Opinie primită la redacţie

Un antreprenor din Galaţi: Voi vorbiţi de faptul că nu se găsesc manageri, dar eu nu găsesc oameni care să muncească opt ore pe zi. Ajutoarele sociale sunt prea mari

25 iul 2016 Autor: Adrian Şerban

Vă scriu ca răspuns la articolul dvs. de astăzi, „Drama afacerilor româneşti: avem idei, avem proiecte, avem piaţă, avem bani. Nu avem cu cine să le facem, nu găsim oameni pentru execuţie". În acest articol dvs. vorbiţi de lucruri sfinte şi anume de faptul că nu se găsesc oameni pentru funcţii de execuţie (manageri), leaderi. Eu vreau să vă scriu despre faptul că nu găsesc oameni care să muncească, să se trezească de la 4 dimineaţa şi să lucreze cinstit 8 ore pe zi. 

Am o brutărie artizanală în Galaţi şi de 2 luni încerc să găsesc doi oameni pentru producţie. Să nu va închipuiţi că vreau să aibă calificare în domeniu. Tot ce le cer este să vrea să muncească şi să fie la 4:30 dimineaţa în brutărie (pentru că în panificaţie se munceşte în timpul în care toţi ceilalţi dorm şi pentru că pâinea şi produsele trebuie să fie calde atunci când lumea merge la serviciu, la 7:30).

Am dat un anunţ în ziarul local de două luni, iar dacă mă sună o persoană pe zi, mă consider norocos. Dacă mai reuşesc să determin acea persoană să vină la un interviu, deja sunt prea tare.  De celelalte canale de comunicare, precum Facebook, nici nu mai zic.  Vreau să subliniez faptul că nu găsesc oameni care să muncească, să se trezească la 4 dimineaţa şi să muncească cinstit, 8 ore pe zi.

 

Primele  întrebări sunt legate de salariu şi de program şi chiar dacă le răspunzi, nu mai auzi de ei.  Mai nou întreabă şi de zonă, ca nu cumva să facă mai mult de cinci minute până la muncă. Să nu va închipuiţi că Galaţiul este un oraş prea mare. Cu autobuzul faci lejer dintr-un capăt în celălalt maximum 30 de minute. Ba mai mult dacă pui şi timpul de aşteptare al autobuzului şi alegi să mergi pe jos în schimb ajungi mai repede, faci mişcare şi economiseşti bani (asta deja cred că e o gândire de antreprenor şi nu prea se potriveşte angajatului român).

 

Drama afacerilor româneşti: Avem idei, avem proiecte, avem piaţă, avem bani. Nu avem cu cine să le facem, nu găsim oameni pentru execuţie

Eu sunt un caz fericit, deoarece i-am învăţat pe oamenii mei cum să facă pâine, corisante cu unt etc. Cunosc procesul tehnologic. Să găseşti oameni calificaţi care măcar să înţeleagă procesul şi să ştie cum să corecteze dacă de exemplu făină nu are aceleeaşi calitate că data trecută nici nu mai vorbesc.

 

Am ajuns să nu mai dorm noaptea nu pentru că nu am bani să plătesc salariile şi impozitele, (care pentru un antreprenor român sunt implicite, cine crede că nu va avea de-a face cu ele, mai bine să nu se facă antreprenor), ci pentru că nu am oameni să fac toate produsele pe care ştiu să le fac. Nu mai zic de faptul că trebuie să fac şi cercetare ca să scot produse inovatoare, care nu se găsesc la concurenţă, în oraş.

 

Prin urmare, îmi preţuiesc foarte tare angajaţii pe care îi am, că săracii trag cât pot că să acopere lipsa oamenilor, iar pe lângă ei trag şi eu de la 5:00 la 8:00 dimineaţa şi de la 16:30 la 23:00, pentru că de la 8:00-16:00 sunt manager de proiect în combinat.

 

Pe lângă ei, eu mai muncesc cât încă doi oameni şi tot nu reuşim să facem o diversitate mai mare de produse pentru a avea încasări mai mari.

Cu datorii la bancă, cu statul care mă execută imediat dacă nu am plătit pe 25 ale lunii datoriile la buget (chiar dacă asta înseamnă să mă închidă) şi fără oameni cu care să fac treaba pentru a mări încasările, deja astea sunt fiţe pentru mine.

 

Acum gândesc să închid şi să plec în Franţa la brutarul de la care am învăţat meserie, măcar acolo oamenii apreciază muncă şi valoarea adăugată. Acolo îmi permit să închid brutăria două săptămâni pe an şi să plec la mare.

Pe scurt, din cauza faptului că se da şomaj celor care termină liceul fără să fi muncit măcar o zi în viaţă lor, se dă ajutorul social care este destul de consistent fără să munceşti. Nu mai vrea nimeni să muncească chiar dacă ar câştiga mai mulţi bănuţi. E pe principiul „Mai bine 5.000 la umbră decât 10.000 la soare”. 

 

În ritmul ăsta, statul nu o să mai aibă de la cine lua impozite, pentru că nu munceşte nimeni, deşi oameni capabili de muncă sunt.

Una dintre soluţii ar putea fi încetarea acordării ajutoarelor sociale, ci doar asigurarea strictului necesar zilnic: o pâine şi o sticlă de apă. În schimb, statul trebuie să îi lase mai mulţi bani în buzunar celui care munceşte, prin impozitul de venit, pentru că el oricum îi va cheltui, iar statul îi va încasa din TVA sau prin consum.

  

 
Cuvinte cheie:
refuz
, munca
, oameni
, antreprenori
, produse
, bani
, galati
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide