România nu a fost guvernată în ultimii trei ani nici de Boc, nici de Ungureanu, nici de Ponta şi cu atât mai puţin de Băsescu. România a fost guvernată de frică. Nu că lumea ar fi guvernată altfel, nu că majorităţii oamenilor de pe planetă nu le-ar fi frică de moarte.
Frica a dominat omenirea mereu şi de aceea a ajuns şi religie pentru unele culturi, cu accente suave uneori: "Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii" (Solomon).
Nu ne vom despărţi niciodată de astfel de temeri, nu vom avea alte însuşiri, pentru că teama a împins lumea înainte. Revine însă o teamă trecută. Teama de ziua de ieri şi de ziua de mâine care deja a trecut.
Frica de viaţă. Frica de a trăi, nu de a muri.
Când un taximetrist din Tecuci mi-a spus că în oraşelul acela de provincie - unde în vremea copilăriei mele mama ne ducea să ne cumpere pantofi de Paşti (la Magazinul Universal) - "s-a deschis" hipermarketul Kauflaund nu mi-a venit să cred. Înseamnă că lucrurile merg…
Nu, nu merg. Singurul lucru care s-a schimbat în gara din Tecuci, faţă de acum 20 de ani, este un bancomat al BCR plasat chiar in sala de aşteptare. Şi un automat de cafea. În rest, poti face pipi pe peronul gării, de vreme ce toaleta cu weceuri turceşti care nu s-a schimbat de când aveam eu cinci-şase ani este închisă după lăsarea nopţii.
Si, totuşi, chiar fără multe schimbări pe care eu nu le văd ceva s-a schimbat în Tecuci. Casele arată mai bine şi străzile.
Taximetristul de care vorbeam este sceptic: nu ne va merge mai bine!. Dar de bine, de rău, mai pescuieşte pe ici pe colo câte un rătăcit ca mine.
În satele moarte de pe lângă Tecuci, fatalitatea e la ea acasă. Dar pare că oamenii nu s-au născut într-o karma rea. Teama nu domneşte aici decât în ziua în care poştaşul aduce pensia. Dacă nu vine…
Aici nu domneşte decât frica de moarte.
Frica de viaţă e dincolo. În oraşele vii.
Pe Felicia, o fată din Focşani, cam de 30 de ani, am întâlnit-o într-un tren. Lucrează la Londra, a terminat Conservatorul, mai cântă uneori, dar job-ul ei, sau unul dintre ele, e colosal: face piane.
Frica ei faţă de ziua de mâine care a trecut deja este mai mică decât a multora cu care vorbesc de aici. Iar umorul ei e fără egal pentru o fată care merge într-un oraş fără perspective, unde frate-su, fan Jim Morrison în tinereţe, e un "blazat", iar cumnată-sa o "muzegrafă".
"M-au angajat pentru că eram blondă, adică de-a lor!"
De unde vine seninul ăsta?
Dintr-o anume linişte faţă de ziua de mâine care a trecut deja. Chiar dacă e cumplit de grea ziua de azi.
Şi în Marea Britanie se strânge punga, salariile nu mai sunt cum au fost. Dar o doză de optimism a rămas.
Anul 2013 trebuie să fie pentru România anul uitării fricii zilei de mâine care a trecut deja.
Votul acesta uluitor din 9 decembrie pentru noua putere de la Bucureşti asta a cerut. Nu o minune, ci o sperantă.
Avem nevoie mai mult decât în alte dăţi de o primăvară timpurie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
