Foamea de locuinte a bucurestenilor creste preturile de pe piata imobiliara si ridica de pe umerii dezvoltatorilor presiunea calitatii. Majoritatea arhitectilor cunoscuti din Bucuresti cred ca blocurile noi sunt asemanatoare cu cele comuniste. Totusi lumea cumpara si va cumpara inca o perioada destul de mare de timp produse noi cu standarde vechi. Casele si apartamentele care se vand acum pot fi comparate, pana la un anumit punct, cu sendvisurile de la fast-food-uri, care tin locul unei supe calde sau al unei fripturi. In mod similar, apartamentele care se vand acum trebuie sa acopere doar foamea de moment, doar cererea foarte mare de pe piata, care depaseste de trei ori oferta de 5.000 de locuinte pe an, dupa cum estimeaza patronatele din constructii. Ca in orice proces de dezvoltare, la inceput se acopera nevoile de baza, respectiv un acoperis deasupra capului. Perioada in care cumparatorul stramba din nas si cere facilitati suplimentare este abia la inceput, evolutia de la cantitate la calitate asteptand in continuare un impuls din partea cererii. In mod normal, cresterea veniturilor populatiei si facilitarea obtinerii unui credit imobiliar, deci cresterea puterii de cumparare, ar fi trebuit sa ridice standardele cumparatorilor si sa puna presiune pe dezvoltatori. Bucurestenii isi permit acum, teoretic, sa cumpere un produs imobiliar mai bun decat acum cativa ani. Oferta insa nu si-a ridicat standardele in acelasi ritm pentru ca majoritatea clientilor inca se multumesc cu ceea ce este pe piata. O dovada in plus este ca preturile cresc, literalmente, de la luna la luna in cazul noilor locuinte, diferenta dintre pretul initial, de la lansarea proiectului si cel perceput pentru ultimele locuinte disponibile urcand uneori pana la 40%-50%.
Cand vorbim despre calitatea vietii intr-un imobil nu vorbim despre gresie si faianta, despre usa metalica la intrare sau despre tamplarie termoizolanta la ferestre, accesorii pe care le poti adauga oricand. Calitatea este data de vederea pe care o ai asupra orasului, de prezenta unui loc de parcare cu acces facil, de gradul de poluare, de spatiul verde disponibil sau de distanta mica pana la utilitatile publice cum ar fi gradinita, scoala sau spitalul. Se poate continua cu izolatia fonica dintre apartamente sau cu spatiul comun, de tipul salilor de agrement sau al salilor rezervate petrecerilor. De altfel, piata imobiliara din Capitala prezinta cel putin doua fenomene atipice. Primul este dinamica foarte buna a tranzactiilor imobiliare, la preturi uneori comparabile cu cele din Vest, cu proprietati deconectate de la infrastructura de baza. Pipera este cel mai elocvent exemplu. La un pret pornind de la 300.000 de euro se poate cumpara o vila care nu are apa curenta, canalizare sau servicii sigure de salubritate. A doua curiozitate a pietei imobiliare bucurestene este diferenta foarte mica dintre pretul unui metru patrat intr-un apartament construit in anii '70, de exemplu, si cel intr-un apartament nou, care variaza intre 10% si 15%. Asta nu inseamna ca locuintele noi sunt ieftine, ci ca cele vechi sunt mult supraestimate, ca pretul lor depaseste cu mult valoarea lor efectiva, respectiv confortul pe care il pot oferi. In momentul in care bucurestenii vor merge la shopping de case "cu burta plina", deci cu foamea imediata acoperita, vor ridica pretentii proprietarilor de "restaurante", deci dezvoltatorilor, si se vor orienta spre produse din ce in ce mai complexe. Pana atunci, apartamentele si casele "sendvis" se vor vinde in continuare foarte bine.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
