Politică

Absorbţia a 20 mld. euro, misiune (im)posibilă pentru Orban la conducerea Ministerului Afacerilor Europene?

Absorbţia a 20 mld. euro, misiune (im)posibilă pentru Orban la conducerea Ministerului Afacerilor Europene?

Autor: Ioana David

20.09.2011, 22:29 613

Semnarea aseară de către preşedintele Traian Băsescu a decretului de numire în funcţia de ministru al noului Minister al Afacerilor Europene îl aduce pe Leonord Orban la începutul mandatului în postura de a atrage fonduri europene de aproape 20 mld. euro, fără de care România riscă să piardă această alocare, dar şi să primească bani mai puţini în următorul exerciţiu financiar.

Practic, Orban va trebui ca în numai doi ani şi câteva luni să atragă de şapte ori mai mulţi bani comparativ cu intervalul 2007 - până în prezent. Astfel, în patru ani şi opt luni de la aderare, în economia românească au intrat 2,8 miliarde de euro din fondurile de la Uniunea Europeană, însă majoritatea banilor au venit tot de la bugetul de stat prin prefinanţări.

Deşi oficial rata de absorţie a fondurilor structurale alocate României este de 12-13%, rata reală se situează în jurul valorii de 4-5%, aceştia fiind banii « curaţi » de la Comisia Europeană, decontaţi prin rambursări.

Nici în primele opt luni ale anului lucrurile nu au stat mai bine, având în vedere că în economie au intrat fonduri nerambursabile de numai un miliard de euro, deşi ţinta asumată pentru 2011 este de 3 miliarde de euro. Într-o declaraţie susţinută după ce a fost validat de Parlament şi citată de Mediafax, Orban s-a declarat optimist vizavi de creşterea ratei de absorbţie. "Dar trebuie încercat acest lucru, pentru că dacă nu luăm măsurile acum, momentul în care ele se vor resimţi cel mai puternic va fi 2013, când România va trebui să cheltuiască o sumă enormă, de 6,7 miliarde de euro", a arătat acesta.

Prima acţiune oficială a lui Leonard Orban după votarea sa de către Parlament ca titular la nou-înfiinţatul Minister al Afacerilor Europene are loc astăzi, când se va întâlni, la Bucureşti, cu Janusz Lewandowski, comisar european pentru programare financiară şi buget, potrivit Mediafax.

Deşi autorităţile susţin de mai bine de patru ani că nu riscăm să pierdem niciun ban deocamdată, este posibil ca Guvernul să nu-şi poată atinge ţinta asumată pentru 2011. Rata scăzută a absorbţiei a fost determinată de birocraţia excesivă, lipsa finanţării şi schimbările legislative, acestea fiind numai câteva dintre probleme. Într-un efort de a rezolva problema incapacităţii administraţiei de a atrage fondurile europene, premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu au decis înfiinţarea unui minister care să gestioneze fondurile europene. Mai mult, ministerul este înfiinţat la sugestia Comisiei Europene, aceeaşi Comisie care în vară a acceptat să-şi majoreze, în cazul României şi al altor câteva ţări, contribuţia la proiectele finanţate cu banii Uniunii la 95% din valoarea proiectului şi să lase în seama cofinanţării naţionale obligatorii doar 5% din sume.

De ce ar funcţiona mai bine atragerea fondurilor cu un ministru decât în absenţa lui? Pentru că şi alte ţări care au o coordonare centralizată a atragerii fondurilor - cum ar fi Polonia - merg mai bine în această privinţă. Orban ar urma să fie interlocutorul principal al Bruxellesului în problema fondurilor. De asemenea, ar urma să preia şi conducerea Departamentului pentru Afaceri Europene şi a Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (acum în subordinea premierului).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO