro, al Uniunii Europene de circa 11.000mld. euro, iar PIB-ul mondial este circa 45.000 mld. euro.
Martie 2011: De doi ani, banii sunt ieftini, băncile centraletipăresc şi pompează cu zecile şi sutele de miliarde de euro, iaracum a venit rândul statelor, îndatorate pentru că şi-au salvatbăncile, să fie vânate. Tot sistemul bancar irlandez a fostnaţionalizat, statul a trebuit să se împrumute cu 90 miliarde deeuro într-un singur an şi mai trebuie să se împrumute cu încă 25miliarde de euro (la un PIB de 150 mld. euro), pentru a susţinebăncile să nu crape şi să nu fie haos la ghişee cu oamenii care vorsă-şi scoată banii. Royal Bank of Scotland este în mâinile statuluibritanic, cu AIG, unde statul american a pompat zeci de miliarde dedolari, s-a terminat. Marea Criză din Octombrie 2008 a arătat căfiecare stat şi-a protejat băncile şi companiile proprii. Franceziiau dat ajutoare de miliarde de euro la Renault şi Peugeot,americanii alte zeci de miliarde la General Motors, austrieciibăncilor lor, grecii băncilor lor.
Dar ce se întâmplă pe alte pieţe? Ce se întâmplă curesursele?
Spre deosebire de bani, resursele sunt finite. Iar cine le are,când a văzut ce se întâmplă în lume, a pus alt preţ pe ele.Petrolul nu poate fi tipărit nici de Banca Centrală Europeană, nicide Rezervele Federale. E finit. Ca urmare, preţul său creşte.
În ultimul an, barilul de petrol brent a crescut cu 40%, până la120 $. Cuprul, aurul, grâul, laptele, cartofii, gazul, energiaelectrică, oţelul - totul se scumpeşte.
Foamea de resurse este gigantică. China a împânzit Africa dupăresurse. Face străzi, spitale şi fabrici contra acces la resurse demetale sau de energie. India, China, Brazilia, Africa de Sud -consumă mai mult, le este foame. Le era şi înainte, dar nu aveaubani. Acum încep să aibă. Şi mai mulţi bani au statele din golf,unde mâncarea este plătită în aur.
Mai aproape de Europa, presiunea dinspre lumea arabă din 2011abia începe. Noroc de Mediterana că este un scut natural. PopulaţiaEgiptului s-a dublat în ultimii 30 de ani, până la 80 de milioanede persoane. Jumătate sunt tineri sub 25 de ani. Alte zeci demilioane de tineri flămânzi sunt în Tunisia, Maroc, în Libia aflatăîn flăcări, în Yemen, Siria, unde sunt tulburări politice şi nimeninu ştie ce va urma. Şi încă nu se vorbeşte despre creştereapopulaţiei din Africa Sub-Sahariană: Nigeria are 150 milioane delocuitori, dublu faţă de acum 30 de ani.
În 2050 lumea va număra 9,5 miliarde de oameni, faţă de 6miliarde acum.
Oamenii vor maşini, vor independenţă, China a devenitconsumatorul numărul unu mondial.
Cu toate discuţiile privind sursele alternative de energie, suntnumai vorbe dacă se văd cifrele pe hârtie. Ponderi de 0,5% laenergia eoliană, poate în 30 de ani să ajungă la 20%.
Petrolul va rămâne resursa nr. 1 şi cine îl deţine va fi rege.Şi aici cheia este exploatarea, terenul, extracţia, nu rafinarea.Rafinării sunt destule.
Statul român nu are voie să vândă ieftin ce mai are din Petrom,dacă tot trebuie să vândă. Petrom înseamnă o rezervă de 1,17miliarde de barili de petrol şi gaze aflate în subsolul României şial căror drept de exploatare este dat Petrom.
La preţul de pe piaţă de 120 euro barilul, înseamnă peste 140miliarde de euro. Este o evaluară brută. Pot fi făcute corecţii înjos. Dar nu până la 12 miliarde de euro, aşa cum este o evaluarerecentă a unor analişti austrieci.
Statul român, dacă tot trebuie să vândă, nu are voie să vândă10% din Petrom fără cel puţin 2 miliarde de euro.
Pe bursă, la 0,43 lei, cât este ultima cotaţie a Petrom (SNP),compania este evaluată la 6 miliarde de euro.
În 2006, când preţul unei acţiuni Petrom urcase la un vârf de0,65 lei pe acţiune, capitalizarea companiei urcase la 10 miliardede euro.
În 2006 nu venise Marea Criză din Octombrie 2008, băncilecentrale nu aruncau cu sutele de miliarde de euro pe piaţă, baniinu erau ieftini ca acum, nu avuseseră loc naţionalizărilebancare.
În 2006 China nu întrecuse la PIB Japonia, Egiptul avea cu vreocinci milioane de oameni mai puţin, barilul era la 50 $. Luptapentru resurse nu era aşa evidentă, banii mai aveau cât de câtvaloare.
Şi totuşi, piaţa evalua atunci Petrom la 10 miliarde de euro. Înnoile condiţii, Petrom trebuie evaluată la vânzare la 20 miliardede euro cel puţin.
Dacă tot trebuie să vindem, să ne uităm în viitor. În 2010,Petrom a făcut profit de 520 milioane de euro. În 2015 poate vaface 1,5 miliarde de euro profit net. Statul nu trebuie să vândăcele 10% din acţiunile Petrom fără cel puţin 2 miliarde de euro.Dacă nu primeşte preţul, să nu mai vândă şi să aştepte vremuri maibune. Un împrumut îl iei, îl dai înapoi, dar dreptul de proprietatenu ţi-l întoarce nimeni.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
