Opinii

Unde nu sunt credibili Mugur Isărescu şi Banca Naţională?

Unde nu sunt credibili Mugur Isărescu şi Banca Naţională?

Autor: Cristian Hostiuc

03.11.2011, 20:00 4815

Cu ochii mai mult pe ecranele televizoarelor pentru a vedea ce se întâmplă în Grecia, miercuri dimineaţă Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a hotărât reducerea dobânzii de politică monetară de la 6,25% la 6%, un pas mic, dar totuşi e un pas. Şi să nu uităm fraza clasică, pe care nu ştiu câţi o înţeleg: "gestionarea adecvată a lichidităţilor din sistemul bancar". De asemenea, Consiliul de Administraţie al BNR s-a felicitat pentru faptul că a avut o conduită prudentă în domeniul politicii monetare, ceea ce a dus sau a ajutat la scăderea inflaţiei. Asta a fost pentru trecut. Ce va face BNR în viitor? "Atitudinea judicioasă a băncii centrale vizează asigurarea în permanenţă a unor condiţii monetare reale în sens larg adecvate menţinerii durabile a ratei inflaţiei în interiorul intervalului de variaţie şi a stabilităţii financiare, elemente care coroborate cu aplicarea angajamentelor privind consolidarea fiscală şi a reformelor structurale asumate de autorităţile din România în cadrul acordului de finanţare convenite cu instituţiile internaţionale, sunt esenţiale pentru asigurarea unei redresări sustenabile a economiei româneşti." Adică BNR se va asigura că inflaţia va sta în intervalul ţintit, dar pentru o redresare a economiei mai trebuie ca Guvernul să aplice ceea ce a convenit cu FMI, altă frază clasică, care ţine de 20 de ani.

BNR se asigură că îşi face treaba cu politica monetară şi este felicitată de FMI, dar pentru restul, ca economia să meargă, trebuie să ne adresăm Guvernului. Politica fiscală şi reformele structurale sunt la două staţii de metrou, la Palatul Victoria.

Cu ce a venit nou, miercuri, BNR? "Ajustarea treptată a condiţiilor monetare reală în sens larg este aşteptată a se reflecta în nivelul dobânzilor practicate la creditele practicate de băncile comerciale. În acelaşi timp CA al BNR reiterează importanţa stimulării procesului de economisire internă, inclusiv prin remunerarea adecvată a depozitelor bancare pentru a asigura sustenabilitatea deficitului extern şi reducerea treptată în termeni relativi a dependenţei economiei naţionale faţă de finanţările externe."

Două fraze care se bat cap în cap din punct de vedere al realităţii din teren. BNR ar vrea ca băncile să mai scadă dobânzile la credite, dar în acelaşi timp să nu reducă prea mult dobânzile la depozite, pentru a nu ieşi bani din sistem. Adică băncile ar trebui să îşi reducă marja de câştig. Cam greu, pentru că istoria ne arată că bancherii reduc mai rapid şi mai mult dobânzile la depozite decât la credite. Acum noroc cu băncile elene care au nevoie de bani şi ţin dobânzile sus la depozite, pentru că altfel ratele ar fi coborât mai mult. Ce mai spune BNR? În condiţiile în care banii din afară se restrâng, economisirea internă trebuie să acopere goluri, dar nici aici nu sunt bani prea mulţi. Banii românilor care au bani sunt peste hotare, în Elveţia şi stau bine mersi în euro, dolari, franci, yeni. În ţară ne bazăm pe banii pensionarilor, profesorilor, medicilor, bugetarilor, salariaţilor, profesorilor, aceia care lună de lună mai pun 50 sau 100 de lei în cont. Tot e bine că avem pe cine să ne bazăm.

BNR este o instituţie credibilă, iar guvernatorul Mugur Isărescu este rugat an de an să vină în fruntea Guvernului şi să ne salveze. De-a lungul anilor, BNR a asigurat într-un fel sau altul stabilitatea cursului valutar şi stabilitatea financiară. În aceşti ani de criză Isărescu a avut grijă de curs şi implicit de bănci, care au expunere mare de valută şi automat de cei care au luat credite în valută. Din acest punct de vedere, toată lumea are încredere în Isărescu că nu va lăsa cursul să explodeze şi nici să aibă fluctuaţii care să ducă la infarct. Mai degrabă sacrifică dobânzile la leu decât cursul. Pe de altă parte, BNR încearcă acum să intre într-o politică de care a fugit întotdeauna şi unde a lăsat băncile să se exprime liber: dobânzile la credite. Cât au fost, cât sunt, cred că pentru BNR a însemnat doar o dată statistică. Piaţa să îşi spună cuvântul. Că sunt 25%, 20%, 15% sau 10%, fiecare bancă are propria politică, propriile comisioane, propriile reguli. Acum Mugur Isărescu se aşteaptă ca ajustările monetare pe care le face să se reflecte în nivelul dobânzilor practicate la credite de bănci. Iar aici, Banca Naţională, din păcate, nu este credibilă. Sunt prea puţini cei care cred că BNR are puterea de a forţa băncile să reducă dobânzile la împrumuturi. BNR nu are spirit anteprenorial, cum ar spune Dan Şucu, patronul Mobexpert. Dacă la nivelul stabilităţii cursului şi la asigurarea stabilităţii financiare BNR este credibilă, atât în faţa poporului, companiilor, investitorilor şi a pieţelor externe, la celălalt nivel, acela de a influeţa dobânzile la credite, BNR şi Mugur Isărescu, nu sunt crezuţi deloc. Asta este realitatea. Economia reală, în stradă a fost ceva de care BNR s-a ferit să se atingă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO