OPINII PRIMITE LA REDACŢIE

Sunt capabile elitele româneşti să regândească rolul economic al statului?

23 aug 2017 Autor: Silviu Cerna

Într-un articol recent (Ideologia din discursul economic al elitei noastre, http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-21827461-ideologia-din-discursul-economic-elitei-noastre.htm), Lucian Croitoru a arătat că în discursul economic al elitelor româneşti predomină concepţia etatistă. Suntem întru totul de acord cu această evaluare, pe care am argumentat-o şi noi în mai multe lucrări. Continuând analiza, problema care se pune mai departe este dacă elitele româneşti sunt capabile să regândească rolul economic al statului.

Judecând după cele întâmplate în cele peste două decenii şi jumătate care au trecut de la căderea comunismului, răspunsul este peremtoriu nu. Elitele româneşti, foarte versate în arta simulării schimbării, au adoptat la nivel superficial sau declarativ reglementările şi valorile UE (acquis-ul comunitar), însă, în realitate, au perpetuat unele trăsături ale regimului ceauşist, în care simbolurile şi valorile leniniste s-au întrepătruns cu un anumit bizantinism politic (CPARPCR, Raport final, Bucureşti, 2006, p. 30). Ele au adoptat totodată unele elemente ale ''liberalismului integrat'' (embedded liberalism), concepţie conform căreia activităţile întreprinderilor private şi pieţele trebuie cuprinse într-o reţea de reglementări sociale şi politice şi un mediu reglementat care le restrânge libertatea de acţiune. Acest compromis ideologic a fost necesar pentru a justifica acele reforme care nu numai că nu ameninţă interesele oligarhiei, ci le servesc pe deplin: liberalizarea formării preţurilor, a comerţului exterior şi a activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii; privatizarea întreprinderilor de stat; întărirea rolului băncii centrale; reforma sistemului fiscal etc.

Această ideologie sincretică reflectă şi susţine acapararea statului de către grupurile de interese aflate în căutare de rente (rent-seeking). Ca urmare a acţiunii acestor ''elite de pradă'', care, de regulă, blochează politic reformele economice rapide, societatea românească a devenit o ''societate de ''vânători de rente'' (Rent-Seeking Society), în care grupurile de interese restrânse folosesc teza creşterii rolului statului în economie pentru a-şi justifica poziţiile. După izbucnirea crizei şi sub influenţa creşterii populismului în unele ţări europene, această ideologie a reînceput să prezinte accente xenofobe, naţionaliste, demagogice, anticapitaliste şi antioccidentale.

Situaţia este paradoxală. Într-o ţară în care aproape toată lumea s-a învăţat să creadă în salvarea cu ajutorul statului, în care conducătorii pretind că ştiu cum să folosească puterea pe care o deţin pentru a rezolva orice problemă economică şi socială, unde incantaţia politică nu conteneşte să invoce rolul statului în istoria naţiunii, unde politicienii şi birocraţii îşi justifică privilegiile prin faptul că servesc ''interesul general'', nu se discută aproape deloc despre rolul şi funcţiile statului într-o economie de piaţă şi într-o societate de oameni liberi. Aceasta, desigur, dacă facem abstracţie de acuzaţiile zilnice din presă de corupţie, ineficienţă, conflicte de interes ş.a.m.d.

În rarele cazuri în care subiectul este totuşi abordat, discuţia se poartă aproape exclusiv în termeni fiscali, constând în nesfârşite controverse cu privire la mărimea şi modul de aşezare a impozitelor şi taxelor, la repartizarea cheltuielilor bugetare, la incapacitatea statului de a absorbi fondurile europene şi la alte asemenea subiecte legate într-un mod sau altul de competiţia pentru accesul la resursele publice. Obiectul acestor dezbateri este evident, pertinent; însă, ele nu epuizează nici pe departe întreaga problematică a dimensiunii economice a reformei statului.

Reducerea risipei şi a corupţiei este, într-adevăr, vitală pentru economia şi societatea românească: la urma urmelor, fiecare leu cheltuit de stat este sustras iniţiativei private (''efectul de evicţiune'', Crowding-Out Effect) şi restrânge libertatea cetăţenilor. Însă, acest obiectiv nu poate fi atins fără o reflecţie profundă cu privire la principiile generale şi la limitele acţiunilor statului. Se pun, prin urmare, o serie de întrebări fundamentale în această etapă a evoluţiei istorice a societăţii româneşti : în ce fel trebuie reformat statul român pentru a fi compatibil cu modul de guvernare al UE?; care trebuie să fie organizarea politică şi administrativă a statului, în special sub aspectul raportului dintre centralizarea şi descentralizarea guvernării?; ce funcţii sociale şi ce servicii publice trebuie să furnizeze statul societăţii şi cum trebuiesc gestionate şi finanţate prestaţiile respective?; cât de mare trebuie să fie sectorul public?; cum trebuie reglementată şi controlată activitatea economică a statului?; etc. Dezbaterea în legătură cu problemele de acest gen este foarte săracă în România, spre deosebire de ceea ce se întâmplă pe plan internaţional, unde ea este extrem de efervescentă. (Dintre excepţiile remarcabile, pe lângă lucrare menţionată a lui L. Croitoru, amintim următoarele două: M. Coşea, Rolul statului în economie, https://gandeste.org/politica/rolul-statului-in-economie; F. Neagu, F. Dragu, A. Costeiu Pregătiţi pentru viitor? O nouă perspectivă asupra economiei României, BNR, Caiete de studii, nr. 46, 2017).

O cauză a acestei situaţii paradoxale este că nu numai ''elitele de pradă'', ci şi un mare număr de cetăţeni obişnuiţi beneficiază – direct sau indirect – de fondurile publice. Persoanele care primesc salarii şi îndemnizaţii de la stat, burse, pensii, ajutoare etc., încearcă să-şi menţină şi să-şi sporească aceste venituri: este cât se poate de explicabil, într-o ţară în care iniţiativa privată este paralizată şi în care cea mai bună şansă de reuşită este obţinerea statutului de funcţionar al statului. Beneficiarii acestor cheltuieli bugetare consideră că ele sunt prea mici, în timp ce contribuabilii, care le suportă, cred, dimpotrivă, că impozitele şi taxele care apasă asupra lor sunt prea multe şi prea mari. Este, deci, un subiect delicat. Politicienii ştiu acest lucru şi, de aceea, preferă să treacă subiectul sub tăcere. Ei nu-l pot totuşi evita atunci când situaţia financiară a statului devine disperată, ori atunci când trebuie să facă noi promisiuni pentru a câştiga alegerile.

A doua cauză – încă şi mai profundă - este că, în România, dezbaterea publică este modelată de stat. Deşi nu mai există cenzură, iar ziarele, posturile de televiziune, editurile etc., se află în proprietate privată, statul ghidează opinia publică în mod indirect, prin subvenţiile, indemnizaţiile, contractele, ajutoarele etc., pe care la acordă. Însă, de asemenea, face acest lucru în mod foarte direct: în România, instituţiile publice (ministere; autorităţi şi agenţii; academii şi universităţi; consilii, comitete şi comisii; etc.) sunt centre care, dispunând de resurse importante, produc şi difuzează idei, orientând astfel discuţiile şi opiniile preluate şi difuzate apoi de o elită provenită adesea din vechea ''nomenclatură'' comunistă şi din rândul înalţilor funcţionari publici. În modul acesta, statul împiedică, de fapt, creaţia intelectuală independentă.

În această atmosferă, singurul lucru care se aude şi se vede tot timpul este revendicarea – uneori, foarte vehementă –  a creşterii sumelor alocate din fonduri publice pentru diverse destinaţii considerate ''de importanţă naţională'' (educaţie, cercetare, armată etc.), pe de o parte, şi reducerea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor anumitor categorii de contribuabili, pe de altă parte. Constrânse de situaţia financiară a statului, unele guverne au redus sau au eliminat anumite cheltuieli bugetare, au majorat unele impozite, taxe şi contribuţii, au introdus noi impozite şi taxe etc. Aceste guverne au recunoscut astfel proasta gestionare a finanţelor statului, utilizarea ineficientă a resurselor publice şi corupţia larg răspândită. Eficacitatea redusă a cheltuielior publice şi tendinţa constantă de deteriorare a situaţiei financiare a statului român a fost evidenţiată, de asemenea, de rapoartele oficiale ale Comisiei Europene, FMI şi Băncii Mondiale. Aceste documente arată argumentat cu cifre că modul în care statul român se finanţează pe seama contribuabililor, alocă şi utilizează resursele limitează creşterea economică. Este îngrijorător, de asemenea, avertismentul pe care analizele respective îl transmit, şi anume că, din cauza înrăutăţirii situaţiei bugetare, ponderea datoriei publice în PIB va creşte, apropiindu-se rapid de limita de 60% din PIB prevăzută de ''Pactul european de stabilitate şi de creştere'' şi că, de asemenea, vor creşte cheltuielile statului cu plata dobânzilor la împrumuturile externe şi interne.

Există însă şi un alt motiv pentru care cheltuielile publice trebuie menţinute în anumite limite: prezervarea libertăţilor individuale.

Într-o democraţie, tocmai din cauza faptului că nu există nici un leu cheltuit de stat care să nu fie luat de la cetăţeni, aceştia au dreptul să cunoască modul în care statul le foloseşte banii. Acesta este motivul pentru care guvernul trebuie să dea socoteală de modul în care cheltuieşte fondurile publice, ceea ce unii politicieni români par să nu fi înţeles încă. Căci, o persoană care profită de alocaţii sau subvenţii într-un mod necuvenit comite un abuz împotriva societăţii. Cheltuiala publică impune, deci, necesarmente, controlul din partea societăţii.

Acest drept, uşor de recunoscut în teorie, este, în practică, dificil de aplicat. Oamenii de afaceri vor să aibă dreptul să producă şi să vândă ce bunuri doresc şi cum doresc, fără nici o restricţie din partea guvernului, însă cer adesea spijinul statului, inclusiv reinstituirea protecţionismului caracteristic economiei comuniste autarhice. Sindicatele, mai ales cele din sectorul public, revendică creşterea salariilor, gratificaţiilor şi pensiilor membrilor lor, care sunt finanţate de la bugetul de stat alimentat prin impozite şi taxe. Medicii revendică libertatea de a-şi exercita profesia, deşi ceea care solvabilizează cererea pentru serviciile pe care ei le prestează este societatea prin asigurările sociale şi de sănătate. În toate aceste cazuri, deoarece sunt cei care finanţează cheltuielile publice, contribuabilii au dreptul să ştie cum se folosesc aceste resurse.

Este însă evident că o societate formată din milioane de membri nu poate exercita în mod direct acest control, iar, ca urmare, trebuie să transfere sarcina respectivă statului, care o îndeplineşte tehnic prin organele sale specializate: curte de conturi, gardă financiară, parchete etc. Informaţiile rezultate din acest control sunt  bunuri ''publice'' sau ''colective'' în adevăratul înţeles al cuvântului, la fel ca, de exemplu, definirea sistemului de măsuri şi greutăţi, registrele cadastrale, hărţile, statisticile etc., iar furnizarea lor constituie un serviciu pe care statul îl poate presta fără a încălca instituţia proprietăţii private şi celelalte reguli de conduită ale societăţii libere şi ordinii sale de piaţă. Însă, cum, în România, prin bugetul de stat se redistribuie peste o treime din PIB, iar cheltuielile publice afectează viaţa de zi cu zi a tuturor românilor, a căror mentalitate este încă puternic influenţată de experienţa din deceniile de stat totalitar comunist, acest fapt este interpretat ca o dovadă că statul trebuie şi acum să controleze întreaga activitate a economică a cetăţenilor săi.

Rolul economic al statului nu este, deci, numai o problemă economică: tendinţa elitelor româneşti de a spori acest rol determină creşterea cheltuielilor publice, majorarea şi multiplicarea impozitelor şi taxelor, creşterea datoriei publice şi intensificarea controlului statului asupra diverselor aspecte ale vieţii cetăţenilor. Susţinătorii acestei tendinţe pierd din vedere faptul că libertatea economică şi libertatea politică sunt strâns legate; ele constituie baza dezvoltării economice şi a societăţii democratic.

Fără reconsiderarea rolului şi funcţiilor statului, el va greva viaţa economică, politică şi socială a României. Această provocare constituie o prioritate pentru spiritele independente.

 

Silviu CERNA- Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor, UNIVERSITATEA DE VEST, TIMIŞOARA

 
Cuvinte cheie:
rol
, refuz
, economie
, publicare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide