Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va produce consecinţe concrete pentru cetăţenii UE, inclusiv pentru români, mult mai devreme decât se anticipa.
Deja cetăţenii UE aflaţi deja în Marea Britanie trebuie să completeze un formular de 85 de pagini dacă vor rezidenţă permanentă şi este posibil să fie restricţionat dreptul de muncă şi de călătorie al cetăţenilor europeni în Marea Britanie chiar de la momentul invocării Articolului 50 şi nu de la momentul oficial al ieşirii Marii Britanii.
Cu alte cuvinte, "visul frumos s-a terminat". Doar trei ani au putut fi românii egali din punctul de vedere al tratamentului cu britanicii ca cetăţeni europeni, având în vedere că restricţiile privind munca liberă în Marea Britanie au fost ridicate pentru români abia la 1 ianuarie 2014, la şapte ani după aderarea României la UE.
Afacerea însă nu este închisă aici. Propunerea intempestivă a nucleului franco-german de a avea o Uniune Europeană cu mai multe viteze arată că primul test de tratare diferenţiată a ţărilor care au rămas în Uniunea Europeană de către Marea Britanie va fi chiar la capitolul permiselor pentru şedere şi muncă în Marea Britanie.
Doar nu ne aşteptăm ca Marea Britanie să trateze la fel, după activarea Art. 50, belgienii, germanii sau francezii de pe-o parte, cu bulgarii sau românii pe de alta.
Până când se va produce acest tratament diferenţiat, pentru că este inexorabil că se va întâmpla aşa, se putea spune mai mult la figurat că românii sau bulgarii erau cetăţeni de categoria a doua ai UE. Însă după această dată va deveni oficial.
Cetăţenii din nucleul UE vor fi trataţi într-un fel în Marea Britanie, precum belgianul Wolfgang Munchau, editorialist la Financial Times, căruia tocmai i s-a pus în faţă formularul de 85 de pagini pentru rezidenţă în Marea Britanie, după cum a scris în FT. Cetăţenii din România, despre care Nigel Farage se şi întreba recent cum de au putut să fie într-o alianţă politică cu Marea Britanie, vor fi retrogradaţi.
Altfel nu se explică graba cu care s-a pus pe masă tema unei Europe cu mai multe viteze, înainte chiar să înceapă şi eventual să se şi încheie procesul de ieşire a Marii Britanii din UE.
Nu vorbeşti de destrămarea UE cu nonşalanţă - aşa cum este menţionată ca ipoteză de lucru din lista de cinci posibilităţi pentru proiectul european descrise de Jean Claude Juncker - şi nici nu pui atât de brutal problema cum a formulat ieri preşedintele Franţei François Hollande - "Vom continua doar dacă vom continua diferenţiat".
Nu o faci cand încă nu e clar în ce termeni te separi de unul din actorii cheie ai grupului. Nu mai arunci o bombă în mijlocul unui grup deja destabilizat.
În loc să strângă rândurile şi să dea un mesaj estului Europei - învinovăţit de ieşirea Marii Britanii - nucleul dur al Uniunii, Franţa şi Germania, le transmite acestora din urmă că de fapt până acum nu au făcut decât să îi ducă în spate şi că dacă mai vor să fie cu ei, atunci să facă bine să accepte orice li se va propune.
Cand grupul este în pericol de destrămare, noii lideri au ca misiune iniţială întâi să-i refacă unitatea pentru a continua proiectul comun şi nu să propună scenarii de dinamitare. E soluţia sigură pentru desolidarizare.
Jocul făcut astăzi de liderii europeni este distructiv. Nu vor câştiga electoral, pe plan intern, pe seama relaţiilor cu estul Europei.
Ce transmit ei propriilor cetăţeni de teama ca aceştia să nu îi voteze pe extremiştii care susţin destrămarea Uniunii Europene? Votaţi în continuare pentru proiectul UE, care nu îi include pe români, pe bulgari şi eventual pe unguri şi polonezi, în felul în care i-a inclus până acum, cu drepturi egale.
Ce mai transmit Marii Britanii? Hai să ne înţelegem şi automobilele noastre, spune Germania, să ajungă în continuare fără taxe vamale în Marea Britanie şi nu condiţionăm înţelegerile comerciale, pe care vi le doriţi în continuare, de accesul forţei de muncă din România sau Polonia pe piaţa britanică.
Abia odată cu punerea oficial pe masă a Europei cu mai multe viteze se explică şi poziţiile luate din timp de Polonia şi Ungaria în interiorul UE. Re-structurări de asemenea magnitudine ale unor proiecte istorice precum UE sunt cunoscute cu cel puţin 2-3 ani înainte de a fi puse în practică ca scenarii pe masa liderilor lumii.
Iar probabil că în cazul Poloniei şi Ungariei, cine trebuia să îi informeze pe liderii celor două ţări asupra a ceea ce urma să se întample cu Europa i-a informat, iar liderii nu au aşteptat să fie puşi în faţa faptului împlinit.
Ai noştri probabil că nu au ştiut sau, şi mai probabil, au ştiut dar n-au avut cui să spună. Sau dacă au spus, cine şi ce să mai facă?
Sunt mulţi acum care aruncă gloanţe oarbe în aer şi se întreabă: dar oare cum ne afectează o Europă cu mai multe viteze?
Tratarea diferenţiată a cetăţenilor UE, în dosarul dreptului la şedere şi muncă în Marea Britanie, va fi pentru ei primul răspuns. Dintr-o lungă listă.
