Va găsi PD-L un încasator mai bun decât Emil Boc?

6 feb 2012 Autor: Sorin Pâslaru

Nu există o dovadă mai bună a rupturii complete dintre acest guvern şi realitatea economică decât însăşi modul în care a fost forţat să plece premierul Emil Boc de la guvernare.

Premierul Emil Boc pleacă în plin cod roşu de viscol, cu nouă luni înainte de alegerile la termen. Cui foloseşte această retragere, care lasă chiar astăzi România fără şeful Comandamentului de Iarnă?

Cu drumurile din jumătate din judeţe închise de viscol, şcoli blocate, circulaţia trenurilor dată peste cap, de asta avea nevoie ţara acum, să nu mai ştie nimeni cui raportează şi în faţa cui răspunde?

Era mare neîncrederea în acest guvern, poate că PD-L şi-a făcut anumite calcule, dar momentul este prost ales. În plus, alegerile anticipate cu trei sau cinci luni înainte de termen la ce-ar folosi?

Nu are raţiune această plecare azi şi nu aduce nici un avantaj pentru economie. Toată lumea se întreabă ce premier va avea România, dar cine va veni pentru doar câteva luni? Şi cu ce mandat? Va putea schimba direcţia în vreun fel?

Este posibil să vină doar un premier "de serviciu" care să fie însărcinat să organizeze alegerile. Nu va putea mişca nici în stânga nici în dreapta pentru că nu va avea sprijin.

Plecarea lui Boc arată pe de altă parte şubrezenia discursului despre reformă a actualului guvern. Nici măcar ei nu au crezut că fac bine ceea ce fac de vreme ce şi-au scos liderul (formal) de la putere într-un mod umilitor cu doar câteva luni înainte de terminarea mandatului integral. Până la urmă de ce e plecat dacă a crezut că este corect ceea ce a făcut? Şi de ce partidul nu l-a susţinut în continuare dacă susţine că reformele aşa trebuia să arate?

Pe de altă parte, privind retrospectiv, este greu de spus dacă PD-L va găsi un încasator mai bun decât Emil Boc. A mers ca tractorul înainte, a repetat ca un automat toate sarcinile care i s-au dat şi nu a crâcnit. A fost soldatul perfect, care a făcut ce i s-a cerut până în ultima clipă.

Păcat că nu a şI asimilat (sau cel puţin nu a arătat că a asimilat) într-adevăr sarcinile pe care şI le-a asumat şi nu a reuşit astfel într-adevăr să schimbe sistemul de funcţionare al administraţiei. Nici legislaţia salarizării unitare, nici reforma pensiilor speciale, nici schimbarea legislaţiei asistenţei sociale nu au schimbat într-adevăr ceea ce trebuia schimbat din simplul motiv că nu au pornit de la o scanare a realităţii şi de la ţinte asumate.

În trei ani de criză România nu a reuşit să progreseze din punct de vedere al administrării ţării. Aceeaşi guvernare după ordonanţe de urgenţă şi, mai grav, prea multă asumări de răspundere prin care au fost schimbate sute de pagini de legislaţie şi doar atât.

Abia acum se pune problema bazelor de date care să comunice între ministere sau a unor achiziţii centralizate pentru realizarea de economii. Lipsesc experţii şi expertiza în administraţie, oamenii pricepuţi la funcţionarea şi reforma sistemelor.

Emil Boc nu plăteşte însă greşelile lui, ci ale celor care l-au pus acolo direct dintr-o funcţie de primar, fără să fi deţinut o zi funcţia de ministru. Theodor Stolojan, cel care a refuzat într-un mod nedemn, nici astăzi explicat, poziţia de premier în decembrie 2008, spune acum că românii schimbă ceea ce merge bine. Mai bine ar fi tăcut, pentru că decizia sa de atunci l-a făcut premier pe Boc, deşi evident nu era atunci pregătit pentru această poziţie.

Va urma un an la fel de complicat ca toamna lui 2009 până se va limpezi noua guvernare. O perioadă prea lungă de ape tulburi va fi decontată, mai târziu sau mai devreme, indiferent cine va lua puterea.